Acţiune în constatare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Judecătoria BOTOŞANI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 11441/2015

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din data de 03.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. S.

GREFIER: M. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11.441

Pe rol amânarea pronunțării asupra acțiunii civile ce are ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții A. M., A. G., A. I. S., A. C., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 25.11.2015, apoi pentru data de astăzi, 03 decembrie 2015, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014, sub nr._, reclamanta A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.C.R. S.A., ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să se dispună constatarea că prin Actul adițional nr._/24.01.2012 si Actul adițional nr._/13.08.2012 care au fost încheiate la Contractul de Credit bancar inițial nr._/31.07.2008 au fost incluse clauze abuzive cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii, respectiv: Clauze abuzive din Contractul de credit bancar inițial_/31.67.2008: art. 5; clauze abuzive din Contractul de credit bancar inițial nr._/31.07.2008: Art. 6pct. 6.1; Art 7 pct. 7.2 alin. 3; clauze abuzive din Actul adițional nr._/13.08.2012 încheiat la contractul de credit inițial nr._/31.07.2008: Art 6pct 6.1 lit c, Art. 9pct. 9.1.

Reclamanta a mai solicitat obligarea B. s.a. - Sucursala B. să modifice Actele

Adiționale încheiate la Contractul de credit bancar nr.

_/31.07.2008 în sensul înlăturării clauzelor abuzive; Solicită obligarea pârâtei la respectarea marjei fixe stabilită de Bancă prin

Contractul de credit inițial nr._/31.07.200, respectiv 1,50 p.p si

să calculeze dobânda astfel ; EURIBOR +1,50 p.p pe toată durata

contractului și până la finalizarea acestuia; Solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 15.000 euro reprezentând diferența dintre dobânda încasată în mod abuziv și dobânda care ar fi trebuit calculată în mod legal, după formula indicată mai sus ( 1,5 % dobândă fixă+Euribor); Solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în plus sau să se constate achitarea acestor sume în avans, în contul ratelor viitoare precum și refacerea corespunzătoare a scadențarului.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 31.07.2008 a încheiat cu B. S.A. - Agenția N. I., Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/31.07.2008, prin care a primit un credit imobiliar în sumă de 50.000 euro pentru cumpărarea unui apartament situat în B., ., .. 3, județul B. garantat cu ipotecă. Conform Contractului încheiat, în art. 5 s-a stabilit o dobândă curentă de 7,4 % pe an - dobândă fixă în primul an și variabilă ulterior.

Dobânda fixă urma a se menține constată pe o perioadă de un an, după care "dobânda curentă este forma ă din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B., la care se adaugă 1,50 puncte procentuale."

Ulterior, în luna iunie a anului 2010, aflând de OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori precum și de dispozițiile art. 95 a acestei ordonanțe care prevedea obligativitatea creditorilor ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței să asigure conformitatea contractelor în curs de derulare la dispozițiile prezentei ordonanțe, s-a adresat cu o cerere în acest sens către B. prin care și-a manifestat dorința explicită de a alinia Contractul de credit nr._/31.07.2008 la dispozițiile ordonanței menționate mai sus. Ca răspuns la cererea sa, pârâta i-a comunicat un proiect de Act adițional care modifica art. 5 din Contractul inițial, în sensul că dobânda urma să fie calculată în raport de EURIBOR la 6 luni la care se va adăuga o marjă fixă de 7,55 p.p. De asemenea, acest Act adițional modifica și dispozițiile art. 7 referitor la calcularea dobânzii în raport de serviciul împrumutatului din Contractul inițial, în sensul că stabilea clauze mult mai împovărătoare față de cele prevăzute de articolul menționat mai sus. Întrucât Actul adițional propus de pârâtă nu asigura conformitatea Contractului inițial cu dispozițiile OUG 50/2010, a formulat o adresă către B., înregistrată sub nr. 544/17.09.2010 prin care și-a exprimat dezacordul față de Actul adițional propus și a solicitat din nou pârâtei să procedeze la încheierea unui Act adițional conform solicitărilor sale și a dispozițiilor OUG 50/2010. Pârâta nu a mai răspuns cererii formulate iar când s-a adresat sediul B.C.R pentru a se interesa despre modalitate de soluționare a solicitării sale arată că i s-a spus că banca nu renunță la punctele procentuale stabilite prin actul adițional și că dacă nu va accepta acest fapt va rămâne în vigoare Contractul încheiat inițial cu dobândă variabilă. Arată reclamanta faptul că în aceste împrejurări a fost nevoită să semneze la data de 24.01.2012 Actul adițional nr._/24.01.2012 prin care i s - a stabilit o dobândă raportată la indicele Euribor la care se adăuga marja fixă a băncii de 7.55 p.p, având de plătit o dobândă de 8.08% pe an, adică tot o rată de aproximativ 500 euro. Întrucât nu mai făcea față cu plata ratelor lunare, la data de 13.08.2012 a încheiat Actul Adiționl nr._/13.08.2012 la Contractul de credit inițial nr._.

