Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3816/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3816/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 1056/193/2015

Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 3816

Ședința camerei de consiliu din data de 17 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. R.-R.

GREFIER – C. A.

Pe rol se află judecata cererii cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. T. S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâtul Ș. I..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că judecata are loc fără citarea părților, întrucât instanța nu a dispus înfățișarea acestora.

Instanța a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, stabilind că este competentă general și material să soluționeze cererea, potrivit art. 1.027 Cod procedură civilă, ce a fost introdusă la instanța de la domiciliul pârâtului, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.

Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului, după care, pentru reclamant, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 29.01.2015 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamantul S.C. T. S.A., societate în faliment, a solicitat instanței să oblige pârâtul Ș. I.la plata sumei de:

- 240,88 lei cu titlu de preț cheltuieli comune asociație a debitorului, înregistrate succesiv în perioada 01._;

- 30,45 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată calculate pentru perioada 03._;

- 24,59 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 22.02._14;

- 25 lei cu titlu de cheltuieli notificare.

Reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune de creanță nr._ din 30.01.2013 a dobândit creanța pe care Asociația de proprietari nr. 34 B. o avea împotriva pârâtului, între asociație și reclamant fiind încheiat și contractul de furnizare a energiei termice nr. 34T/2003.

Cesiunea intervenită a fost notificată pârâtului de către reclamant, prin intermediul executorului judecătoresc, prilej cu care pârâtul a fost invitat și la conciliere directă. Pârâtul nu a dat curs invitației la conciliere directă, încheindu-se un proces-verbal de neprezentare în acest sens.

A mai învederat reclamantul că până la data introducerii acțiunii, pârâtul nu a făcut nici o plată din suma restantă.

Reclamantul a solicitat plata dobânzii legale de la data notificării, în baza dispozițiilor art. 43 Cod comercial.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.178, art. 1.270, art. 1.272, art. 1.522, art. 1.526, art. 1.568, art. 1.578 Cod civil, art. 109-114 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865, art. 3 lit. j), art. 46 și art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, art. 12 lit. d), art. 25 și art. 32 din H.G. nr. 1588/2007.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse copii după: contractul de cesiune de creanță, fișa analitică a debitorului, notificarea cesiunii, procesul-verbal de conciliere, chitanța și factura emise de prestatorul acestui serviciu, procesele-verbale ale asociației de proprietari de stabilire a procentului penalităților de întârziere și listele de plată pentru cotele de contribuție.

Reclamantul a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală și a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâtul Ș. I. nu a transmis formularul de răspuns la cererea reclamantului sau alt înscris, pentru a-și exprima poziția și a propune probe în apărare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Potrivit art. 1.025 alin. (1) Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, în orice materie, cu excepția celor limitativ prevăzute de art. 1.025 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă. Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate menționate anterior, instanța va trece la analizarea pe fond a cererii reclamantului.

Pârâtul Ș. I. a fost membru al Asociației de proprietari nr. 34 B. și, în această calitate, a avut obligația să achite cota de contribuție care îi revenea la cheltuielile asociației de proprietari, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. j) și art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și art. 32 din Normele metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007 aprobate prin H.G. nr. 1588/2007.

Din cheltuielile asociației de proprietari, pârâtului i-a fost defalcată o cotă de contribuție în sumă de 240,88 lei pentru perioada 01._, la care s-au adăugat penalitățile de întârziere în sumă de 30,45 lei pentru perioada 03._.

Cuantumul cotei de contribuție rezultă din listele de plată emise lunar de Asociația de proprietari nr. 34 B., iar la calcularea penalităților s-a ținut cont de procentul de 0,15% pe zi de întârziere stabilit prin hotărârile asociației de proprietari.

Constatând existența certă a creanței în sumă totală de 271,33 lei (formată din cota de contribuție – 240,88 lei și penalități – 30,45 lei) în favoarea Asociației de proprietari nr. 34 B., instanța reține că prin contractul de cesiune de creanță nr._ din 30.01.2013 a avut loc transferul creanței de la Asociația de proprietari nr. 34 B. la reclamantul S.C. T. S.A., societate în faliment.

Cesiunea de creanță a fost notificată pârâtului de către reclamantul-cesionar, iar prin efectul cesiunii, reclamantul a dobândit dreptul de a obține executarea creanței împotriva pârâtului.

Reclamantul care pretinde executarea obligației trebuie să dovedească existența ei, iar pârâtul, dacă pretinde executarea obligației, trebuie să dovedească fie faptul efectuării plății, fie faptul că a intervenit alt mod de stingere a obligației.

Cum pârâtul nu a probat stingerea datoriei prin plată sau prin orice alt mod de stingere a obligațiilor, instanța reține existența în favoarea reclamantului S.C. T. S.A., societate în faliment, respectiv în sarcina pârâtului Ș. I., a creanței principale în sumă de 240,88 lei - cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada 01._ și a creanței accesorii în sumă de 30,45 lei - penalități de întârziere înregistrate succesiv pentru perioada 03._.

În ce privește cererea accesorie cu titlu de dobândă legală, instanța constată că pârâtul datorează cuantumul dobânzii legale de la data scadenței menționate în notificarea cesiunii de creanță, întrucât, prin notificarea nr._.34/31.01.2013, debitorul a fost somat să achite debitul restant către S.C. T. S.A., societate în faliment, în termen de 5 zile de la primirea notificării.

Pârâtul a primit notificarea la data de 15.02.2013, astfel că în data de 22.02.2013 obligația de plată a debitului devenise scadentă, reclamantul fiind îndreptățit să pretindă dobânda legală pentru suma de 240,88 lei preț cheltuieli comune asociație.

Ca atare, instanța va încuviința plata dobânzii legale în cuantum de 24,59 lei calculată de reclamant pentru perioada 22.02._14, potrivit calculului dobânzii legale depuse de reclamant.

Instanța reține că notificarea nr._.34/31.01.2013 a fost făcută ca urmare a neexecutării la scadență a obligației de plată de către pârât, din culpa acestuia, motiv pentru care reclamantul are dreptul la recuperarea cheltuielilor în sumă de 25 lei făcute cu transmiterea notificării, dovedite a fi efectuate.

Față de cele expuse, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, astfel că va obliga pârâtul Ș. I. să plătească reclamantului suma de 240,88 lei reprezentând preț cheltuieli comune datorate asociației de proprietari pentru perioada 01._ și suma de 30,45 lei reprezentând penalități de întârziere înregistrate succesiv în perioada 03._, dobândite de către reclamant prin contractul de cesiune de creanță nr._/30.01.2013, suma de 24,59 lei cu titlu de dobândă legală aferentă debitului cu titlu de preț, calculată pentru perioada 22.02._14, dar și suma de 25 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. T. S.A., societate în faliment, CUI_, cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul Ș. I., cu domiciliul în mun. B., ., ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului:

- suma de 240,88 lei cu titlu de preț cheltuieli comune datorate asociației de proprietari pentru perioada 01._ și suma de 30,45 lei cu titlu de penalități de întârziere înregistrate succesiv în perioada 03._, dobândite de reclamant prin contractul de cesiune nr._/30.01.2013;

- suma de 24,59 lei cu titlu de dobândă legală aferentă debitului cu titlu de preț, calculată pentru perioada 22.02._14.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuielile de notificare în sumă de 25 lei.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.R.R./Tehnored. C.A.

Ex. 4/19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3816/2015. Judecătoria BOTOŞANI