Pretenţii. Sentința nr. 7986/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7986/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 7986/2015

Dosar nr._ Pretenții bănești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOSANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 16 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. C. C.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR. 7986

La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamantul U. I. în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect pretenții bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 09.09.2015, în prezența reclamantului și avocatului U. L. pentru pârât, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 12.11.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamantul U. I. a chemat în judecată pe pârâtul M. M. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a pronunța, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 16.086,54 lei reprezentând contravaloare cost reparație autoturism cu număr de înmatriculare_ (piese și manopera), cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, în data de 08.10.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe drumul județean 282 B, pe porțiunea dintre . Flămânzi, petentul a intrat în coleziune cu atelajul hipo cu număr BT. 244 Prăjeni, condus de pârâtul M. M., care a virat brusc la stânga, fără să se asigure temeinic și fără să semnalizeze cu mâna, așa cum stipulează legislația în vigoare. În urma impactului, autoturismul condus de reclamant a fost puternic avariat, iar cabalina care tracta atelajul a fost rănită.

Se precizează că, la fața locului, s-a prezentat un echipaj de poliție, ca urmare a telefonului dat de reclamant la serviciul de urgență 112, iar din cercetările efectuate a rezultat că pârâtul se face vinovat de producerea accidentului, pentru că nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de viraj la stânga, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt consemnat și în procesul verbal de contravenție . nr._ din 08.10.2013, care s-a întocmit cu aceea ocazie și pe care pârâtul l-a semnat și însușit.

În drept au fost invocate dispozițiile Codului civil.

În dovedire s-au depus copii după procesul verbal de contravenție . nr._ din 08.10.2013, autorizația de reparații, certificatul de înmatriculare a autoturismului, deviz de lucrări, planșe fotografice.

Pentru acțiunea s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 454,50 lei.

Prin încheierea din 20.06.2014 a ședinței Camerei de Consiliu s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant și s-a dispus scutirea acestuia de plata sumei de 454,66 lei reprezentând 1/2 din cuantumul taxei judiciare de timbru.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului M. M., însă acesta nu a formulat întâmpinare. Însă, prezent în instanță la termenul din 14.10.2014, pârâtul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei pretinse de reclamant și că, în realitate, coleziunea dintre atelajul hipo și autoturism s-a produs din pricina ceții și a faptului că reclamantul s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, exact în momentul în care persoana sa a dorit să vireze la stânga. De asemenea, pârâtul a menționat că nu a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ din 08.10.2013 (încheierea de ședință din 14.10.2013 - fila 59).

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar; proba testimonială, fiind audiați martorul D. M. propus de reclamant (depoziție - fila 69), respectiv martorii U. M., U. G., U. V. propuși de pârât (declarații - filele 70-72); proba cu o expertiză auto (raport de expertiză - filele 90-94, răspuns la obiecțiuni - filele 109-110).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

Prin procesul verbal . nr._ din 08.10.2013 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B., pârâtul M. M. a fost sancționat contravențional amendă în sumă de 800 lei și avertisment pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 165 alin. 1 lit. e) din HG nr. 1391/2006 (conducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat: să nu conducă vehiculul când se află sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora) și art. 165 alin. 1 lit. b) din HG nr. 1391/2006 (conducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat: să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el și ceilalți participanți la trafic), fila 5.

Pentru a aplica aceste sancțiuni, agentul constatator a reținut că la data de 08.10.2013, în jurul orei 09:20, fiind sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, pârâtul M. M. a condus atelajul hipo cu număr BT. 244 Prăjeni pe DJ 282B, din direcția Prăjeni către Flămânzi, unde a virat la stânga, fără să se asigure temeinic, fiind impactat de autoturismul cu număr de înmatriculare_ condus de reclamantul U. I., rezultând avarierea autoturismului și rănirea animalului.

Procesul verbal de contravenție . nr._ din 08.10.2013 nu a fost contestat de către pârât, aspect recunoscut de către acesta din urmă la termenul de judecată din 14.10.2014 (încheierea de ședință din 14.10.2014 - fila 59) și confirmat de Poliția orașului Flămânzi, jud. B. prin adresa nr._ din 27.10.2014 (fila 61).

