Plângere contravenţională. Sentința nr. 1002/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1002/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 13128/193/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1002

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Z. A. A.

GREFIER: C. I. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentele S. M. V. și H. F., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, a răspuns av. G. M., pentru petente și consilier juridic G. G., pentru intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Av. G. M. depune la dosar împuternicire avocațială și procedează la semnarea cererii de chemare în judecată pentru petenta H. F., iar reprezentantul intimatului depune la dosar delegație.

În temeiul art. 131 Cod de procedură civilă instanța își verifică competența și acordă cuvântul pe competență reprezentanților părților.

Reprezentanții părților arată că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze, față de dispozițiile art. 32, alin.1 din O.G. 2/2001, fiind judecătoria în a cărei rază teritorială au fost săvârșite contravențiile.

Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului.

Reprezentanții părților arată că estimează durata cercetării procesului la o lună.

În temeiul art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata cercetării procesului la 1 luni.

Instanța ia act că petenta S. M. V. a renunțat la cererea de acordare a ajutorului public judiciar, față de înscrisul depus de aceasta la dosar, la fila 24.

Instanța pune în vedere avocatului petentelor să achite taxă judiciară de timbru, aferentă procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție ce o privește pe petenta H. F., la care av.G. M. arată că până la sfârșitul ședinței de judecată va depune la dosar dovada achitării taxei de timbru solicitată.

Totodată, instanța comunică av. petentelor duplicatul întâmpinării formulate de intimat cu privire la plângerea contravențională a petentei H. F., dar acesta arată că nu înțelege să formuleze răspuns la întâmpinare.

Instanța pune în discuție disjungerea plângerii contravenționale formulată de petenta H. F., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 03.09.2014, întocmit de intimat.

Avocatul petentelor și reprezentantul intimatului pun concluzii de admitere.

Instanța disjunge plângerea contravențională formulată de petenta H. F., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, întocmit de intimat și dispune formarea unui nou dosar, cu termen la data de 06.02.2015, în ședință publică, la completul CSC2, pentru când părțile au termen în cunoștință, urmând să fie continuată doar judecarea cauzei privind plângerea formulată de petenta S. M. V..

La interpelarea instanței, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat.

Av. G. M. arată, pentru petenta S. M. V., că își menține declarațiile din plângerea contravențională formulată.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Avocatul petentei și reprezentantul intimatului arată că solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 250-255 și 258 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei.

La interpelarea instanței, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța, în temeiul art. 244 C.pr.civ. declară terminată cercetarea judecătorească.

În baza art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă reprezentanților părților cuvântul pe fond.

Avocatul petentei solicită admiterea plângerii, în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului. Mai arată acesta că, petenta recunoaște fapta reținută în sarcina sa, dar săvârșirea contravenției s-a datorat traficului care era foarte aglomerat.

Reprezentantul intimatului arată că este de acord cu înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

În baza art. 394 C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.09.2013, sub numărul_, petentele S. M. V. și H. F., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii, aplicată prin proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.09.2014 și . nr._/03.09.2014, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

În motivare, petentele au arătat că, în data de 03.09.2014, în jurul orei 11.00, la coborârea din tramvai, în stația „P. de Piatră”, au traversat sectorul de drum, la o distanță de circa 1-2 metri de marcajul trecerii de pietoni, motivat de numărul foarte mare de pietoni care s-au angajat în traversarea străzii, ocazie cu care agenții de poliție care se aflau la fața locului le-au sancționat contravențional, prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 180 lei, pentru fiecare.

Au mai susținut petentele că, deși inițial agenții constatatori le-au informat că vor fi sancționate cu avertisment, în cele din urmă aceștia le-au aplicat sancțiunea contravențională a amenzii. Petentele au precizat că nu au semnat procesele verbale de contravenție, întrucât au apreciat măsura ca fiind abuzivă, având în vedere că a fost prima abatere de acest gen. Petenta S. M. V. a mai învederat că are doi copii minori în întreținere și că nu poate plăti amenda.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

În susținerea plângerii, petentele au depus la dosar, în copie: procesele verbale de constatare a contravenției contestate (filele 5 și 17), cartea de identitate a petentei S. M.-V. (fila 6), dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție (fila 7), adeverința de salariat (fila 11), certificatele de naștere ale minorilor (filele 12-13) și sentința civilă nr. 6066/19.11.2009 (filele 14-15).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 24.10.2014, petenta S. M. V. a formulat cerere de ajutor public judiciar, iar la data de 27.11.2014 a depus la dosar un înscris prin care a arătat că înțelege să renunțe la această cerere.

La data de 05.01.2015, intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii formulate de petenta S. M. V., menținerea procesului-verbal contestat și a măsurilor dispuse prin acesta, iar la data de 14.01.2015 a depus a doua întâmpinare în cauză, solicitând respingerea plângerii formulate de petenta H. F., menținerea procesului-verbal contestat și a măsurilor dispuse prin acesta.

În fapt, intimatul a arătat, prin ambele întâmpinări formulate, că în data de 03.09.2014, agentul constatator aflat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, a constatat direct că petentele, fiind însoțite de un copil, au traversat . „Select”, din B., prin loc nepermis, obligând conducătorii auto să le evite pentru a nu le impacta. A mai precizat intimatul că, măsura luată în cauză este una legală și oportună.

În drept, întâmpinările nu au fost motivate.