În fapt, dacă inițial prin Contractul de credit s-a stabilit o dobândă fixă în primul an de 7,4 % - cu posibilitatea stabilirii unei dobânzi curente, variabile fără explicarea în concret a evoluției acesteia( majorarea acesteia) ulterior, în anul următor B. a stabilit o dobândă de aproximativ 10 % . De asemenea, pârâta a încălcat și dispozițiile art. 9 ind. 3 alin. 2, lit g din Oug 21/1992 conform căruia,, „ dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să ui fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract". Ca urmare a demersurilor făcute către B. pentru încheierea unui Act adițional care să asigure conformitatea Contractului nr._/31.07.2008 cu OUG 50/2010, la data de 24.01.2012 a fost nevoită să încheie cu pârâta Actul adițional nr._/24.01.2012 prin care B. a modificat marja fixă din Contractul inițial, fară a avea un motiv întemeiat, adică de la 1,50 p.p la 7,55 p.p. De asemenea, acest Aci adițional a modificat și dispozițiile art. 7 referitor la calcularea dobânzii în raport de serviciul împrumutatului din Contractul inițial, în sensul că stabilea clauze mult mai împovărătoare față de cele prevăzute de articolul menționat mai sus.

Art. 6 pct. 6.1 din Actul adițional nr._/24.01.2012 prevede că „ începând cu data intrării în vigoare a prezentului act adițional, pentru creditele cu dobândă variabilă (...), dobânda curentă aplicabilă creditului în sold este variabilă și se calculează în funcție de cotația EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 7,55 p.p marjă fixă pe an pe restul perioadei de creditare. Deși B. a considerat că a încheiat acest Act adițional pentru a asigura conformitatea contractului inițial cu prevederile O.U.G 50/2010, prin inserarea acestei clauze în actul adițional, B. cu rea - credință și în mod abuziv a procedat la majorarea marjei, profitând de poziția privilegiată pe care o are în raport cu clienții, încălcând dispozițiile imperative ale art. 37 lit. b din OUG 50/2010, potrivit căruia., marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru" .

Astfel, se arată că banca nu are o justificare legală pentru mărirea marjei stabilite prin Contractul de Credit inițial, dispozițiile imperative ale art. 37 din OUG 50/2010 permițând instituțiilor de credit, în acord cu politica monetară a fiecăreia, doar să micșoreze valoarea marjei și cea a indicilor de referință și nu să o modifice în sens crescător, decât dacă această majorare a marjei este impusă de modificările legislative. Totodată, OUG 50/2010 constituie implementarea Directivei nr. 93/13 care instituie un sistem de protecție pentru consumatori și cu privire la care CEDO a statuat în cauza Pohotovost vs Korckovska că,, potrivit unei jurisprudente constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor fără a putea exercita o influență asupra condițiilor acestora ".

Art.7 pct.7.2 alin. 3 din Actul adițional nr._/24.01.2012, conform căruia „ împrumutatul este pe deplin conștient, înțelege și acceptă faptul că nu va putea solicita unei instanțe de judecată adaptarea Contractului ca urmare a apariției unor împrejurări excepționale de natura celor indicate de art. 1.271 alin. 3 Noul Cod Civil". Astfel contractul are putere de lege între părțile contractante atâta timp cât este și redactai în conformitate cu dispozițiile legale și respectă legea. Ori prin inserarea acestei clauze pârâta a încălcat legea în mod flagrant motiv pentru care solicit să constatați nulitatea acesteia, fiind contrară legii.

Art. 6 pct. 6.1 IU. c „ la sfârșitul perioadei de grație, toate creanțele împrumutatului față de B. compuse din sold credit curent și restant la dau," semnării acestui Act Adițional, dobânda curentă și restantă la data semnării acestui Act Adițional, comisioane curente și restante la data semnării acestui Act adițional, dobânda aferentă perioadei di e (...) se consolidează rezultând un credit total în valoare de_.70 euro. " Solicită constatarea caracterului abuziv și al clauzei prevăzute la art. 9 pct. 9.1 din Actul Adițional nr._/13.08.2012 si obligarea pârâtei la înlăturarea ci din Contract, urmând să beneficiez del calcularea unei dobânzi în raport de indicele Euribor la care se va adăuga marja fixă de 1.50 p.p.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea de consumatori pe care reclamanții o au în raport cu pârâta.

