Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 171/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 171/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 171/2015
Dosar nr._ cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Camerei de consiliu data de 09 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. - N.
GREFIER – L.-M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 171
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. S.A. B., în contradictoriu cu pârâta A. M..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu – lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare.
Potrivit art. 131 Cod Procedură Civilă, instanța procedează la verificarea competenței, constatând că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 16.10.2014, pe rolul Judecătoriei B. s-a înregistrat sub nr._, cererea cu valoare redusă formulată de către reclamanta . B., prin reprezentant, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei A. M. la plata sumei de 1646,40 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei octombrie 2012 – noiembrie 2013, suma de 238,36 lei cu titlu de majorări de întârziere la plată, aferente perioadei mai 2012 – ianuarie 2014 și 0,03% pe zi de întârziere de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.
Se solicită și suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru ).
În motivare se arată că . B., în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu numita A. M., în calitate de consumator, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 58T/127 din 01.10.2010, care reprezintă Anexa nr. 4 la contractul de furnizare a energiei termice nr. 58T/2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 58 B., din care aceasta face parte.
Se mai precizează că . a procedat la preluarea consumatorilor persoane fizice în convenții de facturare individuală ca urmare a prevederilor legislative impuse de prevederile art. 4 și art. 7 pct. 2 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008, HCL nr. 369/2010 și art. 28 alin. 2 din Legea nr. 325/2006.
În baza convenției de facturare individuală încheiată cu debitoarea nr. 58T/291/2010, creditoarea a livrat acestuia agent termic în perioada octombrie 2012-noiembrie 2013, fiind emise facturile fiscale individuale, în care erau evidențiate cantitatea de energie termică consumată în luna respectivă, prețul gigacaloriei și valoarea totală de plată, debitorului revenindu-i obligația contractuală a de achita integral și la termen contravaloarea facturilor emise.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 325/2006, Legii 51/2006, Legea nr. 230/2007, Ordinul nr. 483/2008 al ANRSC, art.,1270, art. 1025-1032 Cod procedură civilă și dispozițiile legale cu incidență în materie.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri la dosar respectiv: contractul de furnizare a energiei termice nr. 58T/2010, actul adițional nr. 1 la contractul nr. 58T/2010, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 58T/127/2010, facturi restante, fișa de calcul a penalităților și răspunsul ANRSC cu nr._/12.09.2012 adresat Primăriei Mun. B..
Reclamanta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. alin. 3 Cod procedură civilă, nu a solicitat să aibă loc o dezbatere orală.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
La data de 01.10.2010, între reclamanta S.C.M. C. SA B. în calitate de prestator și Asociația de Proprietari nr. 58, în calitate de utilizator, se încheie contractul de furnizare a energiei termice nr. 58T, al cărui obiect îl constituie furnizarea energiei termice la persoanele și operatorii economici prevăzuți în anexa 2, pe o durată nedeterminată.
Potrivit art.7.2 din contract, furnizorului îi revine obligația de a încheia convenții de facturare individuală, anexă la prezentul contract, conform Hotărârii Consiliului Local nr.220/25.06.2009.
Ulterior, reclamanta încheie, în calitate de furnizor cu Asociația de Proprietari nr. 58 B., în calitate de utilizator, actul adițional nr.1 la contractul nr. 58T/01.10.2010 de furnizare a energiei termice, prin care părțile convin ca începând cu data de 01.05.2011 pentru proprietarii din blocurile arondate Asociației nr. 58 B., reclamanta S.C.M. C. SA B. să procedeze la repartizarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor pe care le furnizează.
Convenția este încheiată între părți în data de 1.10.2010, sub nr.58T/127 - filele 30, 31 dosar.
În baza acestei convenții, reclamanta a furnizat pârâtei A. M. energie termică, în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2013, fiind emise facturi fiscale pentru un consum total de 1646,40 lei, pârâta neachitând din această sumă nimic.
Potrivit art.36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.41 alin.4 lit. c din Legea nr.51/2006, utilizatorii au obligația să achite în termenele stabilite contravaloarea serviciilor prestate.
Totodată, potrivit art.42 alin.9 din Legea nr.51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Pârâta a beneficiat constant de servicii de furnizare a energiei termice livrată de reclamantă în temeiul convenției da facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 58T/127 din 1.10.2010, întocmindu-se fișa analitică individuală a debitorului privind contravaloarea energiei termice furnizate. Conform înscrisurilor, pârâta are o datorie către reclamantă în suma de 1646,40 lei, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în perioada octombrie 2012- noiembrie 2013.
În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Astfel, sub aspect probatoriu, reclamantul este obligat sa facă dovada creanței sale iar apoi, odată dovedită existența acesteia, îi revine pârâtei obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum, în cauză, pârâta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către acesta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.
Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei, S.C.M. C. SA B. și în sarcina pârâtei, în sumă de 1646,40 lei, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în perioada octombrie 2012-noiembrie 2013.
Referitor la majorările de întârziere solicitate, în sumă de 238,36 lei, instanța constată că acestea au fost calculate conform prevederilor contractuale și legale în materie, prin aplicarea unui procent de 0,03 % pe zi de întârziere, fiind inserate în facturile emise către pârât, astfel încât această sumă are un caracter cert, lichid și exigibil.
În concluzie, în temeiul art. 38 alin.2 din LG nr.325/2006, art.52 alin.1 din HG nr.1588/2007 și art.1030 C.proc.civ., instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta la plata sumei de 1646,40 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei octombrie 2012-noiembrie 2013 și suma de 238,36 lei cu titlu de majorări de întârziere la plată, aferente perioadei mai 2012 – ianuarie 2014.
Totodată, în virtutea prevederilor Legii nr. 51/2006 sus-menționate, prin care se instituie o obligație legală de achitare a accesoriilor aferente prețului serviciilor, instanța va obliga pârâtul și la plata, în continuare, a penalităților de 0,03% pe zi, până la achitarea integrală a debitului principal începând cu data introducerii acțiunii, 16.10.2014 și până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art.1030 C.proc.civ. hotărârea este executorie de drept.
Pârâta va fi ținută, potrivit dispozițiilor art. 1031 Cod procedură civilă și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect pretenții - cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. S.A. B., prin reprezentant legal – F. S., cu sediul în municipiul B., ., jud. B., cod unic de înregistrare_, număr de înmatriculare în registrul Comerțului J 07/144/07.05.2010, în contradictoriu cu pârâta A. M., cu domiciliul în municipiul B., .. 5, ., ..
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1646,40 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei octombrie 2012 – noiembrie 2013, suma de 238,36 lei cu titlu de majorări de întârziere la plată, aferente perioadei mai 2012 – ianuarie 2014 și 0,03% pe zi de întârziere de la data promovării acțiunii,respectiv 16.10.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Cercetată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică din data de 09.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. T.C./Tehnored. L.V./ex.4/10.02.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 139/2015. Judecătoria... → |
|---|