În dovedire, intimatul a depus, la dosar: raportul agentului constatator (fila 32), procesele verbale de contravenție contestate în original (filele 30 și 35) și dovezile de comunicare ale acestora (filele 31 și 36).

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată de astăzi, instanța a dispus disjungerea plângerii contravenționale formulată de petenta H. F., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, întocmit de intimat și a dispus formarea unui nou dosar, cu termen la data de 06.02.2015, în ședință publică, la completul CSC2, pentru când părțile au termen în cunoștință.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, s-a reținut în sarcina petentei faptul că, la data de 03.09.2014, în jurul orei 10:58 a traversat . dreptul restaurantului „Select”, prin loc nepermis.

Petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 180 lei, pentru fapta prevăzută de art. 167 alin. 1 lit. d din H.G. 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. 195/2002.

Procesul-verbal nu a fost semnat de petentă, aceasta refuzând să semneze, fiind semnat în schimb de un martor asistent.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.

Instanța reține că petenta nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.

De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei S. M. V. a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 03.09.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Instanța constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 167 alin. 1 lit. d din H.G. 1391/2006 și ale art. 99 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. 195/2002.

Astfel, potrivit art. 167 alin. 1 lit. d din H.G. 1391/2006: „(1) Se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora: (...) d) să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise”, iar conform art. 99 alin. 1, pct. 3 din O.U.G. 195/2002: „ (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: (...) 3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice”.

Petenta nu s-a prezentat personal în instanță, dar a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Referitor la procesul verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumția de veridicitate în privința constatării stării de fapt și a încadrării juridice.

În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia H. și alții c. României (cererea nr. 7034/07) că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materie de circulație rutieră, ce intră în competența poliției.

Totodată, în procedura contravențională prevăzută de O.G. nr. 2/2001, contestatoarea are posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. pr. civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001.

În fapt, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentei responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Prin urmare, din tot ansamblul materialului probator, respectiv din procesul verbal de constatare a contravenției contestat aflat la fila 30 din dosar și din raportul agentului constatator aflat la fila 32 din dosar s-a constatat că, la data de 03.09.2014, în jurul orei 10:58, petenta a traversat . dreptul restaurantului „Select”, prin loc nepermis.

De altfel, instanța reține că, prin plângerea formulată, petenta a recunoscut situația de fapt reținută în actul constatator, susținând doar că a procedat în acest sens întrucât, după plecarea tramvaiului, stația fiind foarte aglomerată, iar intersecția nesemaforizată, mai multe persoane s-au angajat în traversarea trecerii de pietoni, creându-se astfel în zonă aglomerație.

Instanța apreciază că această apărărare a petentei este netemeiată, motivele invocate neregăsindu-se printre cele limitativ enumerate de art. 11 din O.G. nr.2/2001 și nu pot conduce, astfel, la înlăturarea caracterului contravențional al faptei. Totodată, instanța reține că petenta nici nu a probat o situație de fapt contrară celei descrise în procesul verbal, cu toate că, îi revenea această obligație.

Astfel, instanța consideră că petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.

Față de aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, din data de 03.09.2014, a fost întocmit cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce priveștesancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 180 lei aplicatăpetentei pentru fapta prevăzută de art. 167 alin. 1 lit. d din H.G. 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. 195/2002, instanța are în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța reține că, în speță nu s-a făcut dovada persistenței petentei într-un comportament contravențional similar și anterior sancționat, comportament care să excludă posibilitatea funcționării eficiente a principiului aplicării graduale a sancțiunilor. Mai mult prin plângerea formulată, aceasta a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că petenta a înțeles pericolul social al faptei sale, iar avertismentul, ca sancțiune contravențională principală, este suficient pentru atingerea scopului preventiv și sancționator. Astfel, instanța va înlocui cu avertisment sancțiunea contravențională de 180 lei amendă aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 03.09.2014, petenta urmând a avea în vedere că eventuala reiterare a comportamentului contravențional va atrage sancțiuni mai severe, chiar orientate spre maximul amenzii prevăzute de lege.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 03.09.2014 instanța, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petenta S. M. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.și în temeiul art. 7 și 21 din O.G. nr. 2/2001 va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în valoare de 180 lei aplicată petentei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.

În temeiul art. 453 C.pr.civ. instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Totodată, instanța dispune disjungerea plângerii contravenționale formulată de petenta H. F. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. și formarea unui nou dosar în ceea ce privește plângerea contravențională formulată de aceasta, cu termen la data de 06.02.2015, în ședință publică, la completul CSC2, pentru când părțile au termen în cunoștință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S. M. V., domiciliată în B., .. 10, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Bulevard M. E.,nr 57, județul B..

Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 03.09.2014 întocmit de intimat, în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 180 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptelor, cu recomandarea ca în viitor să respecte dispozițiile legale.

Menține în rest procesul-verbal contestat.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..

Disjunge plângerea contravențională formulată de petenta H. F. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..

Dispune formarea unui nou dosar în ceea ce privește plângerea contravențională formulată de petenta H. F., cu termen la data de 06.02.2015, în ședință publică, la completul CSC2, pentru când părțile au termen în cunoștință.

Cu cale de atac odată cu fondul.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Z. A.-A. C. I. V.

Red: Z.A.A/.Tehnored: C.I.V./4 ex./16.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1002/2015. Judecătoria BOTOŞANI