În dovedire, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare la dosar, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției N. I. B., excepția lipsei de obiect a capătului de cerere l.i. din cererea de chemare in judecată ca urmare a modificării clauzei prin Actul adițional nr._/24.01.2012; excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ; excepția prescripției dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor de încasate cu titlu de dobândă si comision de administrare respectiv cu mai mult ani anterior înregistrării acțiunii (13.11.2014).

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, potrivit aii. 4 din Legea m 193/2000, o clauză contractuală este abuzivă dacă și numai dată, sunt îndeplinite mod cumulativ, următoarele condiții. Pentru a putea fi considerată „abuzivă" o clauză trebuie: să nu consacre o componentă ce face parte din obiectul principal al respectivului contract/ o componentă ce face parte din „prețul" contractului (atât timp cât redactarea clauzei analizate este clară și neechivocă); să nu fi putui fi / să nu fi fost negociată direct cu profesionistul atunci când se putea negocia; să fi fost introdus în contract contrar cerințelor bunei-credințe și să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Or, clauzele contractuale contestate exprimă, în mod clar și neechivoc, componentele de cost/ de preț, individualizate distinct unele de altele (i.e. dobândă curentă).

Din redactarea clauzelor contractuale și din structura contractului de credit reiese clar și neechivocă fiecare componentă de cost. Nu trebuie pierdut din vedere nici contextul legislativ mai larg, în care activează instituțiile financiar-bancare și în care acestea își pot propune oferta comercială față de toți consumatorii, dintre care unii le devin cocontractanți/ împrumutați.

Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a dispozițiilor, instanța nu trebuie să piardă din vedere că specificul activității bancare dă o anumită marjă de acțiune Subscrisei, așa cum reiese ea din prevederile art. 126 din OG nr. 99/_, coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. g din Normele Băncii Naționale a României nr. 17 din 18 decembrie 2003 și cu art. 175 din Regulamentul nr. 18 din 17 septembrie 2009, art. 3 și art. 4 par. 1 din Directiva 93/13/CEE art. 2 1) din Legea nr. 363/2007.

Pe de altă parte, instanța trebuie să facă o analiză corectă a contractului de credit bancar, pentru a observa că nici măcar Reclamanta, în cererea de chemare în judecată, în virtutea principiului disponibilității, pare să nu fi invocat, cu adevărat, vreo cauză care să afecteze validitatea consimțământului său.

Astfel, instanța de fond trebuie să rețină că împrumutata a avut reprezentarea corectă a tuturor componentelor de cost ale creditului și că, prin comun acord, a fost stabilită legea părților: contractul în forma în care a fost agreat / semnat inițial.

Art. 969 din Vechiul cod civil consacră această „putere de lege" a învoielii părților făcând aplicația principiului „pacta sunt servanda". Rațiunea obligativității cuvântului dat de părțile la contract, este aceea de a se evita încheierea de contracte jocandi causa, precum și aceea de a garanta securitatea raporturilor juridice, în sensul de a nu permite modificarea raporturilor obligaționale, fără obținerea acordului celeilalte părți.

Mutuus consensus, mutuus dissensus vine să reliefeze simetria de care este nevoie în drept, pentru a putea modifica / altera termenii și condițiile agreate la început. Premisa comună care permite operarea acestor principii de drept este că niciuna dintre părțile la contract nu a avut un consimțământ viciat. D. dac: dovada incidenței vreunui viciu, înțelegerea inițială a părților nu ar putea să-și producă efectele.

Dispozițiile din Legea nr. 193/2000, aduc în activul legislativ o . criterii suplimentare. Ele vin să completeze analiza juridică ce păstrează în central său preceptele și principiile de drept „clasice", enumerate mai sus. Aceste dispoziții nu vin să înlăture elementele sine qua non de care depinde validitatea unui contract. Rolul lor este doar acela de a înăspri rigoarea cu care se analizau condițiile „clasice” de validitate.

Pârâta a mai invocat că Hotărârea pronunțată în cauza C-484/08, Caja de Ahorros y Monte de Pied Madrid, nu clarifică problema posibilității analizării unei clauze care consacră o componentă de cost (cum sunt și clauzele în prezent contestate) din perspective caracterului său abuziv.

