Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3963/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3963/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3963/2015

Dosar nr._ - cerere cu valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din data de 21.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. L.

GREFIER - R. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3963

Pe rol judecata cererii cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. S.A. B., prin reprezentant legal – F. S., în contradictoriu cu pârâtul T. C..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar s-a depus op cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei.

Fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 1027 Cod procedură civilă raportat la art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2015, sub nr._, reclamanta S.C. M. C. S.A. B., prin reprezentant legal – F. S. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâteiT. C. la plata sumei de 622,94 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 12._, suma de 67,85 lei reprezentând penalități aferente debitului înregistrare succesiv în perioada 02._, calculate cf. clauzei penale din contract, penalități de întârziere în procent de 0,03% pe zi, de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale a debitului și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 13.03.2015, reclamanta a formulat o cerere scrisă de renunțare la judecată.

Astfel, instanța constată ca incidente dispozițiile art. 406 N. Cod.pr.civ. Conform dispozițiilor art. 406 alin. 1 N. Cod.pr.civ., ” reclamantul poate să renunțe oricând la judecată (…) prin cerere scrisă”și va constata renunțarea la judecată a reclamantei.

Cu toate acestea cererea de renunțare a fost făcută după comunicarea cererii de chemare în judecată și ca atare pârâtul are dreptul să solicite obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța nu va putea acorda plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecatăa reclamantei S.C. M. C. B., cu sediul în B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu domiciliul în B., ., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

L. C. R. R.

Red. CL./Teh. RR

4 ex./ 23.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3963/2015. Judecătoria BOTOŞANI