Obligaţie de a face. Sentința nr. 7681/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7681/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 7681/2015

Dosar nr._ /2013 Acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 09 septembrie 2015

Completul compus din

PREȘEDINTE - M. C. C.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR. 7681

Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanții P. D. și P. A. E. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocatul P. L. T. pentru pârâte, lipsă reclamanții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Pârâta a înaintat la dosar declarația reclamanților de renunțare la judecata cererii ce formează obiectul prezentului dosar, autentificată sub nr. 1111 din 05.06.2015 la Societatea Profesională Notarială „Notaris” din mun. B. și o adresă prin care arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți, nesolicitând cheltuieli de judecată, filele 82-84.

Instanța acordă cuvântul părților prezente cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți.

Avocatul P. L. T. solicită să se ia act de renunțarea la judecată de către reclamanți, pârâta nesolicitând cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanți.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 30.01.2015 sub nr._, reclamanții P. D. și P. A. E. a chemat în judecată pe pârâta V. R. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a pronunța, să se constate nulitatea clauzei abuzive prevăzute la punctul 5 lit. A din Condiții speciale pag 2 din Convenția de credit_ din 16.03.2007 încheiată cu V. R. SA, care stabilește în sarcina reclamanților obligația de a plăti un comision de risc de „0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadentă, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit” întrucât este o clauză abuzivă și contravine prevederilor legale; să se oblige pârâta să restituie reclamanților suma reprezentând „comision de risc” încasată de V. R. SA abuziv, începând cu prima lună a acordării creditului și până la ultima plată ce va fi efectuată; să se oblige pârâta să refacă graficul de plăți, prin recalcularea sumei totale lunare de plată, prin eliminarea comisionului de risc începând cu prima și până la sfârșitul perioadei de creditare; să oblige pârâta să plătească reclamanților dobânda legală pentru sumele de bani încasate abuziv cu titlu de comision de risc, de la data la care reclamanții au plătit acest comision, respectiv aprilie 2007și până la restituirea lui de către pârâtă; să se oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

La data de 28.07.2015, pârâta a înaintat la dosar declarația reclamanților de renunțare la judecata cererii ce formează obiectul prezentului dosar, autentificată sub nr. 1111 din 05.06.2015 la Societatea Profesională Notarială „Notaris” din mun. B. și o adresă prin care arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți, nesolicitând cheltuieli de judecată, filele 82-84.

Potrivit art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere cererea scrisă formulată de reclamanți și dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea reclamanților la judecata cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 Noul Cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecata acțiunii în constatare formulată de reclamanții P. D. și P. A. E., ambii cu domiciliul în mun. B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, cu sediul în mun. București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8,10.

Cu drept recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 09 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat MCC

Tehnoredactat DS

Ex 5 / 22.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7681/2015. Judecătoria BOTOŞANI