Cauza C-484/08, are în vedere legislația spaniolă, care, în virtutea art. 8 din Dir 93/13/CE, permitea instanțelor naționale spaniole aprecierea caracterului abuziv al unei clauze care privește obiectul unui contract de credit cu rată a dobânzii variabilă. Statul spaniol nu a preluat, la momentul transpunerii directivei, prevederile alin. 2. Or, prin Legea nr. 193/2000, statul român a transpus acest articol. P. urmare, situația avută în vedere de CJUE în acea cauză, nu este aplicabilă prezenta cauză.

Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune” sau „contract standard pre formulat” astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În încercarea clarificării naturii juridice a contractului de adeziune, în literatură s-a impus în unanimitate concepția care admite caracterul contractual al acestuia, cu toate consecințele ce derivă din aceasta.

Astfel, deși odată cu demitizarea autonomiei de voință s-a diminuat și rolul manifestării de voință, totuși consimțământul la încheierea contractului își păstrează valența. Forma tipizată a contractului, deși prezentată unui număr nelimitat de aderenți, atrage manifestări de voință distincte ale acestora și de aceea naște contracte diferite.

Contractul de credit bancar este supus unui regim juridic strict reglementat având în vedere importanța activității de creditare.

Libertatea contractuală in sensul ce poate fi desprins din prevederile Codului civil este circumscrisă în materia contractelor de credit bancar limitelor impuse de legiuitor. Contractul de credit bancar presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantei, însă o executare uno ictu din partea Subscrisei. Acest aspect trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

La data încheierii contractului de credit, prin remiterea sumei împrumutate, Subscrisa și-a îndeplinit corespunzător obligațiile convenționale față ce cocontractantul nostru. Dreptul său născut la data încheierii contractului corespunde obligației corelative de plată a prețului ce incumbă Reclamantei, preț ce include dobânda.

Cauza contractului față de Subscrisa nu mai subzistă în condițiile în care obligația Subscrisei deja executată nu își găsește echivalentul în plata prețului astfel cum a fost agreată de părți. Contractul de credit în cauză nu a fost încheiat în contextul unui monopol al nostru asupra activității de creditare. Libertatea Reclamantei de a alege orice produs bancar al oricărei instituții financiare nu a fost cu nimic îngrădită.

Pârâta a mai arătat că, clauza referitoare la dobânda variabilă nu este abuzivă. D. în măsura în care o clauză contractuală nu ar face parte din obiectul / prețul contractului sau nu ar avea o exprimare clară și inteligibilă, se poate trece la analiza îndeplinirii celorlalte condiții cerute a fi îndeplinite cumulativ de o clauză anume.

P. urmare, condiția de la art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 trebuie verificată cu prioritate de orice instanță de judecată.

D. în această din urmă ipoteză rămâne să fie parcurs întregul raționament privind caracterul negociat, inserarea cu bună credință și inexistența unui dezechilibru contractual semnificativ în detrimentul consumatorilor consacrate de celelalte alineate ale art. 4 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, a mai arătat că prevederile art. 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE interpretate în sensul considerentelor nr. 20 și 23 din aceeași Directivă, respectiv, prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, consacră sancțiunea juridică sui generis a încetării producerii efectelor juridice pentru viitor față de consumator, și nu sancțiunea juridică a nulității, care să producă efecte retroactiv. Consecința ar rămâne aceeași: neobligarea Subscrisei la restituirea diferențelor de bani încasate în trecut, în baza respectivelor clauze, cu titlu de dobânda.

Totodată, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 103/2000 trebuie să oprească instanța de fond de la a face analiza caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda variabilă.

Mecanismul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 trebuie analizat cu prioritate de instanța de judecată, întrucât: ,,evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

Legiuitorul național a preluat soluția din art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE care are o redactare aproape identică: ,,Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o partea, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

Rațiunea pentru care cele două norme juridice exclud din sfera clauzelor contractuale ce pot fi cercetate din perspectiva caracterului lor abuziv, clauzele care consacră obligațiile esențiale, ține de mecanismul acordului de voințe și, in fine, de libertatea de voință a subiectelor de drept de a intra în raporturi contractuale pe baza unui consimțământ valabil exprimat.

Totodată, niciuna dintre condițiile de la art. 4 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 103/2000 nu este întrunită în cazul clauzelor privind dobânda.

Astfel, toate clauzele referitoare la dobândă au fost negociate cu reclamanții, aceștia având posibilitatea de a influența, „conținutul” lor (așa cum cere art. 3 alin. 3 din Directiva 93/13/CEE), au fost introduse în contract, cu bună credință, raportat la legile și practicile comercial-bancare atunci în vigoare în România și ele nu produc un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților prin simpla lor existență sau prin faptul că sunt raportate la valoarea creditului, și nu la soldul existent la momentul plății ratei lunare.

