Rezoluţiune contract. Sentința nr. 702/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 702/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 702/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 22.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. G. C.
GREFIER – B. A.
Sentința civilă nr. 702
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „rezoluțiune contract” formulată de reclamanții C. F. și C. F., în contradictoriu cu pârâtul C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții și pentru pârâtul lipsă, avocat I. P. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat I. P. M., depune împuternicire avocațială și copie carte de identitate.
Pârâtul, prin avocat depun,e note de ședință, prin care menționează că este de acord cu admiterea acțiunii, întrucât nu are timp să se ocupe de reclamanți, fiind plecat în străinătate.
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod pr. Civilă, instanța a procedat la verificarea competenței, constatând, că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94, pct.1 lit. j rap. la art. 107 alin. 2 Cod procedură civilă.
Interpelate fiind de către instanță, atât reclamanții, cât și pârâtul prin avocat menționează că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ..
Reclamanții solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și ca instanța să ia act de poziția pârâtului. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiate cercetarea procesului și reține cauza spre deliberare și pronunțare.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 25.09.2014, sub nr._, reclamanții C. F. și C. F. au chemat în judecată pe pârâtul C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezoluțiunea Contractului de întreținere încheiat la data de 26.07.2013 sub nr. 821 la Biroul Notarului Public A. Ț..
În motivare, s-a arătat că la data de 26.06.2013 părțile au încheiat un contract de întreținere, contract prin care pârâtul s-a obligat să le asigure reclamanților întreținerea necesara pana la deces, in schimbul întreținerii, pârâtul urmând sa primească dreptul de proprietate asupra casei cu suprafața construita la sol de 77 mp cu nr. cadastral 905-C1 si asupra suprafeței de teren de 1965 mp în . 390 mp curți construcții si 1975 mp arabili cu nr. cadastral 905, întregul
imobil fiind înscris in Cartea Funciara nr._ a comunei cadastrale C..
Reclamanții au mai arătat că, până la încheierea contractului, paratul i-a ajutat la treburile gospodărești dar imediat după semnarea acestuia, paratul, debitor al obligației de întreținere, a manifestat un real dezinteres cu privire la nevoile lor personale si implicit la starea de sănătate precara.
S-a mai precizat că, deși s-a obligat sa le asigure o bătrânețe liniștita, acesta nu si-a respectat obligațiile ce ii reveneau prin semnarea contractului.
Reclamanții au mai arătat că, au o vârsta înaintata si probleme de sănătate, au nevoie ca cineva sa stea permanent cu ei, de aceea au si fost de acord cu acest contract de întreținere.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 2254 si următoarele, art. 2263 din Codul Civil.
În dovedire, reclamanții au atașat cererii de chemare în judecată, copie de pe contractul de întreținere și acte de stare civilă..
Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată și înscrisurile, pârâtul nu a depus întâmpinare, însă la acest termen de judecată, pârâtul prin avocat, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, întrucât este plecat în străinătate și nu-și poate îndeplini obligațiile.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale, reține următoarele:
Prin contractul de întreținere autentificat la Biroul Notarului Public A. Ț., sub nr. 821 în data de 26.06.2013, reclamanții C. F. și C. F. au transmis nepotului lor de fiu, pârâtului C. M., nuda proprietate asupra imobilului situat în .. B., compus din locuința C1, cu suprafața construita la sol de 77 mp cu nr. cadastral 905-C1, din grajdul C2, construit din chirpici cu nr. cadastral 905-C2 si din . 1.965 mp în . 390 mp curți construcții si 1.575 mp arabil, cu nr. cadastral 905, întregul imobil fiind înscris in Cartea Funciara nr._ a comunei Coșula, în schimbul asumării pârâtului de a obligației de a întreține pe reclamanți pe toată durata vieții, această obligație urmând a se stinge la data decesul acestora (f. 6-7).
Potrivit art. 2263 alin 2 Cod civil, atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluțiunea, iar potrivit alin 3, în cazul prevăzut la alin 2, precum și atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanță, dispozițiile art. 1.552 nefiind aplicabile.
Reține instanța că reclamanții și-au întemeiat prezenta acțiune în rezoluțiunea contractului de întreținere pe nerespectarea de către pârât a obligațiilor de întreținere asumate prin contract, reclamanții fiind nevoiți să apeleze la ajutorul altor persoane.
Prin cererea depusă la termenul din data de 22.01.2015, pârâtul a arătat că este de acord cu rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la data de 26.06.2013 sub nr. 821 la BNP A. Ț. întrucât în prezent este plecat la muncă în străinătate astfel că nu are timp să se ocupe de reclamanți și să îndeplinească obligațiile impuse prin acest contract (f. 16).
Având în vedere că, în conformitate cu art. 436 alin 1 Cod procedură civilă, pârâtul a recunoscut pretențiile reclamanților și a solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere în cauză, instanța urmează a admite acțiunea reclamanților și va dispune rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 821 la data de 26.06.2013 de BNP A. Ț..
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect „rezoluțiune contract” formulată de reclamanții C. F. și C. F., ambii domiciliați în ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. M., domiciliat în ., jud. B..
Dispune rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 821 la data de 26.06.2013 de BNP A. Ț..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, cererea urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.G.C./ Tehnored. A.B./ ex. 3/25.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 776/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 712/2015.... → |
|---|








