Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3222/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3222/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 15929/193/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința Camerei de Consiliu din data de 27.03.2015

Completul compus din

PREȘEDINTE – C. L.

GREFIER – R. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3222

Pe rol judecarea acțiunii civile, având ca obiect cerere cu valoare redusă, privind pe reclamantul O. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Județean Mavromati B..

La apelul nominal făcut în ședință Camerei de Consiliu, se prezintă consilier juridic pentru pârâtă, lipsă fiind reclamantul..

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța constată că nu s-au cerut dezbateri orale.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, conform art. 394 Cod procedură civilă.

I N S T A N T A,

Deliberand asupra cauzei civile de fata :

Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Botosani, reclamantul O. I., a chemat in judecata pe pârâtul S. Județean Mavromati B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma onorariu avocat avansate de reclamantă în dosarul nr._, 50 lei taxă judiciară de timbru.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul prin apărătorul său ales a promovat pe rolul Tribunaluliu B. o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unor documente medicale ce-l priveau pe reclamant.

Prin sentința civilă nr. 871/7.05.2014 Tribunalul B. a admis în parte cerera și a obligat S. Județean Mavromati la plata integrală a cheltuililor de judecată de 50 lei costând în taxă de timbru.

Se mai arată că împotriva acestei sentințe spitalul a declarat recurs, recurs respins de către Curtea de Apel Suceava.

În drept obligația de plată a cheltuilelilor de judecată revine părții care a pierdut procesul.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ..

privind reforma în domeniul sanitar.

Pârâtul nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, probă încuviințată și administrată.

Analizand actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :

În fapt, prin Sentința nr. 871/07.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, rămasă definitivă, s-a dispus în favoarea reclamantului, admiterea acțiunii în parte și obligarea pârâtului S. Județean de Urgență Mavromati B., la verificarea arhivei unității pentru perioada anilor 1999-2004, în intervalul 25 iulie -04 august al fiecărui an și să răspundă reclamantului la solicitarea înregistrată sub nr._/18.10.2013, precum și obligarea pârâtului către reclamant la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma taxei judiciare de timbru.

În drept, instanța constată că este învestită cu o acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 451 și următoarele Cod procedură civilă, în sensul că reclamantul solicită acordarea cheltuielilor de judecată sub forma onorariului de avocat, avansate în dosarul nr._ .

Reține instanța că, la fila 10 ds., reclamantul a depus un înscris sub forma chitanței . FAS nr. 55/03.10.2014 din care rezultă că, reclamantul a achitat avocatului apărător, suma de 350 lei cu titlu de contravaloarea asistență juridică în baza contractului cu nr. 8/11.05.2013 pentru dosarul indicat mai sus.

Analizând legalitatea și temeinicia cererii reclamantului, instanța arată că aceasta este întemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța arată că, pârâtul din prezenta cauză a căzut în pretenții în dosarul nr._, ceea ce echivalează cu o culpă procesuală în integralitate, întrucât din vina pârâtului s-a declanșat procesul civil în dosarul respectiv, iar prin admiterea acțiunii s-a dovedit că cererea reclamantului este întemeiată, iar ca o consecință firească este și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în acord și cu dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă care prevede că: „Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea părții care a câstigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.”.

Totodată va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, ca efect al admiterii cererii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite cererea având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată de reclamantul O. I., cu domiciliul în com. Durnești, . în contradictoriu cu pârâta S. Județean de Urgență Mavromati B., cu sediul în B., ., jud. B..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată sub forma onorariu avocat avansate de reclamant în dosarul nr._ ; 50 lei taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.

P.,GREFIER,

C. L.R. R.

Red. C.L./tehnored RR.

5ex./30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3222/2015. Judecătoria BOTOŞANI