Interpretarea sistemică și teleologică a art. 3 din Directiva 93/13/CEE duce la concluzia că în sistemele de drept ale statelor membre, și mai larg, în ordinea juridică comunitară, contractele de adeziune nu sunt interzise de plano și, prin urmare, nici considerate ilicite, de plano. Dacă așa ar fi stat lucrurile, și aceasta ar fi fost înțelegerea legiuitorului comunite fără îndoială ar fi redactat în așa fel, încât prezumția de caracter abuziv a oricăror clauze din contract de adeziune, să fie absolută.

Or, sensul alineatului al 2-lea, tocmai acesta este: se prezumă relativ că o clauză dintr-un contract de adeziune nu este negociată, nu că ea este abuzivă. Se poate, așadar, ca o clauză, chiar dacă nu este negociată, să nu fie, totuși, abuzivă pentru că nu sunt întrunite celelalte condiții repertoriate pentru clauzele abuzive.

Reclamanta din prezenta cauză a avut la dispoziție mai multe pârghii contractuale pentru a influența negotium-ui părților. În cele din urmă, din perspectiva acestei condiții din Directivă, contează ca cei protejați să fi putut negocia. O negociere cu forța, care să fie începută intempestiv de bancă, chiar și împotriva disponibilității împrumutatei nu este avută în vedere de textul comunitar.

În ceea ce privește condiția inserării clauzelor în contracte cu bună credință, subscrisa arătă care este interpretarea corectă a considerentului al 16-lea al Directivei 93/13/CEE: „întrucât la aprecierea bunei-crcdințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea -expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama;"

Or, nu poate fi pierdut din vedere că, raportat la situația de fapt dedusă judecății: creditul a fost acordat doar la cererea expresă a reclamantei, prin punerea la dispoziție a draft-ului de contract, consumatorul a putut parcurge conținutul lui pentru fiecare componentă de cost, nu a fost convins să încheie contractul de credit pe baza unei erori sau ca urmare a întreprinderii de către bancă a oricăror manopere dolozive cu privire la oferta comercială a băncii, banca a luat în considerare interesele legitime ale împrumutatei raportând cuantumul sumei împrumutate la posibilitățile de rambursare ale acestuia, precum și cuantumul ratelor lunare.

Cu privire la condiția dezechilibrului contractual, unghiul de analiză este unul aparte, logico - juridic, și nu pur matematic.

Rigoarea cu care trebuie analizat acest algoritm de calcul trebuie să integreze ideea libertății de inițiativă economică consacrată constituțional (art. 135 alin. 1 din Constituția României revizuită) și ideea deplinei libertăți contractuale.

Un astfel de algoritm de calcul nu dă naștere unui dezechilibru doar pentru că suma obținută, folosindu-1, este mai mare decât dacă am fi folosit un alt algoritm. Dezechilibrul nu poate fi găsit, din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, raportând două valori pe care le-ar fi putut obține aceeași parte la contract, dacă negocia mai bine sau mai slab.

Pe de o parte, dezechilibrul se poate reține numai dacă respectivul cuantum al dobânzii este disproporționat față de utilitatea sumei de bani pusă la dispoziție împrumutatului, de către bancă.

În ce privește netemeinicia capetelor de cerere privind anularea/modificarea clauzei prevăzută la art. 6 pct. 6.1 din Actul adițional încheiat la data de 24.01.2012, respectiv din Actul adițional încheiat la data de 13.08.2012 învederăm onoratei instanțe că urmare a cererii expres formulată de către Reclamantă înregistrată sub nr. 544/17.09.2010 părțile de comun acord au decis modificarea clauzei privind formula de calcul a dobânzii curente.

Susținerile Reclamantei în sensul că B. a impus Reclamantei formula de calcul Euribor + 7,55 puncte procentuale marjă fixă sunt pe deplin neîntemeiate îmrucât actul adițional a fost încheiat în termen de 2 ani de la data depunerii cererii fapt cc determină implicit negocierea clauzei între părți, Reclamanta însușindu-și conținutul clauzei prin încheierea actului adițional într-un termen de 2 ani de la data formulării cererii.

Mai mult decât atât, ca urmare a cererii formulată expres de către Reclamantă părțile au încheiat un al doilea Act adițional la data de 13.08.2012 prin care s-a dispus rescadențarea creditului, părțile procedând la negocierea clauzelor și de această dată motiv pentru care cererea Reclamantei de anulare a clauzei prevăzută la art. 6 pct. 6.1. din Actul adițional nr._/31.07.2008 este vădit neîntemeiată.

