Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4210/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 4210/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 879/193/2015

Dosar nr._ Cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de consiliu din data de 28.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. F.

GREFIER - D. E.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4210

Pe rol, judecata cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. SA în contradictoriu cu pârâtul A. P..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu s-a solicitat o dezbatere orală între părți.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015, sub nr._, reclamanta S.C. M. C. S.A. B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtului A. P. la plata sumei de 1510,98 lei cu titlu de contravaloare energie termică, aferentă perioadei aprilie 2012 - martie 2014, suma de 273,84 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată calculate conform clauzei penale din contract și 0,04 % pe zi de întârziere, ce vor fi calculate de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei .

În motivare, reclamanta a arătat că, în calitate de furnizor, a încheiat cu pârâtul în calitate de consumator, Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 59T/164/2010, care reprezintă Anexa 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 59T/2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr.59, din care acesta face parte, procedându-se la preluarea consumatorilor persoane fizice în Convențiile de facturare individuale, conform art.7 pct.2 din Ordinul ANRSC nr.483/2008, HCL nr.220/25.06.2009 și art.28 alin.2 din Legea nr.325/2006.

Obligația pârâtului de a achita în urma însușirii Convenției individuale de facturare și încasare a facturilor emise de către furnizor, rezultă și din clauza cuprinsă în art.7 lit. a Convenției care, fiind legal încheiată, a dat naștere, potrivit art.2 alin.1 dreptului reclamantei de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică,determinate potrivit reglementărilor în vigoare și de a încasa contravaloarea serviciilor prestate.

Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.325/2006, ale Legii nr.51/2006, Legii nr.230/2007, H.G. nr.1588/2007, Ordinul nr.483/2008 al ANRSC, Ordinul nr.343/2010 și Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri .

Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâtul A. P. nu a înaintat formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând cererea reclamantei, prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 01.10.2010, între reclamanta S.C. M. C. SA B. în calitate de furnizor și pârâtul A. P., în calitate de consumator, s-a încheiat Convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 59T/164 – Anexa nr.4 – la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 59T, încheiat cu utilizatorul Asociația de proprietari nr.59 B., al cărui obiect îl constituie facturarea cotei-părți din consumurile totale de energie termică înregistrate de contoarele de energie termică, reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumatorul individual privind condițiile de consum și plata contravalorii acestor consumuri, pe baza facturilor emise de furnizor.

Potrivit art.4 din Convenția de facturare individuală menționată, însușită de furnizor prin semnătură și ștampilă, de utilizator prin semnătură și ștampilă și de consumator prin semnătură, furnizorul are dreptul de a factura și încasa lunar, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate, determinate potrivit prevederilor contractului de furnizare a energiei termice și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen, iar potrivit art.7 din contract, consumatorul are obligația corelativă de a achita integral și la termen facturile emise de către furnizor, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, inclusiv eventualele debite restante recunoscute de acesta.

Ulterior încheierii Convenției de facturare individuală, reclamanta a furnizat energie termică, în imobilul aparținând pârâtului, potrivit prevederilor contractuale și a emis facturi fiscale pentru un consum total de 1510,98 lei, iar de la scadența fiecărei facturi au fost percepute și penalizări de întârziere în cuantumul total de 273,84 lei calculate până la sesizarea instanței.

Potrivit art.36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.41 alin.4 lit.c din Legea nr.51/2006, utilizatorii au obligația să achite în termenele stabilite contravaloarea serviciilor prestate.

Totodată, potrivit art.42 alin.9 din Legea nr.51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.

Pârâtul a beneficiat constant de servicii de furnizare a energiei termice livrată de reclamantă, inițial, în temeiul contractului de furnizare încheiat cu Asociația de proprietari și ulterior, în temeiul Convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică încheiată de reclamantă cu soțul său defunct.

Conform înscrisurilor existente la dosar, pârâtul are în prezent o datorie către reclamantă în suma de 1510,98 lei, reprezentând preț energie termică înregistrată în perioada aprilie 2012 – martie 2014 și 273,84 lei reprezentând penalități de întârziere la plată, calculate conform clauzei penale din contract.

În ce privește penalitățile de întârziere solicitate în procent de 0,04 % pe zi de întârziere, de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, instanța observă că reclamanta este îndrituită potrivit prevederilor legale în materie ( art. 42 alin.(10) din Legea 51/2006) la perceperea de penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Or, potrivit art. 120 alin.(7) din O.G. 92/2003 rep., așa cum a fost modificat prin O.U.G. 8/2014, începând cu 01.03.2014, nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin urmare, instanța va încuviința obligarea pârâtului la penalități de 0,03 % pe zi de întârziere, ce vor fi calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 27.01.2015 și până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși însă valoarea totală a acestuia, conform art. 42 alin.(10) lit. c) din Legea 51/2006-Legea serviciilor comunitare de utilități publice.

Potrivit dispozițiilor art.1025 C.proc.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1025 C.proc.civ., cererea fiind printre cele ce pot fi soluționate prin această procedură simplificată.

În concluzie, constatând îndeplinite condițiile susmenționate, față de cele expuse în precedent, instanța va admite, în parte, cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1784,82 lei către reclamantă, din care 1510,98 lei cu titlu de contravaloare energie termică, aferentă intervalului aprilie 2012- martie 2014, iar 273,84 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant, precum și la plata de penalități de întârziere către reclamantă, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv 0,03% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 27.01.2015 și până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși însă, în cazul fiecărei facturi, valoarea debitului înscris în aceasta.

În temeiul art.1031 Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtului căzut în pretenții, va dispune obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea cu valoare redusă modificată, formulată de reclamanta . B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâtul A. P., domiciliată în mun. B., Calea Națională, nr. 8, ..7, județul B..

Obligă pârâtul la plata sumei de 1784,82 lei către reclamantă, din care 1510,98 lei cu titlu de contravaloare energie termică, aferentă intervalului aprilie 2012- martie 2014, iar 273,84 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului restant.

Obligă pârâtul la plata de penalități de întârziere către reclamantă, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv 0,03% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii, respectiv 27.01.2015 și până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși însă, în cazul fiecărei facturi, valoarea debitului înscris în aceasta.

Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 28.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. VF /Tehnored. LMV./4 ex./17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4210/2015. Judecătoria BOTOŞANI