Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 3795/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3795/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 537/193/2015
Dosar nr._ Încuviințare nume minor
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 3795
Ședința publică din data de 17 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află judecata cererii având ca obiect încuviințare nume minor formulată de reclamanta diaconu florentina, în contradictoriu cu pârâtul D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, a răspuns în reprezentarea părților lipsă, av. I. P. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită, după care av. I. P. M. a depus împuternicirea avocațială.
Instanța a pus în discuția apărătorului posibilitatea ca părțile să solicite schimbarea numelui minorului pe cale administrativă. Av. I. P. M. a arătat că părțile au fost îndrumate să se adreseze instanței de judecată, iar cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 450 cod civil și că, după aprecierea sa, instanța este competentă să soluționeze cererea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.
Apărătorul ales al părților a pus concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererilor de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 20.01.2015 sub nr._, reclamanta D. F., în contradictoriu cu pârâtul D. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să încuviințeze ca minorul I. M. C. să poarte numele tatălui, acela de D..
În fapt, reclamanta a arătat că din relația sa de concubinaj cu numitul D. M. a rezultat minorul I. M. C., născut la data de 07.09.2011. Ulterior, la câteva luni, s-a căsătorit cu pârâtul D. M., luând numele de familie al soțului, motiv pentru care atât ea, cât și pârâtul doresc ca și copilul acestora să poarte numele tatălui.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 450 alin. (2) Cod civil.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în copie: acte de identitate părți ( filele 5 și 6 dosar), certificatul de căsătorie . nr._ ( fila 7 dosar) și certificat de naștere minor . nr._ (fila 8 dosar).
Reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.
Prin întâmpinare, pârâtul D. M. a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de către reclamantă și că, întrucât nu se poate prezenta în instanță, înțelege să depună declarația notarială prin care arată că este de acord ca fiul acestuia, I. M. C. să își schimbe numele din I. în D..
În probațiune, a fost depusă, în original, declarația autentificată sub nr. 281/21.01.2015 de S.P.N. „A. și Asociații” din mun. B..
Părțile au fost reprezentate în proces de av. I. P. M., cu împuternicire la dosar.
La dezbaterile asupra fondului, apărătorul părților a pus concluzii de admitere a cererii.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Copilul Minor I. M. C. este fiul reclamantei D. (anterior I.) F. și al pârâtului D. M., filiația fiind dovedită cu certificatul de naștere . nr._ eliberat la data de 26.11.2011.
Ulterior nașterii copilului, părțile s-au căsătorit, când reclamanta a dobândit numele soțului, D., conform certificatului de căsătorie . nr._ eliberat la data de 26.12.2011.
Reclamanta a solicitat instanței să încuviințeze ca minorul să poarte numele de D., ca să corespundă numelui purtat în comun de către părinți, temeiul de drept indicat fiind dispozițiile art. 450 alin. (2) Cod civil.
Potrivit acestor dispoziții legale, în cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora, situație în care noul nume se declară de către părinți, împreună, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor la care a fost înregistrată nașterea. În lipsa acordului părinților se aplică dispozițiile art. 449 alin. (3) Cod civil respectiv hotărăște instanța de tutelă.
Nașterea copilului a avut loc în data de 07.09.2011, anterior intrării în vigoare a Codului civil aprobat prin Legea 287/2009, sub incidența dispozițiile Codului familiei, care conține dispoziții similare. Astfel, potrivit art. 64 Codul familiei, copilul din afara căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită. În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, instanța judecătorească va putea da încuviințare copilului să poarte numele acestuia din urmă, iar dacă copilul a fost recunoscut în același timp de ambii părinți, se aplică dispozițiile art. 62 alin. (2) Codul familiei, respectiv, dacă părinții nu au nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite, prin învoiala părinților și se va declara la nașterea copilului, la serviciul de stare civilă.
În cauză, însă, nu se verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, întrucât filiația copilului a fost stabilită concomitent față de ambii părinți, la data declarării nașterii copilului, când, părinții prin acordul lor au stabilit numele de familie al copilului ca fiind numele de familie de atunci al mamei, acela de I., astfel că instanța găsește cererea reclamantei ca neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect încuviințare nume minor formulată de reclamanta D. F., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul D. M., CNP_, ambii cu domiciliul în ., jud. B., ca neîntemeiată.
Cu drept la apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. M.R.R./Tehnored. M.R.R. și C.A.
Ex. 4/30.09.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5613/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1690/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








