Plângere contravenţională. Sentința nr. 4004/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 4004/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4004/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4004

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Z. A. A.

GREFIER: C. I. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta A. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2015, respectiv la data de 22.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014, sub numărul_, petenta A. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 29.09.2014, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 28.08.2014, ora 09:00, s-a prezentat la postul de poliție Bălușeni, la invitația agentului constatator, unde, după ce împreună cu soțul său l-a așteptat o oră pe agentul de poliție, care era plecat la un incendiu, a hotărât să plece acasă, nemaifiind ulterior invitată.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie: procesul verbal de contravenție contestat (fila 5), cartea de identitate (fila 8) și dovada comunicării procesului verbal de contravenție contestat (fila 6). Totodată, a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale cu martorii A. C. și R. I..

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 19.02.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

În fapt, a arătat intimatul că, petenta nu s-a prezentat la data de 28.08.2014 la sediul organului de poliție, pentru a se întocmi documentele de constatare și a se lămuri detaliile producerii unui incident în localitatea Draxini, . aceasta avea calitatea de martor, motiv pentru care a fost întocmit procesul verbal de contravenție contestat.

Intimatul a susținut că, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cele consemnate în procesul verbal de contravenție se confirmă, apreciind măsura luată ca fiind legală și oportună.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2, pct. 31 din Legea 61/1991.

În dovedire, intimatul a depus la dosar: originalul procesului verbal de contravenție contestat (fila 20), raportul agentului constatator (fila 21), dovada comunicării procesului verbal de contravenție (fila 20), fișa de intervenție din data de 22.08.2014, fișă de eveniment din data de 22.08.2014, referat propunere clasare, referat cu rezultatul verificărilor în reclamația nr. R/_/03.08.2014, răspunsul la reclamația numitei M. A., raportul din data de 03.09.2014, reclamația nr. R/_ și declarațiile numiților M. A. și B. I. (filele 22-30)

În conformitate cu dispozițiile art. 223, alin.3 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 29.09.2014, întocmit de intimat, s-a reținut că, la data de 28.08.2014, în jurul orei 09:00, petenta fiind invitată la sediul postului de poliție Bălușeni, pentru a fi audiată în petiția nr. R/_, nu s-a prezentat în mod nejustificat (fila 20).

Petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 61/1991.

Procesul-verbal nu a fost semnat de petentă, fiind în schimb semnat de un martor asistent.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța reține că petenta nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.

De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 29.09.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991 și ale art. 3 alin. 1, lit. a din Legea 61/1991.

Astfel, potrivit art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, „constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: (...) 31) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, iar conform art. 3 alin. 1 lit. a Legea nr. 61/1991: „(1) contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: (...) a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 31), 33) și 34)”.

Petenta s-a prezentat în instanță și a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Referitor la procesul verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumția de veridicitate în privința constatării stării de fapt.

În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05) procedura de contestare a unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice intră în sfera de aplicare a art. 6 CEDO sub aspect penal. Garanțiile prevăzute de acest articol, inclusiv prezumția de nevinovăție, sunt pe deplin aplicabile. Curtea a statuat că odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

În speță, se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesata beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, dând astfel posibilitatea petenților de a proba cu probe certe și concludente contrariul celor constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori, nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentei responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Analizând probatoriul administrat, instanța constată că, în speță nu s-a probat o realitate contrară celei menționate în procesul-verbal contestat.

Astfel, din coroborarea procesului verbal de constatare a contravenției contestat aflat la fila 20 din dosar cu raportul agentului constatator aflat la fila 21 din dosar, reiese fără niciun dubiu că, în data de 28.08.2014, în jurul orei 09:00, petenta fiind invitată la sediul postului de poliție Bălușeni, pentru a fi audiată în petiția nr. R/_, nu s-a prezentat în mod nejustificat.

În consecință, întrucât contravenția contestată de către petentă a fost constatată în mod direct de agentul constatator, situație în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de temeinicie și cum petenta, prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt, deși petentei îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, conform cu care, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, instanța apreciază că acesta nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Așadar, instanța apreciază că petenta A. G. se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.

Față de aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal ., nr._, din data de 29.09.2014, a fost întocmit cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii, în cuantum de 200 lei aplicată petentei, pentru fapta prevăzută de art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la dispozițiile art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată - instanța apreciază că se impune înlocuirea amenzii în cuantum de 200 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Opinia instanței se fundamentează, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), ale art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și ale art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Instanța reține că, în speță nu s-a făcut dovada persistenței petentei într-un comportament contravențional similar și anterior sancționat, comportament care să excludă posibilitatea funcționării eficiente a principiului aplicării graduale a sancțiunilor.

Prin urmare, sancțiunea contravențională a avertismentului este mai potrivita realizarii scopului general al aplicarii unei sanctiuni contraventionale, acela de a atrage atenția contravenientei asupra pericolului social al faptelor săvârșite și îi recomandă ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale, contrar urmând a se recurge la aplicarea unei sancțiuni mai aspre.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta A. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 29.09.2014, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, atrăgând totodată atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

În temeiul art. 453 C.pr.civ. instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta A. G., cu domiciliul în B., ., nr. 2, ., județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Bulevard M.E., nr. 57, județ B..

Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 29.09.2014 întocmit de intimat, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum 200 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei, cu recomandarea ca în viitor să respecte dispozițiile legale.

Menține în rest procesul-verbal atacat.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Z. A. A. C. I. V.

Red: Z.A.A/.Tehnored: C.I.V./4 ex./22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4004/2015. Judecătoria BOTOŞANI