Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-11-2015, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 10357/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 09.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – L. L.

GREFIER – B. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol judecata cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. C., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție B. .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei civile de față :

Prin plângerea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul L. C., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție B., a solicitat pe cale de excepție, să se constate nulitatea procesului verbal contestat, pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art.26 alin.3 si art..27 din OG 2/2001 modificată, iar pe fond, anularea procesului verbal deoarece acesta este întocmit în baza unei situații ce nu corespunde realității, fiind întocmit în mod abuziv.

În motivare, petentul a arătat că la data de 24.03.2015, venind din București datorită unei deces în familie, în jurul orelor 02:00 a ajuns la domiciliul părinților săi unde și-a dat seama că nu avea asupra sa cheile locuinței, motiv pentru care, a lăsat bagajele la ușa imobilului, a sunat pe sora sa ce locuia în vecinătate rugând-o să-i dea cheile, motiv pentru care a părăsit imobilul în cauză, deplasându-se astfel către locuința surorii sale, când a fost oprit de către un organ de poliție.

S-a mai precizat faptul că, după ce s-a identificat și le-a arătata faptul că nu are un domiciliu legal stabilit deoarece îi expirase buletinul, urmând ca ulterior prin eliberarea cărții de identitate să-mi stabilesc și domiciliu, cei doi agenți, în exces de zel i-au spus că are calitatea de suspect au chemat mașina de poliție și l-au invitat la sediul Poliției. La sediul poliției timp de jumătate de oră, a arătat petentul că a sta într-o cameră cu un polițist, spunându-i că trebuie să aștepte pentru că este căutat în baza de date. După jumătate de oră, venind și sora sa, agenții de poliție i-au declarat că este liber.

Petentul a mai arătat că, după acea perioadă, respectiv data de 24.03.2015, nu i-a fost comunicat absolut nici un înscris din partea Poliției Municipale până la data de 19.05.2015, când sora sa, venind la domiciliul părinților lor, a găsit procesul verbal contestat în tocul ușii imobilului fiind sancționat pentru nerespectarea obligației în vederea identificării sale.

Petentul a solicitat instanței să constate că și pe cartea de identitate provizorie se constată că motivul eliberării acesteia este lipsa locuinței.

Cu privire la excepția nulității procesului verbal, menționează petentul că procesul verbal, deși a fost încheiat la data de 24.03.2015, i-a fost comunicat peste termenul de 30 de zile, de la data aplicării contravenției. De asemenea, modalitatea de comicare a procesului verbal o consideră deficitară, excedând dispozițiilor legale, prevăzute de dispozițiile art.27 din OG 2/2001.

În dovedire, petentul a depus procesul – verbal contestat în original și copie de pe dovada nr._/22.05.2015 eliberată de SPCLEP B., carte de identitate provizorie.

Plângerea a fost legal timbrată.

Fiindu-i comunicată plângerea contravențională și înscrisurile aferente, intimatul a depus la 02.07.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acesteia și menținerea procesului-verbal de contravenție cu măsurile dispuse prin acesta.

În motivare, intimatul a arătat că în ziua de 24.03.2015, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991. S-a reținut în sarcina sa că la data de 24.03.2015, ora 03:45, aflându-se pe . refuzat să-și dea datele cu privire la identitatea sa, iar cu ocazia întocmirii procesului-verbal, petentul a refuzat să-l semneze.

Intimatul a mai arătat că, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele constatate în procesul verbal de constatare a contravenției se confirmă și consideră că măsura luată de agentul constatator este legală și oportună.

În apărare, intimatul a depus procesul-verbal în original, proces-verbal de afișare, raportul agentului constatator, cazier contravențional.

Petentul a depus la 15.07.2015 răspuns la întâmpinare prin care a criticat raportul întocmit de agentul constatator, apreciind că se impune admiterea plângerii sale, în totalitate.

La primul termen de judecată, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 NCPC, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială, astfel că în ședința publică din data de 27.10.2015, a fost audiată în cauză martora P. G., susținerile acesteia fiind consemnate în proces-verbal separat, semnat și atașat la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 24.03.2015, în jurul orelor 03:00, venind din București datorită unei deces în familie, petentul se deplasa de la domiciliul părinților săi la domiciliul surorii sale ce locuia în vecinătate, când a fost oprit de către un organ de poliție pentru a-l identifica. D. fiind refuzul petentului de a da relații cu privire la stabilirea identității, s-a încheiat procesul verbal de contravenție ., nr._, de I.P.J. B.-Poliția Municipiului B..

