Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 7427/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7427/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 7427/2015

Dosar nr._ - sesizare, O.G.2/2001-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 27 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C.-N.

GREFIER – N. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7427

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității, formulată de către petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ RĂCHIȚI, în contradictoriu cu intimatul C. C.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în tem. art. 244 din NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată, petenta Unitatea Administrativ Teritorială Răchiți a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului C. C., prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/13.04.2011 încheiat de IPJ – Postul de Poliție Răchiți, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.02.2015, sub numărul_ .

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Petentul a depus la dosar procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/13.04.2011 încheiat de IPJ – Postul de Poliție Răchiți (fila 6), precum și alte înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată de petenta U. Răchiți s-a solicitat înlocuirea amenzii aplicată intimatului C. C. prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/13.04.2011 încheiat de IPJ – Postul de Poliție Răchiți, cu muncă în folosul comunității.

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/13.04.2011 încheiat de IPJ – Postul de Poliție Răchiți, contravenientul C. C. a fost sancționat cu 200 lei amendă contravențională, pentru săvârșirea contrav. prev. de art. 3 pct. 33 din Legea nr. 61/1991 reținându-se în sarcina sa că în ziua de 13.04.2011, în calitate de părinte al minorilor C. I. O. de 15 ani și C. V. D. de 13 ani nu a luat măsurile necesare pentru a-i împiedica de la fapte de vagabondaj.

Conform art.9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Prin decizia nr. 7/2010 a ICCJ pronunțată în interesul legii se stabilește că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt sancționate, alternativ cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv somația nr. 302 și titlul executoriu nr. 301 aflate la filele nr. 4-5 dosar, intimatul figurează cu bunuri în proprietate și reținând faptul că petenta nu a făcut dovada imposibilității executării silite, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă sesizarea formulată de către petenta U. Răchiți, în contradictoriu cu intimatul C. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității formulată de UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ RĂCHIȚI, reprezentată legal prin primar G. I., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul C. C., CNP_, cu domiciliul în ., jud. B..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, data de 27 august 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. T.C./Tehnored. M.N./4 ex/2.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 7427/2015. Judecătoria BOTOŞANI