Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 11418/2015

Contestație la executare și plângere contravențională

ROMÂNIA

Judecătoria B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică din 3 decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte – H. F.

Grefier – O. B.

Sentința civilă nr._

Pe rol judecarea contestație la executare și a plângerii contravenționale formulată de petentul M. M. în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice și Rutiere și Informatică Cestrin și B. E. Judecătoresc „ D. A.”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.

În baza art. 10 ind. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, instanța a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta plângere contravențională.

În temeiul art. 255, alin.1 Cod procedură civilă și al art.258, al.1 Cod procedură civilă apreciindu-le utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei.

Din oficiu, instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. E. Judecătoresc „ D. A.”.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în temeiul art. 244, al.1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și, în baza art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și trece la soluționarea plângerii.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la nr._ din 18.08.2015, petentul M. M. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice și Rutiere și Informatică Cestrin, contestă procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.05.2012, admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a prezentei plângeri contravenționale solicitând și anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 837 /2015 al B. D. A.-Suceava .

În motivarea acțiunii, petentul arată că adresa indicată în procesul verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 nu mai este de actualitate, deoarece se raportează la vechiul domiciliu pe care l-a avut. Odată cu mutarea în noua locuință a procedat la preschimbarea datelor înscrise în actul de identitate. Mai arată petentul că soția sa întâlnindu-se cu factorul poștal i-a adus la cunoștință că am primit un plic de la un birou de executor judecătoresc, pe care i l-a înmânat, găsind mai multe acte de executare, printre care: Somație de declanșare a procedurii din dosar nr. 837/2015, încheiere de încuviințare executare silită din data de 17.07.2015, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare și Titlul Executoriu (fără a purta apostila de învestire cu formulă executorie) constând în proces verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012,prin care este obligat prin raportare la limitele învestirii executorului judecătoresc să plătesc suma de 28 Euro cu semnificația juridică „c/val tarif de despăgubire" și 225,36 lei reprezentând„onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare".

Petentul invocă dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 potrivit căruia împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării - conform regulilor prevăzute la art. 26 alin. 1 din actul normativ menționat - sau comunicării acestuia (art. 27 din același act).

Deoarece până în prezent nu a primit exemplarul procesului verbal de contravenție decât odată cu somația de executare, procesul verbal fiind comunicat la vechea adresă, pentru preîntâmpinarea unei excepții de tardivitate posibil a fi ridicată în cauză, solicită repunerea în termenul de reiterare a plângerii contravenționale de 15 zile, potrivit art. 187 Cod procedură civilă.

În cazul în care Instanță va constata că procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat potrivit dispozițiilor legale, sau că acesta deși comunicat, încalcă cerința de regularitate prevăzută de art. 26 din OG 2/2001 - comunicarea/afișarea procesului verbal să se realizeze la domiciliul contravenientului – consideră petentul că prezenta cerere prealabilă de repunere în termenul de exercitare a plângerii contravenționale poate fi declarată ca inadmisibilă întrucât termenul de contestație prev. de art. 31 din OG 2/2001 va curge cel mai devreme de la momentul comunicării procesului verbal de contravenție odată cu încheierea de încuviințare a executării silite - moment în raport de care se poate afirma că s-a realizat comunicarea.

Învederează petentul că potrivit Deciziei nr. 6/16.02.2015 pronunțată de ICCJ privind admiterea unui recurs în interesul legii, s-a reținut că procesele verbale de constatare si aplicare a sancțiunilor trebuie semnate olograf de agentul constatator, în vederea respectării dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, apreciind că procesele verbale comunicate pe suport hârtie nu pot fi semnate electronic, particularitatea aceasta fiind atribuită doar înscrisurilor ce se comunică pe cale electronică.

Prin urmare, un act comunicat celeilalte părți pe suport hârtie, fără semnătura originală a celui care o emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului original (aflat în format electronic).

Procesele-verbale contravenționale emise in temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate si semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale.

Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătura electronic extinsa. Având in vedere forma de emitere si de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografa a agentului constatator este obligatorie..

Potrivit disp.art. 643 din Codul de procedură civilă, în cazul în care, pe parcursul desfășurării activităților de executare silită, titlul executoriu este desființat, în virtutea efectului legal, toate formele execuționale întreprinse pe baza acelui titlu urmează a fi considerate desființate. Art. 643 Cod procedură civilă constituie o aplicație a principiului resolutio iure dantis, resolvitur ius acceptientis.

Pentru a servi scopului stingerii procedurii execuționale inițiate în dosarul B. D. A. nr. 837/2015, petentul solicită ca în cuprinsul hotărârii judecătorești să se dispună constatarea intervenirii încetării de drept a formelor de executare.