A mai indicat că, în legislația națională, dreptul la libertatea exercitării activității comerciale este ridicat la rang constituțional, potrivit art. 45 din Constituția României: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate".

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu pot restrânge exercitarea acestei libertăți, lipsind B. de beneficiile activității sale, de câștigul prefigurat și urmărit în mod legal, în condițiile specifice unei economii de piață".

Pentru toate aceste argumente, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, astfel cum a fost formulată de către Reclamant, ca neîntemeiată.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu prevederile art. 4 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu încrisuri și interogatoriul reclamantei și a depus la dosar însrisuri.

Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, interogatoriul reclamantei și expertiza judiciară contabilă.

La termenul din data de 06 martie 2015, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a sucursalei B. a băncii, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, observând că părțile au încheiat contractul prin sucursala B. a B.C.R. S.A. În acest sens, instanța mai reține că, deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate, iar la încheierea contractului intervenit între părți, Sucursala B. a acționat în calitate de reprezentant al societății – mamă, iar în cauză are calitatea de pârâtă, având capacitate de folosință și de exercițiu, ca reprezentantă a societății-mamă.

Referitor la excepția lipsei de obiect a capătului de cerere nr. 1 din cererea de chemare în judecată ca urmare a intervenirii actului adițional cu privire dobândă, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, întrucât instanța are a verifica dacă au fost respectate dispozițiile legale privind stabilirea dobânzii pe cale contractuală, atât anterior intervenirii acestui act adițional, cât și în perioada ulterioară.

În ceea ce privește excepții invocate la punctele 1.3 și 1.4 din întâmpinare, instanța constată că acestea au fost recalificate de însăși reprezentantul pârâtei ca fiind apărări de fond, astfel că vor fi avute în vedere la soluționarea fondului cauzei..

Referitor la excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă și comision de administrare, instanța constată următoarele:

Reclamanta a solicitat ca instanța să constatate caracterul abuziv a unor clauze din contractul perfectat cu pârâta, referitor la dobânda aplicată și la comisionul de administrare perceput. În măsura în care instanța va constata această împrejurare, sancțiunea care intervine este nulitatea acestora, față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000. D. consecință a nulității, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule.

În ceea ce privește natura nulității ce intervine în cazul constatării ca fiind abuzive anumite clauze din contractele de credit, conform dispozițiilor Legii 193/2000, instanța constată că sancțiunea care intervine în cazul constatării unor clauze contractuale ca fiind abuzive este nulitatea absolută.

De altfel, și C.E.J. a observat în Cauza C-168/05 că “importanța protecției consumatorului a determinat în mod particular legislația comunitară să prevadă, în art. 6 paragraf. 1 al Directivei, că clauzele abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist nu sunt obligatorii pentru consumator. Aceasta este o dispoziție imperativă care, având în vedere poziția de inferioritate a unei părți a contractului, este menită să înlocuiască echilibrul formal pe care contractul îl stabilește între drepturile și obligațiile părților contractante, și are ca efect impunerea unui echilibru real, care restabilește egalitatea între părți”. De asemenea, se arată în decizia instanței europene că „natura și importanța interesului public pe care se bazează protecția conferită de directivă consumatorului justifică, mai mult, ca instanța națională să fie obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, compensând în felul acesta dezechilibrul care există între consumator și profesionist, vânzător sau furnizor.”

Fiind deci vorba despre o nulitate absolută conform considerentelor anterioare, în temeiul art. 2 din Decretul 167/1958 instanța constată că dreptul la acțiune al consumatorului este unul imprescriptibil.

Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a sucursalei B. a băncii, instanța a respins-o ca neîntemeiată, observând că părțile au încheiat contractul prin sucursala B. a B.C.R. S.A. În acest sens, instanța a mai reținut că, deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate, iar la încheierea contractului intervenit între părți, Sucursala B. a acționat în calitate de reprezentant al societății – mamă, iar în cauză are calitatea de pârâtă, având capacitate de folosință și de exercițiu, ca reprezentantă a societății-mamă.

Referitor la excepția lipsei de obiect a capătului de cerere nr. 1 din cererea de chemare în judecată ca urmare a intervenirii actului adițional cu privire dobândă, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât instanța a avut a verifica dacă au fost respectate dispozițiile legale privind stabilirea dobânzii pe cale contractuală, atât anterior intervenirii acestui act adițional, cât și în perioada ulterioară.

În ceea ce privește excepții invocate la punctele 1.3 și 1.4 din întâmpinare, instanța a constată că acestea au fost recalificate de însuși reprezentantul pârâtei ca fiind apărări de fond.

