Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 136/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 136/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 136/2015

Dosar Nr._ Cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința Camerei de Consiliu din data de 08.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - P. A. - M.

Grefier - Terțis G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 136

Pe rol judecata cererii cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. T. SA, în contradictoriu cu pârâtul G. D..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsă părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că nu s-a solicitat o dezbatere orală între părți și că nu a fost formulată întâmpinare de către pârât.

Fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art.1027 Cod procedură civilă raportat la art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2014, sub nr._, reclamanta S.C. T. SA B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtuluiG. D. la plata sumei de 218,24 lei cu titlu de preț cheltuieli comune asociație înregistrate succesiv în perioada octombrie 2011 - februarie 2013 ; 46,97 lei, reprezentând penalități de întârziere cesionate, înregistrate în perioada 09._ ; 20,15 lei, reprezentând dobânda legală calculată în perioada 07.04._14, 25 lei, contravaloarea notificării.

În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de cesiune de creanță nr._ din 13.03.2013 a cumpărat creanța pârâtului în valoare de 513,88 lei pe care acesta o avea față de Asociația de proprietari nr. 30 B., iar în urma notificării pentru opozabilitate, pârâtul avea obligația de a achita reclamantei contravaloarea energiei termice.

Ulterior, pârâtul a fost invitat și la conciliere, însă nu a dat curs acestei invitații. Reclamanta învederează instanței că până la promovarea prezentei acțiuni, pârâtul nu a făcut nicio plată din suma restantă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1178, 1270, 1272, 1522, 1526, 1568, 1573-1578 Cod civil, art. 109-114, Codul de procedură civilă, 43 Cod comercial, art.27 și art.31din anexa II a Legii 114/1996, Legea nr.230/2007 și HG 1588/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.230/2007.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri (filele 5 - 41).

Cererea reclamantei este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art.77 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

Pârâtul G. D. nu a înaintat formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând cererea reclamantei, prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâtul G. D. este membrul Asociației de proprietari nr. 30 B. și în perioada octombrie 2011 - februarie 2013, acesta a datorat, cu titlu de cheltuielile comune de întreținere a imobilului proprietatea sa, diferite sume de bani corespunzătoare fiecărei luni din acest interval de timp, respectiv suma totală de 218,24 lei.

La data de 13.03.2013, între S.C. T. S.A B., în calitate de cumpărător-cesionar și ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 30 B., în calitate de vânzător–cedent, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr._. Din analiza prevederilor contractului, reiese că cedentul a transmis cesionarului cu titlu oneros, creanța sa în valoare de 218,24 lei, reprezentând datoria aferentă perioadei octombrie 2011 - februarie 2013 pentru energie termică furnizată sub formă de apă caldă menajeră și încălzire și penalități de întârziere, pe care debitorul – cedat G. D. o avea la data cesiunii către ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 30 B..

Prin notificarea nr._.30 din 13.03.2013 emisă de reclamantă și comunicată debitorului la data de 29.03.2013 acestuia i s-a adus la cunoștință intervenirea cesiunii de creanță și obligația ca în termen de 5 zile de la primirea notificării să achite datoria restantă.

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că reclamanta S.C. T. S.A B. și-a îndeplinit obligația de notificare a pârâtului cu privire la cesiunea de creanță, fapt pentru care acesta îi este opozabilă, reclamanta S.C. T. SA devenind creditoarea pârâtului G. D..

În ceea ce privește cuantumul debitului principal solicitat de către reclamantă, instanța reține faptul că suma de 218,24 lei reprezintă contravaloarea energiei termice furnizată debitorului – pârât, sub formă de încălzire și apă caldă în perioada octombrie 2011 - februarie 2013 de către S.C. T. S.A B., în baza contractului de furnizare pe care societatea l-a încheiat cu Asociația de proprietari nr. 30 (contractul nr. 30T/2003) și 46,97 lei penalitățile de întârziere aferente acestuia. Acest aspect rezultă atât din contractul de cesiune de creanță (art.1) cât și din listele reprezentând cheltuielile de întreținere aferente aceleiași perioade de timp în care la poziția 13 figurează, pentru fiecare lună, G. D. centralizată în fișa analitică a debitorului.

Cu privire la dobânda legală solicitată de către reclamantă, instanța reține că potrivit notificării nr._.30 din 13.03.2013, debitorul avea obligația ca în termen de 5 zile de la primirea notificării să-și achite debitul restant către S.C. T. S.A. B.. Din înscrisul aflat la fila 7 rezultă că pârâtul a primit notificarea la data de 29.03.2013. Prin urmare, la data de 07.04.2013, obligația de plată a debitului cedat în cuantum de 265,21 lei a devenit scadentă, moment din care a început să curgă dobânda legală comercială. Cuantumul acesteia de 20,15 lei, aferent perioadei 07.04._14 rezultă din înscrisul depus la fila 10 dosar, unde este prezentat modul de calcul și procentul de dobândă perceput pentru perioada menționată anterior.

