Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 11404/2015
Plângere contravențională
ROMÂNIA
Judecătoria B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică din 3 decembrie 2015
Completul compus din :
Președinte - H. F.
Grefier – O. B.
Sentința civilă nr._
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. M. A. M. pentru petentă, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.
În baza art. 10 ind. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, instanța a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta plângere contravențională.
În temeiul art. 255, alin.1 Cod procedură civilă și al art.258, al.1 Cod procedură civilă apreciindu-le utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în temeiul art. 244, al.1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și, în baza art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul la fond.
Av. M. A. M. pentru petentă solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea Avertisment.
JUDECATA ,
Asupra plângerii contravenționale de față, constată că:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 23.07.2015 sub nr._ petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.07.2015 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN .
În motivare, petentul arată că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.07.2015 de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin.(1) din OG nr. 15/2002, prin aceea că în data de 08.02.2015 pe DN 29B km 31+289 m, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ , aparținând petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Mai arată petenta că procesul-verbal de contravenție contestat este lovit de nulitate absolută întrucât nu a fost semnat olograf de agentul constatator având în vedere că, Recursul în interesul legii, promovat de Avocatul Poporului a fost admis, iar prin decizia pronunțată la data de 16.02.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că procesele-verbale întocmite de C.N.A.D.N.R. sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Mai precizează petenta că, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din OG nr.2/2001, raportat la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere la rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate potrivit art. 9 alin.1 lit.a, alin.2 și alin.3 din același act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Mai arată petenta că procesul-verbal de constatare a contravenției nu conține datele cerute de OG nr.2/2001 întrucât nu conține semnătura contravenientului, fiind lovit nulitate și pentru acest considerent.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea potrivit disp. art. 13, 17 din O.G. nr. 2/2001, Decizia nr. 6/2015 a ICCJ.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, la dosar înscrisuri.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și netemeinică și, în subsidiar, menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal.
În fapt, a arătat intimata că, la data de 08.02.2015 pe DN 29B km31+289m, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ , aparținând petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Mai arată intimata că, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante(EURO), de masa totală autorizată și de numărul de axe, după caz.
De asemenea intimata a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor –Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Mai precizează intimata și că fapta contravențională reținută în sarcina petentei întrunește cumulativ cele 4 trăsături ale unei contravenții: tipică, antijuridică, prevăzută de lege și săvârșită cu vinovăție.
În ceea ce privește Decizia 6/2015, invocată de petentă în susținerea plângerii, arată că aceasta nu are relevanță în cauză întrucât semnătura olografă a agentului constatator este vizibilă în două locuri, în partea stângă a procesului-verbal.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, ordinul M.T.I. nr.769/2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 411, alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire, intimata a depus, la dosar, în copie, înscrisuri.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.07.2015 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN .
Prin procesul verbal de constare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 06.07.2015 încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin CESTRIN București, petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că, în ziua de 08.02.2015 pe DN 29B km31+289m, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ , aparținând petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal a fost comunicat prin poștă, cu confirmare de primire, împotriva acestuia formulându-se, prezenta plângere.
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2015, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă, nefiind cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește motivul invocat de petentă privind lipsa semnăturii valabile, conform Deciziei nr. 6/2015 a Î.C.C.J., prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”
Instanța nu poate reține susținerile petentei întrucât procesul-verbal atacat . nr._ din 06.07.2015 conține semnătura olografă a agentului constatator Tosa D. I., cu certificat calificat anexat la fila 14. În ceea ce privește Decizia 6/2015 a Î.C.C.J., invocată de petentă în susținerea plângerii, instanța constată că aceasta nu are relevanță în cauză întrucât semnătura olografă a agentului constatator este vizibilă, în partea stângă a procesului-verbal.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art.34/O.G. nr.2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constată că potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în vigoarea la data contravenției) fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amenda, iar cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. 1 este prevăzut in anexa nr. 2.
De asemenea, conform art. 1 alin. 11 lit. b) și lit. c) din același act normativ, rovinieta valabilă este rovinietă matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului ori rovinietă electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.
De asemenea, conform art. 9 alin.(2) din actul normativ evocat, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit alin.(3) al aceluiași articol, în ipoteza expusă în alin.(2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, pentru stabilirea vinovăției este suficientă neprezentarea rovinietei valabile la data controlului ori inexistența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul surprins în trafic.
În speță, petenta nu a făcut dovada achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_ surprins în trafic în data de 08.02.2015 pe DN 29B km31+289m. De altfel, petenta nu precizează faptul că autoturismul său ar fi deținut rovinietă valabilă.
Instanța reține că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăția petentei, acesta nedovedind o altă situație de fapt contrară celei reținute in procesul-verbal de contravenție, astfel că prezumția conform căreia situația reținută în procesul-verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei, instanța reține că potrivit art.34 din OG nr.2/2001, după verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii, iar conform art.21 alin.3 O.G. nr.2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța reține că sancțiunea a fost corect aplicată.
Instanța nu poate retine motive pentru înlocuirea sancțiunii cu avertisment, întrucât nu au fost invocate împrejurări concrete în acest sens, petenta contestând faptul că a fost surprinsă de camerele speciale circulând cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține o rovinetă valabilă. Cu atât mai puțin, nu au fost dovedite circumstanțe care să atragă reindividualizarea sancțiunii. Pe cale de consecință, instanța apreciază că petenta va conștientiza pericolul social al faptei doar prin executarea sancțiunii pecuniare.
Față de cele expuse mai sus plângerea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată urmând a fi menținut ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2015.
Văzând că plângerea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul în B., ..88, județul B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul B., cerere ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2015.
Președinte, Grefier,
Redactat H.F./Tehnoredactat O.B.
Ex.5/3.01.2016
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-12-2015,... → |
|---|








