Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 130/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 130/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 130/2015
Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 130
Ședința camerei de consiliu din data de 08 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – C. I. V.
Pe rol se află judecarea cererii cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. apa grup S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârât V. D..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâtul, lipsind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar note scrise referitoare la excepția prescripției extinctive invocată de către instanță și a completat cererea, solicitând acordarea penalităților de întârziere până la achitarea integrală a debitului.
Instanța a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, stabilind că este competentă general și material să soluționeze cererea, potrivit art. 1.027 Cod procedură civilă, cererea fiind introdusă la instanța de la domiciliul pârâtului, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului, după care, pentru reclamant, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru întregul debit solicitat de către reclamant.
Pârâtul a arătat că nu are debite față de noul operator de servicii și dacă ar fi avut cunoștință de vreun debit față de vechiul operator le-ar fi plătit și pe acestea la vremea respectivă. Cu privire la excepția invocată a lăsat la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 30.07.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâtul V. D., a solicitat instanței să oblige pârâtul la plata sumei de:
- 46,99 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 30.09._11;
- 6,56 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru debitul restant din perioada 30.09._11.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâtul a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă în perioada sus amintită, fără a achita contravaloarea acestora. Pentru serviciul prestat societatea reclamantă a emis lunar facturi care nu au fost respinse la plată, ceea ce dovedește indirect că acestea au fost recunoscute și acceptate de către pârât. Facturile cuprind contravaloarea serviciului prestat, cât și penalitățile de întârziere pentru întregul debit restant existent în evidența contabilă la data facturării.
Faptul că pârâtul este un utilizator al serviciilor prestate de către societate rezultă și din inexistența unei solicitări scrise de debranșare, a arătat reclamantul.
Reclamantul a învederat că penalitățile de întârziere legale au fost calculate în baza dispozițiilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, după cum urmează: de 0,1% pe zi începând cu data de 01.01.2007, conform art. III din Legea nr. 210/2005, lege care a înlocuit termenul „dobândă” cu termenul „majorări de întârziere”; de 0,05% pe zi, începând cu data de 01.07.2010, conform art. l pct. 10 din O.U.G. nr. 39/2010, ordonanță care a înlocuit noțiunea „majorări de întârziere” cu noțiunea „dobânzi de întârziere la plată”; de 0,04% pe zi, începând cu data de 04.04.2011, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 46/2011.
În drept, au fost invocate: art. 1177, art. 1178, art. 1270, art. 1272, art. 1522, art. 1526, art. 1531 și art. 1535 din Codul civil, art. 43 Cod comercial, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, Legea nr. 210/2005 și O.U.G. nr. 39/2010.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse copii după: încheierea nr. 197/03.03.2011 a Tribunalului B., fișa abonat, situația plăților efectuate și facturile fiscale a căror plată se pretinde.
Reclamantul a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul V. D. nu a transmis formularul de răspuns la cererea reclamantului sau alt înscris, pentru a-și exprima poziția și a propune probe în apărare, dar s-a prezentat în instanță, unde a arătat că nu știe de existența acestui debit.
Din oficiu, instanța a ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamantului (debit principal și debit accesoriu).
Prin precizările scrise depuse ulterior, reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât instanța nu poate invoca din oficiu această excepție.
Totodată, a solicitat calcularea penalităților de întârziere până la achitarea integrală a debitului. În esență, reclamantul a arătat că neachitarea la termen a fiecărei facturi scadente a generat penalități de întârziere la sumele restante, penalități datorate în temeiul clauzei penale din contract și independent de emiterea unei facturi fiscale de penalități, putând fi solicitate oricând în termenul general de prescripție. Altfel spus, penalitățile solicitate nu curg de la data emiterii facturii de penalități pentru ca societatea să fie obligată la emiterea acestora.
În completarea probațiunii, reclamantul a depus situația la zi a plăților efectuate de pârât.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de către reclamant.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Potrivit art. 1.025 alin. (1) Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, în orice materie, cu excepția celor limitativ prevăzute de art. 1.025 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate menționate anterior, instanța va trece la analizarea cererii reclamantului.
Prin cererea sa, reclamantul a învederat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 46,99 lei reprezentând preț servicii de furnizare apă și de canalizare și a sumei de 6,56 lei reprezentând penalități de întârziere din facturile emise în perioada 30.09._11, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata acestui debit.
Întrucât instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru aceste pretenții, excepția va fi analizată cu prioritate, în baza art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța arată că serviciul de alimentare cu apă și de canalizare este unul continuu, iar dreptul de creanță al furnizorului-creditor se realizează prin plata fiecărei facturi fiscale în parte de către consumatorul-debitor. Prin urmare, dreptul material la acțiune al reclamantului este supus unui termen de prescripție separat pentru fiecare sumă înscrisă în facturile fiscale emise în perioada de furnizare a serviciului, în prezenta cauză, pentru facturile emise în perioada 30.09._11.
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Întrucât sunt pretinse la plată facturi fiscale a căror scadență se situează anterior datei intrării în vigoare a Codului civil, respectiv 01.10.2011, instanța constată că se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în reglementarea căruia excepția prescripției este de ordine publică, putând fi invocată și din oficiu de către instanța de judecată. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1/17.02.2014, în soluționarea recursului în interesul legii care a făcut obiectul dosarului nr. 20/2013.
În cazul acțiunile personale menite să apere un drept de creanță, termenul de prescripție este de 3 ani care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 3 alin. (1) și art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru a stabili data nașterii dreptului la acțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 privind serviciile de alimentare cu apă și de canalizare. Potrivit acestora, utilizatorii serviciului sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturii și termenul de scadență urmând a fi înscrise pe factură.
Instanța constată astfel că, la data introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamant - 30.07.2014, termenul de prescripție de 3 ani, care a început să curgă după 15 zile de la data emiterii facturii, s-a împlinit pentru facturile cu titlu de preț servicii pretinse la plată, în cauză nefiind probat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție. Plata sumei de 12,12 lei învederată de reclamant în fișa dosar, efectuată în data de 20.07.2011, conform fișei abonat ce cuprinde plățile la zi efectuate de pârât, a întrerupt termenul de prescripție inițial, însă și noul termen de prescripție calculat de la această dată s-a împlinit.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, în speță, penalitățile în sumă de 6,56 lei pentru întârzierea la plată.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune atât cu privire la pretențiile în sumă de 46,99 lei, constând în preț servicii de alimentare cu apă și de canalizare, cât și la cele în sumă de 6,56 lei, constând în penalități de întârziere, ambele cuprinse în facturile emise în perioada 30.09._11.
Fiind admisă excepția prescripției extinctive, instanța va respinge cererea reclamantului cu privire la aceste pretenții ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, cu privire la suma de 46,99 lei cu titlu de preț servicii și la suma de 6,56 lei cu titlu de penalități, cuprinse în facturile emise în perioada 30.09._11.
Respinge ca fiind prescrisă cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, CUI_, cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul V. D., cu domiciliul în Unțeni, ., ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 08 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
Ex. 4/14.01.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 903/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
