Pensie întreţinere. Sentința nr. 3851/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3851/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 16190/193/2014
Dosar nr._ pensie de întreținere - majorare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de20.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3851
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, privind pe reclamanta U. M., în calitate de reprezentantă legală a minorului R. R., în contradictoriu cu pârâtul R. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Ia act că la dosar au fost depuse prin serviciul registratură relațiile solicitate societății BIOENERGY SUCEAVA SRL – locul de muncă al pârâtului, cu adresa nr. 122/04.06.2015.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Reclamanta solicită majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât, în favoarea minorului R. R..
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța, considerându-se lămurită, rămâne în pronunțare asupra cererii formulate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5.11.2014, sub nr._, reclamanta U. M., în calitate de reprezentantă legală a minorului R. R., a chemat în judecată pe pârâtul R. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorată în favoarea minorului R. R., născut la data de 28.05.2010.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4941 din 25 iulie 2012 a Judecătoriei B. pârâtul a fost obligat să plătească, lunar, suma de 88,5 lei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minorul R. R., născut la data de 28.05.2010. Arată că la stabilirea pensiei de întreținere s-au avut în vedere nevoile minorului și posibilitățile materiale ale pârâtului, la acea dată, însă această situație de fapt s-a schimbat, nevoile minorului au crescut, la fel și posibilitățile materiale ale pârâtului, astfel încât se imune o reapreciere a cuantumului obligației de întreținere.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 531 alineat 1 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar, în copie, certificatul de naștere al minorului, actul de identitate al reclamantei, sentința civilă nr. 4941 din data de 25.07.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., precum și cupoane poștale.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare față de acțiunea reclamantei.
În cauză, s-au solicitat relații de la I.T.M. Suceava cu mențiunea de a se preciza dacă pârâtul este angajatul unei societăți comerciale și, urmare a răspunsului comunicat, s-au solicitat de la firma indicată – BIOENERGY SUCEAVA SRL relații cu privire la veniturile nete realizate de acesta.
Analizând cererea în raport de actele de la dosar, instanța reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 4941 din data de 25.07.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. pârâtul a fost obligat să plătească, lunar, suma de 88,5 lei/lună începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 22.05.2012 și până la majoratul copilului.
Potrivit dispozițiilor art. 529 din Noul Cod Civil, „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti”, iar „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”.
Conform prevederilor art. 524 Codul civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale, iar potrivit dispozițiilor art. 525 alin.(1) Codul civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri..
De asemenea, potrivit art.531 alin.(1) C civil , dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei. Prin urmare, pentru a fi modificat cuantumul pensiei de întreținere, este necesar să se schimbe cuantumul veniturilor debitorului acestei obligații sau necesitățile celui ce primește pensia de întreținere.
În cazul de față, instanța constată că de la momentul stabilirii pensiei de întreținere la cuantumul de 88,5 lei, au crescut necesitățile minorului R. R., născut la data de 28.05.2010, având în vedere vârsta acestuia și contextul economic actual, fapt ce impune o reapreciere a cuantumului pensiei de întreținere stabilită în favoarea acestuia.
Cât privește mijloacele de plată ale pârâtului, la dosar există probe, respectiv adresa nr. 122/04.06.2015 emisă de BIOENERGY SRL Suceava, angajatorul pârâtului ,din care rezultă obținerea unor venituri periodice de către acesta în cuantum de 1983 lei lunar ( media veniturilor nete pe ultimele 6 luni).
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite acțiunea și a dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului R. R., prin sentința civilă nr. 4941/25.07.2012 a Judecătoriei B., de la 88,5 lei/lună la 450 lei/lună, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 05.11.2014 și până la majoratul copilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect “majorare pensie de întreținere”, formulată de reclamanta U. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul B., ., ., ., în calitate de reprezentantă legală a minorului R. R., în contradictoriu cu pârâtul R. C., domiciliat în sat Ițcani, ., județul Suceava..
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului R. R., prin sentința civilă nr. 4941/25.07.2012 a Judecătoriei B., de la 88,5 lei/lună la 450 lei/lună, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 05.11.2014 și până la majoratul copilului.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red. V.F./Tehnored.L.V./ex.4/16.06.2015
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5459/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3852/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








