Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 6272/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6272/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 6272/2015
- partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
SECȚIA CIVILĂ
Judecătoria B.
Dosar nr._
Ședința publică din 16 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte – H. F.
Grefier – O. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6272
Pe rol pronunțarea acțiunii civile formulate de reclamanta Ș. M. în contradictoriu cu pârâtul Ș. C., având ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, susținerile părților fiind consemnate în prima încheiere de amânare a pronunțării, care împreună cu celelalte fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
P. acțiunea civilă înregistrată la această instanță la nr._ din 11 noiembrie 2013, reclamanta Ș. M., a chemat în judecată pe pârâtul Ș. C., pentru ca pe baza probelor administrate în proces, prin sentința ce se va da să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cote de ½ fiecare.
În motivarea acțiunii arată reclamanta că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1992 iar în timpul căsătoriei a dobândit următoarele bunuri comune: un imobil casă în suprafață de 54 mp, construiți și suprafața de 1799 mp, teren intravilan în cote egale de ½ fiecare, bunuri a cărora împărțire o solicită prin prezenta acțiune.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri și a solicitat efectuarea unor expertize tehnice .
Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 9423 din 17 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr. 655 din 18.04.1992 în Registrul de Stare Civilă B., prin acordul părților și s-a dispus revenirea reclamantei la nume avut anterior căsătoriei .
În timpul căsătoriei părțile au dobândit următoarele bunuri comune, suprafața de 1799 m.p., situată în intravilanul comunei Coșula, județul B., în p.c. /21/1 p.c. nr. 30 conform actului de dezmembrare și contractului de vânzare cumpărare nr. 982/08.05.2008, autentificat de Biroul Notarial Public E. R., B., identificată și delimitată de expert D. F., în raportul de expertiză efectuat prin pct. 1,2,3,4,5, A 6, în valoare de 3508,05 lei și un imobil casă evaluată de expert B. G. în raportul de expertiză întocmit.
Expertizele întocmite de cei doi experți specialiști în construcții și tomografii cadastrale nu au fost contestate de părți și nu s-au formulat obiecțiuni ceea ce înseamnă că au fost de acord cu cele consemnate.
Având așadar masa de împărțit, valoarea bunurilor supuse partajării precum și cotele în raport de care urmează a se face împărțeala, mai mult decât atât văzând că pârâtul nu a contestat masa de împărțit, ceea ce înseamnă o achiesare tacită la acțiunea formulată de reclamant, instanța în temeiul art. 36 din Cod. procedură, va dispuse lichidarea comunității de bunuri a părților în sensul că va atribui pârâtului toate bunurile imobile dobândite .
În atribuirea făcută instanța a ținut cont de faptul că terenul pe care s-a construit casa provenind dintr-un teren aparținând părinților pârâtului, fiind în posesia acestuia, și având în vedere solicitarea făcută de către reclamantă, pârâtul neprecizându-și nici o opțiune de lotizare.
P. urmare, instanța pentru egalizarea loturilor va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de sultă.
În baza art. 453 Cod procedură civilă cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată apare întemeiată pentru suma de 2561 lei, sumă pe care instanța îl va obliga pe pârât să o plătească acesteia.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta Ș. M., CNP_, prin procurator S. A., cu domiciliul în B.,.,. în contradictoriu cu pârâtul Ș. C., CNP_, cu domiciliul în ..
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri imobile: suprafața de 1799 mp teren, situată în intravilanul comunei Coșula, județul B., în p.c. 21/1 și p.c.30, identificată și delimitată în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D. F., în schița anexă nr. 2 prin punctele 1,2,3,4,5,A,6 în valoare de 3508,05 lei și un imobil casă situat pe raza aceleași localități . în valoare de_,60 lei, conform raportului de expertiză efectuat de expert B. G..
Dispune lichidarea comunității de bunuri a părților în sensul că atribuie pârâtului suprafața de 1799 mp teren situată pe raza comunei Coșula, județul B. în valoare de 3508,05 lei și imobilul casă situat pe raza aceleași localități . în valoare de_,60 lei, bunuri în valoare totală de_ lei.
Pentru egalizarea loturilor obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de_ lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2561 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul B., cerere ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactat H.F./Tehnoredactat O.B.
Ex.4/29.06.2015
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 6212/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7347/2015.... → |
|---|








