Contestaţie la executare. Sentința nr. 8255/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8255/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 8255/2015
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 21.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. S.
GREFIER – M. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8255
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul G. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, la ambele strigări ale cauzei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că, deși s-a pus în vedere contestatorului, prin adresă, necesitatea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 29,71 lei aferentă capătului de cerere principal, precum și dovada achitării cauțiunii în cuantum de 37,14 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite, sub sancțiunea anulării, acesta nu s-a conformat dispozițiilor date, motiv pentru care, instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării acțiunii și reține cauza spre deliberare asupra acestei excepții.
În temeiul art. 248 C.pr.civ., instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.07.2015 pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, contestatorul G. D. a formulat contestație la executare, urmare a încheierii din data de 19.05.2015 a Judecătoriei B. în dosar nr._ pusă în executare de executorul judecătoresc D. A. prin încheierea nr. 555/2015 din data de 09.06.2015.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, întrucât procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012 nu este semnat olograf, contravenția fiind constatată la data de 06.11.2011, ca urmare a Deciziei ICCJ nr. 6 din 16.02.2015 apărută în M.O., partea I, nr. 199 din 25.03.2015 și care este obligatorie. Prin aceeași cerere, contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite.
În drept, nu au fost invocate prevederi legale.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
În cauză, contestatorul nu a indicat nici denumirea intimatei.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale, sub aspectul excepției netimbrării acțiunii, reține următoarele:
Prin adresa emisă la data de 28.08.2015, contestatorului i s-a pus în vedere necesitatea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 29,71 lei aferentă capătului de cerere principal, precum și dovada achitării cauțiunii în cuantum de 37,14 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite, sub sancțiunea anulării, fără ca acesta să se conformeze dispozițiilor date.
La termenul de astăzi, în ședință publică, instanța a constatat lipsa contestatorului și din oficiu, în baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția netimbrării acțiunii, întrucât nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 29,71 lei aferentă capătului de cerere principal și taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite, deși i s-a pus în vedere contestatorului să achite această taxă judiciară de timbru sub sancțiunea anulării cererii.
Astfel, în temeiul, art. 248 alin. 1 C.pr.civ.: instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Conform dispozițiilor art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată.
Astfel, acțiunea formulată de către contestator din prezenta cauză este o contestație la executare silită, taxa de timbru fiind stabilită la valoarea de 29,71 lei aferentă capătului de cerere principal, conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, din care nu a fost achitată nici o sumă de bani.
Deși i s-a pus în vedere această obligație de achitare a taxei judiciare de timbru, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată. Instanța constată că în conformitate cu prevederile art.197 Cod procedură civilă în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii. Față de cele expuse anterior, în baza art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 197 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția netimbrării invocată din oficiu și va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării contestației la executare, invocată din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatorul G. D., cu domiciliul în mun. B., .. 2, ., jud. B., ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. PS
Tehnored. M.M.
Ex. 4/22.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6006/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6008/2015.... → |
|---|