În dovedirea acțiunii petentul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice și Rutiere și Informatică Cestrin a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată și în subsidiar menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, ca fiind temeinic și legal.

Astfel, arată intimata că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 09.04.2012 întocmit de către CNADNR SA – Cestrin, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, în forma sa de la momentul sancționării. De asemenea, prin același proces verbal, acesta a fost obligat sa achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro echivalent în lei la data de 30.04.2012 respectiv suma de 122,49 lei, în conformitate cu art. 8 alin. (3) din actul normativ menționat, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 09.04.2012 pe DN 17km 85+380m pe raza localității Tiha Bârgăului, județul Bistrița Năsăud, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante(EURO), de masa totală autorizată și de numărul de axe, după caz.

De asemenea intimata a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor –Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Totodată, a susținut intimata că, procesul-verbal respectă exigențele prevăzute de OG nr. 15/2002 și de OG nr. 2/2001, dar și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de agentul constatator Tosa D. I., cu certificat calificat emis de Cert Sign SA.

În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,

În conformitate cu dispozițiile art. 411, alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, intimata a depus, la dosar, în copie, înscrisuri.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În temeiul art.248 din Noul Cod de procedură civilă instanța va proceda la soluționarea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Biroului E. Judecătoresc „ D. A.”, excepție pe care instanța o va admite, întrucât B. nu este parte a executării silite, în sensul că acesta nu realizează actele de executare silită în considerarea vreunui drept procesual, ci acționează ca o instituție special abilitată prin Legea nr. 188/2000 a executorilor judecătorești care, prin dispozițiile art. 1 și 2 prevede că executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de executori judecătorești dacă legea nu prevede altfel, că executorii judecătorești îndeplinesc și alte atribuții date prin lege în competența lor și că executorii judecătorești sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interesa public .

Ca urmare B. nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat în cadrul contestației la executare, întrucât recunoașterea dreptului ori interesului dedus judecății de către contestator nu poate fi opusă acestuia.

Instanța, pe calea plângerii contravenționale și a contestației la executare, nu poate fi investită decât să verifice legalitatea și temeinicia actelor de executare efectuate în cadrul executării silite instrumentate de către executorul judecătoresc, calitatea de părți neputând-o avea în cazul de față decât (creditoarea – M. M. și afirmatul debitor C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice și Rutiere și Informatică Cestrin).

Pe fond, instanța reține că petentul M. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice și Rutiere și Informatică Cestrin, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.05.2012, invocând necomunicarea legală a acestuia, astfel încât petentul nu a luat la cunoștință de conținutul acestuia pentru a-l putea contesta în termen.

Într-adevăr, procesul verbal de constatare a contravenției . nr. nr._ din 15.05.2012 încheiat de intimată a fost comunicat petentului la adresa din Cîmpulung Moldovenesc, .,., comunicare nelegală câtă vreme petentul locuiește din anul 2006 în Cîmpulung Moldovenesc, ., .,..

Prin urmare, instanța apreciază că procesul verbal de constatarea contravenției sus amintit nu a fost comunicat petentului și în consecință îl va repune în termen pentru formularea împotriva acestuia și va constata în cauză că sunt îndeplinite condițiile disp.art. 14 pct.1 din OG nr.2/2001potrivit căruia ” executarea sancțiunilor contravenționale se prescriu dacă procesul verbal de constatare a contravențiilor nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii”.

B. D. A.-Suceava în calitate de organ de executare în baza presupusului titlu executoriu a întreprins acte de executare silită prin emiterea somației din 17.07.2015 pe care a comunicat-o petentului la aceeași adresă indicată de intimată și care nu era domiciliul real al petentului.

Verificând legalitatea întocmirii actelor de executare în baza disp.art. 712 Cod procedură civilă, potrivit căruia ” Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”, instanța constată că sunt date motive de anulare a actelor de executare, întrucât titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.05.2012 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice și Rutiere și Informatică Cestrin, a fost anulat.

Văzând că acțiunea a fost legal timbrată,

PENTRU A ESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională, formulată de petentul M. M., cu domiciliul în Cîmpulung Moldovenesc, ., .,., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat F. A. S. din B., ., județul B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.05.2012.

Admite contestația la executare formulată de petentul M. M. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică–CESTRIN.

Dispune anularea formelor de executare, respectiv somația din 17 iulie 2015 emisă de B. E. Judecătoresc „ D. A.”.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive al Biroului E. Judecătoresc „ D. A. „cu sediul în Fălticeni, ., ., județul Suceava.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru plângerea contravențională și 10 de zile de la comunicare pentru contestația la executare, la Tribunalul B., cereri ce se vor depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

Redactat H.F./Tehnoredactat O.B./Ex.6 /7.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI