Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre din 18-11-2015, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 10714/2015
DOSAR NR._ - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 18.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER - S. O. - M.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecata acțiunii civile având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta R. C., în contradictoriu cu pârâtul R. M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat H. M., pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat H. M., pentru reclamantă, arată că renunță la acțiunea formulată.
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată la prezentul termen de către reclamantă, prin apărător, instanța reține cauza și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015 sub nr._, reclamanta R. C., în contradictoriu cu pârâtul R. M. M., a solicitat instanței să constate că părțile au dobândit, în devălmășie, pe durata căsătoriei, un apartament compus din două camere, situat în municipiul B., ., ., județul B., în valoare de_ lei, obiecte de mobilier (4500 lei) și obiecte electrocasnice (1400 lei), având o contribuție egală în dobândirea acestora.
De asemenea, reclamanta a solicitat instanței să dispună lichidarea regimului comunității legale a bunurilor sus-menționate, cu atribuirea tuturor bunurilor în lotul său, în schimbul plății unei sulte către pârât.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la predarea bunurilor ce urmează a fi atribuite în proprietate exclusivă, cu cheltuieli de judecată direct proporțional cu cota fiecăruia.
În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2003 s-a căsătorit cu pârâtul, în urma mariajului rezultând minorii R. Antonios – R. (2006) și R. G. - A. (2011).
Reclamanta a precizat că, împreună cu pârâtul, au achiziționat un apartament, la care au contribuit în cote egale, renovarea apartamentului realizându-se, de asemenea, prin contribuția ambelor părți, cu banii dobândiți prin muncă în G..
Reclamanta a susținut că, în prezent, nu are altă locuință și nici posibilități materiale să își procure alta, nu are loc de muncă, iar pârâtul este stabilit în G., fiind de acord să îi fie atribuite și acestuia o parte din bunurile mobile.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar (f. 11) și a probei testimoniale, solicitând efectuarea unei expertize de specialitate.
La data de 02.11.2015, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere prin care arată că, în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, înțelege să renunțe la judecată.
În speță, cererea de renunțare a fost formulată ulterior acordării primului termen de judecată și constatând că pârâtul nu și-a exprimat acordul expres, instanța apreciază că acordul tacit al acestuia cu privire renunțarea la judecată, rezultă neîndoielnic.
Având în vedere cererea de renunțare formulată de către reclamantă, instanța constată ca fiind incidente dispozițiile art. 406 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
Ținând cont de cererea scrisă de renunțare la judecată formulată de către reclamantă și de dispozițiile art. 406 alin. (6), coroborate cu dispozițiile art. 424 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care impun pronunțarea unei sentințe, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a acțiunii având ca obiect partaj bunuri comune.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei SRUSNACIUC C., CNP_, cu domiciliul în municipiul B., .. 10, ., județul B., la judecarea cererii având ca obiect partaj bunuri comune, formulată în contradictoriu cu pârâtul R. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul B., .. 10, ., județul B..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. S. O. - M.
Red.V.F./ Tehnored. S.O.M.. / ex.4 / 27.11.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8734/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3661/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