Referitor la excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă și comision de administrare, instanța a constată următoarele:

Față de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

La termenul din data de 23 octombrie 2015, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a altor personae care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, în temeiul art. 68 din Codul de procedură civilă, cerere admisă în principiu și astfel introduși în cauză, în calitate de reclamanți numiții A. G., A. I. S. și A. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, încheiată cu pârâta B. C. Română - Sucursala B., reclamantei A. M., în calitate de debitor principal i s-a acordat un credit de 50.000 Euro, pentru o perioadă de 300 de ani luni, iar ulterior a fost încheiat un act adițional la acest contract.

Reclamanta A. M. au sesizat instanța de judecată cu privire la clauzele considerate abuzive, respectiv cele de la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, art. 6 pct. 6.1 și art. 7 pct. 7.2 alin. 3 din Actul adițional nr._ din data de 24.01.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 și art. 6 pct. 6.1 lit. c și art. 9 pct.9.1 din Actul adițional nr._ din data de 13.08.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit dispozițiilor aceluiași articol mai sus menționat, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant; dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Actul normativ amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții (două negative și una pozitivă), respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.

În cauza de față, Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 și actul adițional ulterior intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutata are calitatea de consumator, iar banca pe cea de comerciant.

În ceea ce privește clauzele referitoare la dobânda datorată de reclamant, instanța reține că potrivit art. 5 din contractual de credit, la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior; dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8; după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B., la care se adaugă 1,50 puncte procentuale.

Potrivit condițiilor generale de creditare, cu referire la dobânda datorată băncii, art. 2.10 lit. a) prevede că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent; modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate.

Conform art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13, având următorul conținut:"evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”

Sub rezerva analizării acestei prevederi, în cadrul fiecărei clauze se poate constata că nici legea internă și nici Directiva nr. 93/13 nu exclud din start, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare obiectul contractului, fiind reglementată - cu titlu de excepție - posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care acestea nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Raportat la clauzele privind dobânda pe care reclamanții-pârâți le-au indicat ca fiind abuzive, instanța a reținut că, în anexa Legii nr. 193/2000 la art. 1 lit. a), se stabilește că sunt abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator sau valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

În ce privește posibilitatea reclamantei de a negocia clauzele pe care le consideră abuzive, din răspunsul acesteia la interogatoriu la interogatoriu, instanța constată că aceștia nu au avut posibilitatea efectivă de a negocia clauzele contractului de credit. Posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul contractului sau de a alege între mai multe variante de creditare nu acoperă noțiunea de negociere. Se consideră întotdeauna că o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea influențării conținutului condiției. Contractul încheiat de reclamantă este preformulat, iar eventualele diferențe dintre acesta și alte contracte nu se datorează negocierii, ci particularităților fiecărui client în parte. P. urmare, aceste contracte și clauzele lor nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de probă.

În continuare, instanța reiterează prevederile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora nu se vor putea considera ca fiind abuzive clauzele care se asociază cu definirea obiectului principal, în măsura în care acestea sunt exprimate într-un limbaj ușor de înțeles.

În prezenta cauză, în temeiul art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, banca și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, iar în condițiile generale, care fac parte integrantă din contractul încheiat, se prevede la art. 2.10 faptul că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent; modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate, iar la art. 2.11 se menționează că noul procent de dobândă va fi afișat la sediile băncii la data intrării în vigoare a modificării.

Astfel, instanța a constatat că în contractul analizat, dobânda nu este prezentată ca o dobânda ce poate fi calculată în funcție de o formulă de către reclamanții-pârâți, care să conțină indici de referință clar precizați (ROBOR, EURIBOR), valoarea acestei dobânzi putând fi modificată în orice condiții, conform voinței băncii, consumatorul neputând să se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii.

P. necircumstanțierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, se încalcă prevederile legale incidente în materie. În ceea ce privește această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda, calculul acesteia nefiind raportat la un indicator precis, individualizat, fiind menționat doar ca aceasta este revizuibilă în raport de ”costul resurselor de creditare”, fără a se preciza cu exactitate în funcție de ce indicatori se va modifica, instanța apreciază că aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit.

Mai mult, această modalitate a băncii de a ajusta rata dobânzii transformă contractul de credit într-unul aleatoriu, diferența dintre aceste două tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor părților la momentul încheierii contractului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoașterea factorului care determină modificarea.

Deosebit de aceasta, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, respectiv majorarea „costului resurselor de creditare”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar trebui ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, o astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este una abuzivă.

În consecință, în ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanța reține că lăsarea la îndemâna băncii a posibilității de majorare a dobânzii, fără nici o posibilitate efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți.

