Pensie întreţinere. Sentința nr. 3852/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3852/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 17810/193/2014
Dosar nr._ pensie de întreținere - majorare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 20 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3852
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, privind pe reclamanta S. I.-L., în calitate de reprezentantă legală a minorei S. E. L., în contradictoriu cu pârâtul C. G.-R..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Ia act că la dosar au fost depuse relațiile solicitate ., privind veniturile pârâtului.
Pârâtul depune la dosar adeverința nr. 257/17.04.2015 emisă de S.C. NEI GUARD SRL.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Pârâtul arată că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere datorată fiicei sale, S. E.-L., în raport cu salariul minim pe economie, întrucât nu realizează venituri.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța, considerându-se lămurită, rămâne în pronunțare asupra cererii formulate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.12.2014, sub nr._, reclamanta S. I.-L., în calitate de reprezentantă legală a minorei S. E.-L., a chemat în judecată pe pârâtul C. G.-R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorată în favoarea minorei, născută la data de 28.06.2003.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4133 din 17.07.2009 a Judecătoriei B. pârâtul a fost obligat, printre altele, să plătească, lunar, suma de 126,75 lei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minora S. E.-L., născută la data de 28.06.2003. Arată că la stabilirea pensiei de întreținere s-au avut în vedere nevoile minorei și posibilitățile materiale ale pârâtului, la acea dată, însă această situație de fapt s-a schimbat, nevoile minorei au crescut, aceasta fiind elevă în clasa a V-a la Liceul “G. A.” B., la fel și posibilitățile materiale ale pârâtului, astfel încât se imune o reapreciere a cuantumului obligației de întreținere.
Reclamanta nu a indicat temeiul de drept al cererii sale.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar, în copie, actul de identitate al reclamantei, certificatul de naștere al reclamantei, precum și sentința civilă nr. 4133 din data de 17.07.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B..
Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare față de acțiunea reclamantei, prin care a arătat că este de acord să achite o pensie de întreținere în cuantum de ¼ din venitul salarial realizat în conformitate cu disp. art.5 29 alin.2 Cod civil, fără alte cheltuieli de judecată, având în vedere poziția sa de recunoaștere a pretenției reclamantei, înainte de primul termen de judecată.
În motivarea susținerilor din întâmpinare, pârâtul a arătat că minora este rezultată dintr-o relație consensuală pe care a avut-o cu reclamanta, copilul fiind încredințat mamei, cu obligarea sa la plata unei pensii de întreținere, la stabilirea cuantumului acesteia avându-se în vedere salariul minim pe economie.
A menționat pârâtul că s-a achitat de această obligație, lunar, chiar dacă au fost perioade în care nu au lucrat deloc, prin prestarea de munci sezoniere, considerând că a fost de bună-credință, chiar dacă nu a reușit să păstreze o relație apropiată cu fiica sa și reclamanta, care locuiește în Italia, iar minora este lăsată în grija bunicii paterne.
În cauză, s-au solicitat relații de la S.C. NEI GUARD SRL, cu privire la veniturile nete realizate de pârât.
Analizând cererea în raport de actele de la dosar, instanța reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 4133 din data de 17.07.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. s-a admis, în parte, cererea având ca obiect stabilire legături personale, s-a încredințat spre creștere și educare pe minora C. E. L. pârâtei-reclamante S. I.-L., s-au stabilit legături personale cu minora C. E.-L., iar reclamantul-pârât C. G.-R. a fost obligat să plătească, lunar, suma de 126,75 lei/lună începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 3.04.2009 și până la majoratul copilului.
Potrivit dispozițiilor art. 529 din Noul Cod Civil, „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti”, iar „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”.
Conform prevederilor art. 524 Codul civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale, iar potrivit dispozițiilor art. 525 alin.(1) Codul civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri..
De asemenea, potrivit art.531 alin.(1) C civil , dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei. Prin urmare, pentru a fi modificat cuantumul pensiei de întreținere, este necesar să se schimbe cuantumul veniturilor debitorului acestei obligații sau necesitățile celui ce primește pensia de întreținere.
În cazul de față, instanța constată că de la momentul stabilirii pensiei de întreținere la cuantumul de 126,75 lei/lunar, au crescut necesitățile minorei C. E.-L., născută la data de 28.06.2003, având în vedere vârsta acesteia și contextul economic actual, fapt ce impune o reapreciere a cuantumului pensiei de întreținere stabilită în favoarea sa.
Cât privește mijloacele de plată ale pârâtului, instanța reține că de la data de 01.04.2015 pârâtul nu mai este angajat.
Pe de altă parte, instanța reține că pârâtul este apt să realizeze cel puțin salariul minim pe economie, astfel că va stabili contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere, educare și învățătură ale minorei prin raportare la acest reper.
Prin urmare, instanța urmează a majora pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorei C. E.-L., prin sentința civilă nr. 4133/17.07.2009 a Judecătoriei B., de la 126,75 lei/lună la 181 lei/lună, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16.12.2014 și până la majoratul copilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect “majorare pensie de întreținere”, formulată de S. I.-L., în calitate de reprezentantă legală a minorei C. E.-L., cu domiciliul în ., județul B., în contradictoriu cu pârâtul C. G.-R., domiciliat în municipiul B., ., ., ..
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorei C. E.-L., prin sentința civilă nr. 4133/17.07.2009 a Judecătoriei B., de la 126,75 lei/lună la 181 lei/lună, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16.12.2014 și până la majoratul copilului.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red. V.F./Tehnored.L.V./ex.4/16.06.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3851/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7087/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