În drept, potrivit art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, republicată și renumerotată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, “ Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: refuzul unei persoane de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul politiei, la cererea ori la invitatia justificata a organelor de urmarire penala sau de mentinere a ordinii publice, aflate in exercitarea atributiilor de serviciu;”, iar potrivit art. 3 alin.(1) lit. a) din același act normativ, “(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: a) cu amenda de la 100 lei la 500 lei, cele prevazute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 31), 33) si 34);”.

Conform art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.

Verificând conținutul procesului – verbal . PA, nr._, întocmit la data de 24.03.2015 de I.P.J. B.-Poliția Municipiului B., în raport de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 în care sunt prevăzute în mod exhaustiv mențiunile a căror lipsă conduce la nulitatea absolută a procesului verbal, instanța constată că nu există în cuprinsul actului de sancționare examinat vicii sau lipsuri care să conducă la o asemenea sancțiune, acesta fiind legal întocmit prin completarea integrală și în mod corect a rubricilor prevăzute de textul amintit. Dispozițiile legale relative la comunicare procesului verbal de contravenție nu atrag nulitatea procesului verbal de contravenție, așa după cum s-a solicitat prin cerere, ci eventual prescrierea executării sanctiunii amenzii contraventionale potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001. În cauză, procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare la domiciliul cunoscut al petentului(f.16) la data de 13.05.2015. Lipsa unei comunicări poștale efectuate potrivit celor statuate de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 10/2013, potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, nu poate duce la concluzia că procedura de comunicare nu a fost legal îndeplinită, atâta vreme cât prin afișarea procesului verbal la adresa părinților petentului se putea asigura comunicarea procesului verbal, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu o locuință stabilă(f. 8). O altă interpretare ar lăsa loc prevalării petentului de propria culpă, contrar principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că petentul a formulat obiecții în acest sens prin intermediul plângerii contravenționale, infirmând în totalitate cele reținute de către agentul constatator, cu mențiunea că acesta s-a identificat la momentul la care a fost opret de către agenții de poliție, având doar un act de identitate provizoriu.

Instanța reține că agentul de poliție a constatat ex propriis sensibus refuzul petentului de a da relații cu privire la stabilirea identității.

Fapta contravențională pentru care a fost sancționată petentul, este aceea de a refuza unei persoane de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale.

Astfel, la momentul opririi într-un spațiu public de către agenții de poliție, cetățenii au obligația de a prezenta organelor de poliție actele de identitate și de a da relații privind identitatea acestora. Faptul neprezentării actelor de identitate și refuzul de a da explicații privind identitatea persoanei este un fapt negativ pe care îl constată agentul de poliție. În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul a refuzat să dea detalii privind identitatea sa, detalii ce includeau și adresa la care locuiește și locul unde merge, ținând seama de ora târzie la care petentul era într-un spațiu public și de faptul că noaptea se săvârșesc numeroase infracțiuni cu autori necunoscuți. Faptul că petentul și-a indicat doar numele și prenumele, nu este în măsură să satisfacă exigențele art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, cetățenii având obligația legală de a preciza adresa la care locuiește și locul unde merge.

Sub aspectul individualizării, instanța reține că principiul individualizării sancțiunilor contravenționale este stipulat de art. 5 alin.(5) din O.G. nr. 2/2001, “Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.” Astfel, obligația individualizării sancțiunilor contravenționale principale sau complementare revine atât agentului constatator, cât și instanței de judecată sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale. În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale, acela de a apăra valorile sociale “care nu sunt ocrotite de legea penală”, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, ținând seama de circumstanțele concrete în care s-a săvârșit contravenția, respectiv de faptul că doar o înțelegere greșită din partea petentului a obligațiilor ce-i revin în momentul în care agenții de poliție solicită relatii pentru stabilirea identitatii, a făcut posibilă săvârșirea contravenției analizate, motiv pentru care instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. C. și va înlocui sancțiunea principală a amenzii de 300 lei, cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARAȘTE :

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. C., domiciliat în B., .. 5, ., jud. B., cu domiciliul ales la cabinet avocat C. A., din B., .. 33, jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. de POLIȚIE al JUDEȚULUI B., B., .. 57, jud. B., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 24.03.2015 de I.P.J. B.-Poliția Municipiului B..

Înlocuiește sancțiunea principală a amenzii de 300 lei, cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului – verbal atacat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.11.2015.

P., GREFIER,

Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/ 15.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-11-2015, Judecătoria BOTOŞANI