Omisiunea băncii de a preciza în contractul încheiat, în mod clar, complet și precis dobânda de referință, cât și formularea echivocă, în defavoarea consumatorului și în termeni de specialitate, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă stabilit în contract, a prevederilor aplicabile contractului în cauză precum și a altor elemente esențiale ale contractului de credit, dovedește comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere niciun criteriu de referință la care să fie raportată dobânda legală.

Astfel, clauzele contractuale de la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, art. 6 pct. 6.1 și art. 7 pct. 7.2 alin. 3 din Actul adițional nr._ din data de 24.01.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 și art. 6 pct. 6.1 lit. c și art. 9 pct.9.1 din Actul adițional nr._ din data de 13.08.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 sunt abuzive și pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

Instanța mai reține că, prin majorarea acestui cost al creditului, respectiv marja fixă, a fost încălcat art 9^3 lit e pct 1 din OUG 174/2008, care interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract.

Totodată, potrivit art. 9^3 lit g) pct 1, B. SA este obligată să păstreze aceleași condiții potrivit contractului inițial . Astfel, variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru.

Această dispoziție legală nu a fost respectată din moment ce contractul nu a fost formulat în mod corespunzător la data semnării acestuia de către părți, iar ulterior, petenta a impus în mod unilateral formula de calcul a dobânzii variabile, potrivit cu care se majorează un cost al contractului și sunt modificate condițiile inițiale ale contractului. Această acțiune a petentei este contrară OUG 174/2008.

Față de cele reținute mai sus, în considerarea faptului că pârâta nu a făcut dovada negocierii clauzelor de la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, art. 6 pct. 6.1 și art. 7 pct. 7.2 alin. 3 din Actul adițional nr._ din data de 24.01.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 și art. 6 pct. 6.1 lit. c și art. 9 pct.9.1 din Actul adițional nr._ din data de 13.08.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, această obligație incumbându-i conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, instanța constată că aceste clauze sunt abuzive.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a admite acțiunea formulată de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A., prin Agenția N. I. B. și cererea de chemare în judecată a altor persoane în calitate de reclamanți a numiților A. G., A. I. S. și A. C., a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, art. 6 pct. 6.1 și art. 7 pct. 7.2 alin. 3 din Actul adițional nr._ din data de 24.01.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 și art. 6 pct. 6.1 lit. c și art. 9 pct.9.1 din Actul adițional nr._ din data de 13.08.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, a constata nulitatea absolută a acestor clauze și a obliga pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, în sensul celor dispuse prin prezenta hotărâre.

Pe cale de consecință, instanța va obliga B. C. Română S.A. să modifice clauzele contractuale referitoare la dobânda contractuală în sensul în care dobânda contractuală este formată din marja fixă, stabilită inițial prin Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 plus EURIBOR.

De asemenea, ținând de principiul quod nullum est nullum producit effectum, instnța va obliga pârâta să restituie reclamanților sumea de 12.651,12 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății efective, reprezentând dobândă calculată în plus, astfel cum această sumă a fost calculată prin reportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert B. L. – filele 54-103 ds, vol II.

În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamanta A. M. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. M., domiciliată în B., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A. cu sediul în București, ..5, sector 3, prin Agenția N. I. B., cu sediul în B., Calea Națională nr. 107, jud. B..

Admite cererea de chemare în judecată a altor persoane în calitate de reclamanți a numiților A. G., A. I. S. și A. C., formulată de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A., prin Agenția N. I. B..

Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008, art. 6 pct. 6.1 și art. 7 pct. 7.2 alin. 3 din Actul adițional nr._ din data de 24.01.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 și art. 6 pct. 6.1 lit. c și art. 9 pct.9.1 din Actul adițional nr._ din data de 13.08.2012 încheiat la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008.

Constată nulitatea absolută a acestor clauze. Obligă B. C. Română S.A. să modifice clauzele contractuale referitoare la dobânda contractuală în sensul în care dobânda contractuală este formată din marja fixă, stabilită inițial prin Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 31.07.2008 plus EURIBOR.

Obligă pârâta să restituie reclamanților sumea de 12.651,12 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății efective, reprezentând dobândă calculată în plus. Obligă pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, în sensul celor dispuse prin prezenta hotărâre.

Obligă pârâta la plata către reclamanta A. M. a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. S.P.

Tehnodact. M.M.

Ex. 4/31.12.2015

← Contestaţie la executare. Hotărâre din 04-12-2015,...		Fond funciar. Hotărâre din 18-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria BOTOŞANI