Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 13793/193/2014

Dosar nr._/193/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința camerei de consiliu din data de 19.01.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE – T. C.

GREFIER – C. C. M.

Sentința civilă nr. 550

Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 47 B., prin reprezentant în contradictoriu cu pârâtul C. A., având ca obiect „cerere cu valoare redusă”.

La apelul nominal realizat în ședința camerei de consiliu, nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura legal îndeplinită, fără citare, potrivit dispozițiilor art. 1029 alin. 2 și 10 NCPC, interpretate per a contrario.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că este primul termen de judecată, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, instanța procedează la verificări din oficiu, stabilind că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 1027 NCPC raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și 107 NCPC.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă pe care o apreciază utilă soluționării cauzei.

Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiate cercetarea procesului și dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 25.09.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta Asociația de P. nr. 47 B. prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâtul C. A. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 386,07 lei reprezentând cheltuielile comune restante aferente perioadei august 2011 –august 2014 și a sumei de 188,69 lei cu titlu de penalități de întârziere.

În motivarea cererii se arată că, în conformitate cu legislația în vigoare ce guvernează activitatea asociațiilor de proprietari, pârâtul are obligația să achite lunar cheltuielile datorate asociației cu titlu de cote de contribuție în care sunt incluse cheltuielile comune, dar și eventualele cheltuieli cu furnizorii de servicii. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației este de 20 zile calendaristice de la afișarea listelor.

Se mai precizează că, în conformitate cu art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, neplata cheltuielilor comune către asociația de proprietari mai mult de 90 zile de la termenul stabilit duce la acționarea în judecată a proprietarilor de apartamente și că listele de cheltuieli au fost afișate lunar la avizierul de pe casa scării de unde pârâtul a luat cunoștință și nu a contestat valorile aferente apartamentului.

Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 1164, 1516 alin.1 Cod civ. și art. 50 alin.1 din L 230/2007. Reclamanta a invocat și dispozițiile art. 1025 C.pr.civ.

În dovedirea s-au depus copii după listele de cheltuieli aferente debitului solicitat, fișa analitică a debitorului cu calculul penalităților de întârziere, procesele verbale ale Adunării Generale a Proprietarilor privind impunerea penalităților de întârziere.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului asociației.

Pârâtul, căruia i s-a comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile doveditoare, însoțite de formularul de răspuns, nu s-au conformat obligației de a remite, în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns completat și eventuale înscrisuri doveditoare; pârâții nu a formulat apărări scrise prin orice alt mijloc adecvat (art. 1029 alin. 4 NCPC).

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt:

C. A., pârâtul din prezenta cauză, este membru al Asociației de proprietari nr. 47 B. și, în această calitate, potrivit art. 3 lit. j), art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, pârâtul este obligat la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune.

Conform art.50 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Art.46 din Legea nr.230/2007 prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plata, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat, după cum reiese din dispozițiile art.25 alin.1 teza I din H.G. nr.1588/2007.

În perioada august 2011 – august 2014, pârâtul a datorat la cheltuielile comune de întreținere a imobilului proprietatea sa diferite sume de bani, corespunzător fiecărei luni din acest interval de timp, respectiv suma totală de 386,07 lei, sumă care reiese din însumarea debitelor acumulate pe fiecare lună din perioada solicitată de reclamantă, conform listelor de plată depuse la dosar, necontestate de către pârâți.

Față de pretențiile dovedite ale reclamantei, revenea sarcina de a proba executarea obligației sau stingerea obligației în alt mod către pârât. În condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada contrară, instanța constată că reclamanta și-a dovedit pretențiile și urmează să oblige pârâtul la plata sumei 386,07 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 188,69 lei reprezentând penalități de întârziere, instanța constată că potrivit art. 49 din Legea nr.230/_, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari (art.25 din H.G. nr.1588/2007).

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

A.. 3 al art.25 din H.G. nr.1588/2007 precizează că, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor sau persoana împuternicită să achite facturile, dacă a întârziat plata facturilor la termen.

Astfel, obligația de plată a penalităților nu este una legală, ci consensuală și ia naștere numai în măsura în care membrii asociației își exprimă acordul, de voință, anual, în condițiile prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, revine creditoarei obligația de a dovedi că în temeiul contractelor încheiate cu furnizorii i-au fost imputate penalități, pe care le-a achitat, suferind astfel un prejudiciu care urmează a fi recuperate de la persoanele din vina cărora acesta a fost produs. În aceste împrejurări, creditoarea trebuie să probeze existența unei decizii a comitetului executiv privind impunerea penalităților, precum și modalitatea de defalcare a penalităților achitate pe fiecare locatar din apartamentele ce fac parte din Asociația de proprietari.

La dosarul cauzei au fost anexate procesele verbale din anii 2014, 2013, 2012 și 2011 ale Adunării Generale a Asociației de proprietari nr. 47, pentru cei patru ani pe parcursul cărora au fost calculate penalitățile către asociație. Prin aceste procese-verbale, asociația a instituit un sistem propriu de penalități, în condițiile prevederilor anterior amintite, respectiv în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pentru anii menționați.

Având în vedere modul de calcul al penalităților de întârziere, instanța constată că petitul accesoriu referitor la penalitățile datorate de pârâtul C. A. pentru întârziere la plată este întemeiat, motiv pentru care urmează să îl admită și să oblige pârâtul la plata sumei de 188,69 lei cu titlul de penalități de întârziere.

Potrivit dispozițiilor art. 1030 alin. 3 NCPC, prezenta hotărâre este executorie de drept

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea cu valoare redusă, formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 47, cu sediul în mun. B., .. 35, .. B., în contradictoriu cu pârâtul C. A., cu domiciliul în mun. B., .. 12, ., jud. B..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 386,07 lei reprezentând cheltuieli comune asociație, aferente perioadei august 2011-august 2014, a sumei de 188,69 lei reprezentând penalități de întârziere .

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată .

Executorie .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depus la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi 19.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red T.T.

Tehnored C.C.

4 ex./26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria BOTOŞANI