Contestaţie la executare. Sentința nr. 5076/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5076/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 122/193/2015

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința Publică din data de 19.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. N.-E.

GREFIER – V. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR.5076

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul N. V. în contradictoriu cu intimatul P. B. - BIROUL FINANCIAR CONTABIL, având ca obiect contestație la executare.

Procedura legal îndeplinită.

La apelul realizat în ședință publică, lipsă sunt părțile.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care:

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Penitenciarului B. sub nr.579/15.12.2014 contestatorul N. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. B.-BIROUL FINANCIAR contabil ca instanța să dispună restituirea sumei de 267 lei iar pentru munca prestată să îi fie poprită suma de 1/3. Cererea nu a fost motivată în drept. În dovedire au fost depuse înscrisuri. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.01.2015 sub nr._ . Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția tardivității contestației la executare. În motivare intimatul a arătat că solicitarea contestatorului de acordare a ajutorului public judiciar nu este întemeiată iar acesta a luat la cunoștință de executarea măsurii popririi prin reținerea sumei de 400 lei la data de 04.09.2014 iar prin raportare la data depunerii contestației la P. B., anume 16.12.2014, acesta apare ca tardiv formulată. Intimatul a mai arătat că executarea silită se efectuează în temeiul sentinței penale nr.355 din 27.05.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, definitivă, iar debitul în reprezintă despăgubirea civilă acordată persoanei vătămate și de asemenea suma poprită a reprezentat sumă primită de la persoane fizice în timpul executării pedepsei și nu venituri din munca prestată. Analizând cu prioritate excepțiile netimbrării și ale tardivității contestației la executare instanța reține următoarele: Cu privire la excepția netimbrării instanța constată că prin încheierea civilă din 17.02.2015 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 780 lei. Referitor la afirmația intimatului că solicitarea contestatorului nu este întemeiată instanța constată că atributul soluționării și analizei cerințelor impuse de O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public în materie civilă aparține instanței de judecată nefiind admisă nicio ingerință din partea altor organe ale statului. Pentru aceste considerente instanța va respinge excepția netimbrării contestației la executare ca neîntemeiată. Referitor la excepția tardivității contestației la executare instanța reține că potrivit dispozițiilor art.714 alin.1 pct.2 Cod procedură civilădacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; De asemenea potrivit art.181 alin.1 pct.2 Cod procedură civilătermenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: . când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește; Analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată instanța constată că aceasta a fost depusă la sediul Penitenciarului B. la data de 16.12.2014 iar contestatorul a luat la cunoștință de înființarea popririi la data de 04.09.2014, când a fost reținut din contul său suma de 400,35 lei, sumă care a fost primită de contestator în aceeași zi prin mandat poștal. În acest sens, art.714 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă instanța reține că termenul de 15 zile în care se poate formula contestație la executare a început să curgă de la această dată, dată la care contestatorul a luat la cunoștință de înființarea măsurii popririi.

Astfel, reținând că, raportat la motivele invocate de contestator, termenul începe să curgă de la data de 04.09.2014 și s-a împlinit la data de 22.09.2014 iar cererea a fost depusă la P. B. la data de 16.12.2014, fapt pentru care instanța va admite excepția tardivității și va respinge contestația la executare ca tardiv formulată.

În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă potrivit căruia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța va obliga contestatorul la plata către Biroul Executorului Judecătoresc Silimon V. a sumei de 89 lei cheltuieli de judecată. În temeiul art.19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008 suma de 780 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de care fost scutit contestatorul ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar prin Încheierea din 17.02.2015 va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE Respinge excepția netimbrării contestației la executare ca neîntemeiată. Admite excepția tardivității contestației la executare formulată de intimată. Respinge contestația la executare formulată de contestatorul N. V., cu domiciliul în . M., județul Iași, încarcerat în P. B., județul B., în contradictoriu cu intimata P. B.-BIROUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în municipiul B., ., nr.118, județul B., ca tardivă. Obligă contestatorul la plata sumei de 89 lei cheltuieli de judecată către Biroul Executorului Judecătoresc Silimon V.. Suma de 780 lei reprezentând taxă judiciară de timbru de care fost scutit contestatorul ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar prin Încheierea din 17.02.2015 rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.BNE/Tehn. BNE/VA

4 ex., 17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5076/2015. Judecătoria BOTOŞANI