Din acest accident a rezultat avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare_ proprietatea reclamantului (certificat de înmatriculare - fila 6), pentru repararea căruia a fost eliberată autorizația de reparații . nr._ din 08.10.2013 (fila 5), în cuprinsul căreia sunt menționate avariile suferite, respectiv: aripă din față înfundată, oglindă dreaptă distrusă, far dreapta față distrus, lampă semnalizare dreapta distrusă, capotă motor ușor înfundată, bară față zgâriată și înfundată, suport far distrus, far stânga față distrus, lampă semnalizare stânga distrusă, suport oglindă stânga zgâriată și crăpat, portieră și aripă stânga spate zgâriate.

Conform concluziilor raportului de expertiză auto și răspunsului la obiecțiuni, valoarea reparațiilor la autoturismul cu număr de înmatriculare_ necesare aducerii vehiculului în stare normală de funcționare se ridică la suma de 9.423,72 lei, incluzându-se în această sumă valoarea materialelor și valoarea manoperei, reparația autoturismului fiind făcută în regie proprie (filele 109-110).

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită săvârșită de o persoană determinată, această faptă să fi cauzat un prejudiciu altei persoane, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, iar între fapta ilicită și prejudiciul rezultat să existe legătură de cauzalitate (art. 1357 Cod civil).

Aplicând aceste condiții situației de fapt reținută în prezenta cauză, instanța apreciază că pârâtul M. M., cu vinovăție (din culpă, ca formă a vinovăției), a cauzat reclamantului U. M. un prejudiciu reprezentat de contravaloarea pieselor de schimb necesare și a manoperei pentru repararea autoturismului cu număr de înmatriculare_, prejudiciu produs în urma accidentului de circulație cauzat de pârât în data de 08.10.2013.

În ce privește cuantumul prejudiciului cauzat reclamantului, instanța constată că expertul desemnat în cauză a precizat că valoarea reparațiilor la autoturismul cu număr de înmatriculare_ necesare aducerii vehiculului în stare normală de funcționare se ridică la suma de 9.423,72 lei.

În consecință, instanța apreciază că pârâtului M. M. îi revine obligația de a repara prejudiciul cauzat, motiv pentru care va admite acțiunea și îl va obliga pe pârât să plătească reclamantului U. I. suma de 9.423,72 lei cu titlu de despăgubiri.

Instanța mai reține că, în prezentul dosar, reclamantul U. I. a beneficiat de ajutor public judiciar, în sensul scutirii de plata sumei de 454,66 lei reprezentând 1/2 din cuantumul taxei judiciare de timbru (încheierea din 20.06.2014 a ședinței Camerei de Consiliu - fila 44).

Totodată, potrivit art. 502 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.

Față de prevederile art. 502 din OUG nr. 51/2008, instanța va obliga reclamantul U. I. să achite în contul bugetului de stat suma de 456,66 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, pentru care i s-a acordat scutire, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești.

De asemenea, în temeiul art. 453 Noul Cod procedură civilă se va obliga pârâtul M. M. la plata către reclamantul U. I. a sumei de 1.118,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu expert auto), proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții bănești formulată de reclamantul U. I., cu domiciliul în ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul M. M., cu domiciliul în ., jud. B..

Obligă pârâtul M. M. să plătească reclamantului U. I. suma de 9.423,72 lei cu titlu de despăgubiri pentru dauna produsă autoturismului cu numărul de înmatriculare_ .

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă obligă pârâtul M. M. să plătească reclamantului U. I. suma de 1.118,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu expert), proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

În temeiul art. 502 din O.G. nr. 51/2008 obligă reclamantul U. I., CNP_, să achite în contul bugetului de stat suma de 454,66 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, pentru care instanța a acordat scutire, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat MCC

Tehnoredactat DS

Ex. 4 / 11.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7986/2015. Judecătoria BOTOŞANI