Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 3664/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3664/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 14241/193/2014

Dosar civil nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 08.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. L.

GREFIER – B. A.

Sentința civilă nr. 3664

Pe rol judecarea cererii având ca obiect îmbogățire fără justă cauză, formulată de reclamantul F. A., în contradictoriu cu pârâta Bocovinciuc I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Interpelat fiind de către instanță, reclamantul menționează că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ..

Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și solicită instanței să ia act de pârâta, legal citată, nu s-a prezentat la interogatoriu. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiate cercetarea procesului și reține cauza spre deliberare și pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 03.10.2014, sub nr._, reclamantul F. A. a chemat în judecată pe pârâta B. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 540 lei, a dobânzii comerciale calculate până la data restituirii efective a sumei datorate și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe pârâta Bocovinciuc I. prin luna februarie a anului 2014, în urma lecturii unui anunț de la rubrica „Matrimoniale" a unui ziar local, iar în ziua când a cunoscut-o, aceasta i-a solicitat cu titlu de împrumut suma de 300 lei motivând ca are nevoie de aceasta suma să cumpere medicamente pentru mama sa bolnava si că a uitat cardul in localitatea L. din care provenea.

Reclamantul a mai arătat că suma de 300 de lei i-a dat-o la domiciliul său din .. 29, unde s-au deplasat împreuna, fără martori si fără chitanța. Ulterior, a precizat reclamantul că a vorbit cu parata la telefon, aproximativ săptămânal, iar in una dintre convorbiri, cam prin luna martie 2014, aceasta i-a solicitat sa-i incarce telefonul mobil cu numărul_, ceea ce a si făcut, alimentandu-i numărul de telefon cu suma de 40 lei. In aceeași convorbire i-a solicitat și suma de 200 lei, tot cu titlu de împrumut, sumă de bani pe care i-a trimis împreuna cu chitanța prin care, i-a incarcat telefonul mobil printr-un șofer de maxi-taxi.

Parata i-a comunicat că îi va restitui suma de bani, respectiv 540 lei, reprezentând suma de 500 lei împrumutata si 40 lei contravaloarea incarcarii telefonului mobil. |

Reclamantul a mai precizat că la data stabilită, pârâta nu s-a mai prezentat motivand ca nu mai are cum sa ajungă in municipiul B..

Ulterior parata nu i-a mai răspuns la telefon si reclamantul nu a mai putut să o contacteze in nici un fel.

Înțelegând că a fost înșelat, reclamantul a arătat că a depus plângere la poliție și fiind chemata in fata organelor de politie, parata a recunoscut a îi datorează suma de 540 lei si a promis ca îi va restitui banii in luna august.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 s.u. C.proc.civ. - Legea nr. 134/2010,

republicata, cu modificările si completările ulterioare, art.1345, art. 1347 si art. 1639 din Legea nr.

287/2009 - Codul civil, republicata.

În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri, respectiv Ordonanța de clasare din 11.08.2014 emisa de către P. de pe lângă Judecătoria B. și referat cu propunerea de clasare in dosarul 3213/P/2014.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, fiindu-i comunicată acțiunea și înscrisurile aferente, nu a depus întâmpinare și legal citată, nu s-a prezentat în instanță.

Prin încheierea de ședință din 30.01.2015, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod proc. Civ., instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.

Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului nr. 3213/P/2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe pârâta Bocovinciuc I. prin luna februarie a anului 2014, în urma unui anunț de la rubrica „Matrimoniale" a unui ziar local, iar în ziua când a cunoscut-o, aceasta i-a solicitat cu titlu de împrumut suma de 300 lei motivând ca are nevoie de aceasta suma să cumpere medicamente pentru mama sa bolnava si că a uitat cardul in localitatea L., din care provenea.

La data remiterii sumei de 300 de lei, nu s-a întocmit un înscris și, datorită contextului în care s-a efectuat tranzacția, nu a asistat nicun martor. Ulterior, în una dintre convorbiri, pârâta i-a solicitat reclamantului sa-i incarce telefonul mobil cu numărul_, ceea ce a si făcut, alimentandu-i numărul de telefon cu suma de 40 lei. In aceeași convorbire i-a solicitat și suma de 200 lei, tot cu titlu de împrumut, sumă de bani pe care i-a trimis împreuna cu chitanța prin care, i-a încarcat telefonul mobil printr-un șofer de maxi-taxi.

În drept, acțiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane, se adresează justiției, solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea valorii îmbogățirii realizate în detrimentul său.

Promovarea acțiunii este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiții cumulative, și anume: I) condiții materiale: a) să existe o mărire a patrimoniului pârâtului și o scădere a patrimoniului reclamantului; b) între sporirea patrimoniului pârâtului și diminuarea patrimoniului reclamantului să existe o legătură (să fie efectul unei cauze unice); și 2) condiții juridice: a) îmbogățirea și sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; b) îmbogățitul să fie de bună-credință; buna lui credință fiind prezumată, nu trebuie dovedită; c) sărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului. Acțiunea îmbogățirii fără justă cauză are caracter subsidiar și, în consecință, poate fi exercitată numai în absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că banii remiși de către reclamant în faza incipientă a unei relații de prietenie, au fost acordați cu titlu de împrumut, așa după cum se arată și cererea de chemare în judecată, și așa după cum reiese din cuprinsul dosarului penal nr. 3213/P/2014 de pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Având în vedere că, în speță, reclamantul a formulat și plângere penală pentru abuz de încredere, plângere ce a fost, mai apoi, retrasă, dat fiind că pârâta s-a angajat verbal că-i va restitui banii reclamantului, coroborat cu lipsa pârâtei la termenul de judecată din data de 08.04.2015, când a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, semnând personal dovada de înmânare a citației, instanța va da prevalență dispozițiilor art. 358 C.proc.civ., potrivit căruia “Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.”.

În aceste condiții, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 540 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 C.proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare, în privința litigiilor deduse spre soluționare instanțelor judecătorești, partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile proprii, cât și cheltuielile efectuate de partea care a câștigat procesul, cheltuieli de judecată care includ, printre altele, și taxele judiciare de timbru.

Dovada cheltuielilor de judecată fiind făcută în termenul prev. de art. 452 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta la plata sumei de 43 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea așa după cum a fost precizată și formulată de reclamantul F. A., domiciliat în B., .. 29, jud. B., în contradictoriu cu pârâta B. I., domiciliată în satul și ..

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 540 lei.

Obligă pârâta la plata sumei de 43 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 3664/2015. Judecătoria BOTOŞANI