Pârâtul nu a contestat aceste debite, neprezentarea acestuia pentru administrarea probei cu interogatoriu fiind apreciată de instanță, conform art.358 Cod procedură civilă, un început de dovadă împotriva lor, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Norme juridice aplicabile:

Având în vedere situație de fapt reținută, instanța apreciază că îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la momentul încheierii contractului, față de dispozițiile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, conform cărora „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.

Fiind membrul Asociației de proprietari nr. 34 B., în această calitate, potrivit art. 3 lit. j), art. 46 din Legea nr. 430/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, pârâtul G. D. este obligat la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune.

Pârâtul a beneficiat constant de servicii de întreținere pentru care s-au stabilit cheltuielile ce trebuie suportate, întocmindu-se fișa analitică individuală a debitorului privind cheltuielile de întreținere. Conform înscrisurilor, pârâtul avea o datorie către asociație în suma de 218,24 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante la asociație în perioada octombrie 2011 - februarie 2013.

Ca efect al cesiunii de creanță, din momentul realizării acordului de voințe, creanța se transferă către cesionar. Creanța trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului. Cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile, creanța rămânând neschimbată, în sensul că-și păstrează natura, garanțiile care o însoțeau și, dacă este o creanță ce constă într-o sumă de bani, va continua să producă aceeași dobândă. Potrivit dispozițiilor art.1393 alin.1 Cod civil, dreptul dobândit de către reclamantă este opozabil pârâtului, urmare a notificării cesiunii, acesta fiind ținut să plătească debitele restante cesionarului.

În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii în cuantum de 265,21 lei (din care: 218,24 lei cu titlu de preț și 46,97 lei penalități de întârziere), acesta este confirmată în cauză de probele administrate. Astfel, potrivit art. 1082 Cod civil, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului și obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum în cauză debitorul nu a făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către acesta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.

Instanța reține așadar existența a unei creanțe principale în favoarea reclamantei, . în sarcina pârâtului în sumă de 218,24 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante la asociație în perioada octombrie 2011 - februarie 2013.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța arată faptul că potrivit dispozițiilor art.49 alin.1 Legea nr.230/2007 rap. la art.25 din H.G. nr.1588/19.12.2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Aceste penalități se stabilesc și se aprobă de comitetul executiv al asociației, nu pot fi mai mari de 0,2% pe zi de întârziere și nu pot depăși debitul principal la care se aplică. În plus, penalitățile se pot percepe numai după trecerea unei perioade de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plata debitului principal. Instanța constată că penalitățile în cuantum de 46,97 lei percepute pentru debitul restant din perioada octombrie 2011 - februarie 2013 respectă condițiile prevăzute de lege, astfel că pârâtul are obligația de a le achita alăturate debitului principal.

În ce privește cererea constând în obligarea pârâtului la plata dobânzii legale datorate de către pârât reclamantei ca urmare a întârzierii la plată, instanța reține că, în materia neexecutării obligațiilor având ca obiect o suma de bani, în lipsa unei evaluări convenționale a prejudiciului cauzat prin întârzierea la executare, evaluarea prejudiciului se face de către legiuitor. Astfel legea, prin art. 1088 Cod civil, prezumă în mod absolut că lipsa de folosință a unei sume de bani este de natură a cauza un prejudiciu egal cu dobânda legală de la data punerii în întârziere.

Or, prezenta cauza privește o creanță de natură comercială având în vedere că ea rezultă din contractul încheiat de către o societatea comerciala . Asociația de proprietari nr. 30 fiindu-i astfel aplicabile raportului juridic născut dispozițiile legii comerciale. Instanța reține că potrivit notificării din data de 13.03.2013, debitorul cedat avea obligația ca în termen de 5 zile de la primirea notificării să-și achite debitul restant către S.C. T. S.A. B.. Din înscrisul aflat la fila 7 rezultă că pârâtul a primit notificarea la data de 29.03.2013. Prin urmare, la data de 07.04.2013, obligația de plată a debitului cedat în cuantum de 265,21 lei a devenit scadentă, astfel că din acest moment pârâtul datorează dobânda legală penalizatoare, conform art.2 din OG nr. 13/2011 și care însumează 20,15 lei.

În temeiul art.453 Cod procedură civilă (potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată), instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (contravaloare notificare).

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. T. SA B. în contradictoriu cu pârâtul G. D. și va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 218,24 lei, reprezentând cheltuieli comune asociație, înregistrate succesiv în perioada octombrie 2011 - februarie 2013, 46,97 lei reprezentând penalități de întârziere cesionate, 20,15 lei reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 07.04._14 și 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. T. SA B., cu sediul în mun. B., . A, jud. B., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic R12918330, cont bancar RO 35BRDE 070SV_ deschis la BRD Sucursala B., în contradictoriu cu pârâtul G. D., domiciliat în mun. B., .. 2, .. 13, județul B., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 218,24 lei, cu titlu de preț cheltuieli comune asociație, înregistrate în perioada octombrie 2011 - februarie 2013, 46,97 lei reprezentând penalități de întârziere cesionate și 20,15 lei reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada 07.04._14.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 08.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

P. A.-MihaelaTerțis G.

Red./Tehnored.Jud. P.A.M.

Redact. T.G.

4 ex. - 30.01. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 136/2015. Judecătoria BOTOŞANI