Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3850/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3850/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 3850/2015

Dosar nr._ Sesizare O.G. nr. 2/2001

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 3850

Ședința publică din data de 20.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C.

GREFIER – C. C. M.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de petentul ., în contradictoriu cu intimatul C. F. C., având ca obiect sesizare în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.

Față de dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze sesizarea, contravenientul având domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei B..

Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului, după care, pentru petent, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 22.12.2014 sub nr._, petentul ., în contradictoriu cu intimatul C. F. C., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.06.2009, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, s-a arătat că pârâtul nu a achitat amenda de 200 lei și că nu există posibilitatea executării silite a debitului provenit din amendă, așa cum rezultă din dosarul de executare silită.

În drept, a fost invocat art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._/28.05.2009 și dosarul de executare silită.

Intimatul C. F. C. nu s-a prezentat la dezbateri și nu a formulat întâmpinare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de către petent.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.06.2009, intimatul C. F. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei.

Întrucât amenda nu a fost achitată de către intimat, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost trimis spre executare organului de specialitate al comunei Copălău, de care aparține localitatea de domiciliu a intimatului, satul Copălău. Organul de specialitate a demarat procedura executării silite împotriva intimatului, emițându-se somația nr. 171/11.11.2014 și titlul executoriu nr. 170/11.11.2014.

D. fiind că intimatul nu deține bunuri urmăribile și nici nu realizează venituri, potrivit procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din 16.12.2014, organul de specialitate a constatat imposibilitatea efectuării executării silite.

Ca urmare, a fost sesizată instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, în baza art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, conform căruia în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ teritoriale va sesiza instanța judecătorească, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, respectiv intimatul nu a achitat amenda în termenul stabilit de lege și nu există posibilitatea achitării amenzii prin executare silită.

Față de cele expuse, instanța va admite cererea petentului și va proceda la înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului C. F. C. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe raza comunei Copălău din jud. B..

Instanța apreciază că 37 ore sunt suficiente, ținându-se seama de cuantumul amenzii aplicate și de dispozițiile similare ale art. 39ind. 1 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora atunci când înlocuirea sancțiunii amenzii are loc la cererea chiar a contravenientului durata maximă a activității în folosul comunității nu poate depăși 50 de ore.

Sancțiunea va fi executată prin serviciul specializat al primăriei . serviciilor publice stabilite de către primar, iar urmărirea punerii în executare a sentinței se va realiza de către serviciul de executări civile al prezentei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul Primarul Comunei Copălău, cu sediul în Copălău, jud. B., în contradictoriu cu intimatul C. F. C., CNP_, domiciliat în .. B..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din data de 13.06.2009, cu un număr de 37 ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei . de aptitudinile fizice și psihice ale intimatului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.04.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.T.T./Tehnored.C.C.

Ex. 4/18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3850/2015. Judecătoria BOTOŞANI