Plângere contravenţională. Sentința nr. 1005/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1005/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1005/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința nr. 1005

Ședința publică de la 29 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. C.

GREFIER: A. H.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta C. P., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În baza art.131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform prevederilor art. 32, alin.1 din O.G. nr.2/2001.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării acestui proces la 30 de zile.

Instanța constată că prin întâmpinare intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.07.2015, sub nr._, petenta C. P., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal ., nr._ încheiat în data de 16.07.2014, restituirea sumei de 60 lei confiscată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petenta a arătat că în ziua de 16.07.2014, M. I., membru al gospodăriei sale, astfel cum rezultă din certificatul de producător nr. 030/5923 din 01.07.2014 eliberat de Primăria M. E. din județul B., desfașura activitate comercială la una din mesele închiriate în Piața M. din municipiul B..

A mai arătat că printre legumele expuse la vânzare era și o cantitate de castraveți cultivați pe aceleași sole de teren care le deține împreună cu soțul și cumnații săi ( C. C., C. G. și C. L.), iar cu ocazia verificării efectuate de către echipajul de poliție, având în vedere că nu erau trecuți în mod expres în certficat castraveții, numitului M. I. i-a fost întocmit procesul-verbal de contravenție și s-a dispus confiscarea sumei de 60 de lei, reprezentând contravaloarea cantității de 40 kg castraveți.

A subliniat că produsele expuse la vânzare provin de pe terenurile care le are în proprietate sau arendă, cântarele au verificarea metrologică efectuată sau sunt în garanție, iar cumpărătorii nu s-au plâns că le vinde marfa deteriorată sau mai puțină, nu este nevoie de casă de marcat, mesele au fost închiriate conform normelor în vigoare, iar în certificatele de producător sunt specificate legumele pe care le cultivă, dar nu în totalitate, reieșind din ultima rubrică, denumită „alte legume" că pot face obiectul comercializării și legume precum castraveții, chiar dacă nu au fost menționați expres.

În drept, au fost invocate prevederile dispozițiilor art. 31, 32 din OG 2/2001.

În dovedirea acțiunii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori și a anexat, în copie, procesul-verbal contestat, certificat de garanție și declarație de conformitate a aparatului de cântărit Tip R.-P 15, factura . nr._ din 18.03.2014, certificat de producător nr. 030/5923 din 01.07.2014; certificat de producător nr. 036/5959 din 01.07.2014; proces-verbal din 16.07.2014.

La data de 19.09.2014, petenta a anexat la dosar, în plus față de înscrisurile enumerate anterior, contract de arendare înregistrat sub nr. 9489 din 14.10.2013 la Consiliul Local al comunei M. E., contract de arendare înregistrat sub nr. 9490 din 14.10.2013 la Consiliul Local al comunei M. E. și contract de arendare înregistrat sub nr. 9491 din 14.10.2013 la Consiliul Local al comunei M. E..

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. (fila 33).

La data de 30.10.2014, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei, iar pe fond a solicitat să fie respinsă plângerea și menținut procesul-verbal de contravenție.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale active, intimatul a arătat că petenta a solicitat anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 16.07.2014 pe numele contravenientului I. M..

Având în vedere faptul că procesul-verbal a fost întocmit pe numele altei persoane decât petenta din prezenta cauză, consideră că aceasta nu are calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că la data de 16.07.2014, numitul I. M. a fost sancționat pentru faptul că a comercializat legume (castraveți), care nu erau menționate pe certificatul de producător prezentat, respectiv certificatul de producător . nr._, înregistrat la Primăria comunei M. E. sub numărul 030/5923 din 01.07.2014.

În susținerea temeiniciei procesului-verbal de contravenție, intimatul a făcut referire la dispozițiile art. 1, alin. 1 din HG nr. 661/2002 și ale art. 1, lit.e din Legea nr. 12/1990.

A mai subliniat că, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 16.07.2014, reprezentanții I.P.J. B., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au solicitat lui I. M., în prezența martorului asistent H. V., documentele de proveniență a bunurilor comercializate, acesta prezentând certificatul de producător . nr._, în care, la rubrica privind produsele și cantitățile destinate comercializării, erau menționate pentru trimestrul III diferite legume și cantitățile aferente, declarate de producătorul agricol că sunt destinate comercializării în perioada iulie - septembrie 2014.

De asemenea, a învederat că din confruntarea categoriilor de legume înscrise în certificatul de producător cu cele comercializate efectiv, agentul constatator a constatat existența a 40 kg castraveți, aflați la comercializare la prețul de 1,5 lei/kg, legume care nu erau menționate în certificat.

În drept, au fost invocate dispozițiile HG nr. 661/2002 și ale Legii nr. 12/1990.

În susținerea întâmpinării, intimatul a anexat procesul-verbal de contravenție contestat, raportul agentului constatator, proces-verbal al agenților constatatori, copia certificatului de producător, declarația martorului H. V..

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul din data de 29.01.2015, instanța a rămas în pronunțare asupra execpției lipsei calității procesuale active a petentei, invocată de intimat prin întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 16.07.2014, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., numitul I. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1, lit. e din Legea nr. 12/1990 și sancționate de art. 2, alin. 1 din același act normativ. Totodată, s-a dispus, în baza art. 3 din Legea nr. 12/1990, confiscarea sumei de 60 de lei, echivalentul unei cantități de 40 de kg de castraveți la prețul de 1,5 lei/kg.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției amintit mai sus, s-a reținut că la data de 16.07.2014, în Piața Centrală din B., la o verificare inopinată, numitul I. M. a fost depistat în timp ce comercializa legume, respectiv cantitatea de 40 kg de castraveți (în valoare totală de 60 de lei), pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, castraveții neregăsindu-se pe certificatul de producător arătat, cu nr. 030/01.07.2014, emis de Primăria Comunei M. E..

Numitul I. M. a semnat procesul-verbal de contravenție, fără a face obiecțiuni.

Față de cele consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta C. P. a formulat plângere în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivând că numitul I. M. nu se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.

Potrivit art. 248, alin. 1 C.p.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va soluționa cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimat prin întâmpinare, întrucât, în cazul în care se admite o astfel de excepție, cercetarea în fond a pricinii ar fi de prisos.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ”Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, iar în conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol, ” Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.”

Din analiza dispozițiilor legale enunțate mai sus, se desprinde concluzia că au calitate procesuală activă, astfel cum aceasta este definită în art. 36 Cod procedură civilă, în sensul că există identitate între reclamant/petent și cel îndreptățit să exercite acțiunea în justiție, persoanele ale căror interese au fost vătămate prin procesul-verbal de contravenție. Astfel, prin prevederile de mai sus, legiuitorul a înțeles să extindă sfera legitimării procesuale active și la alte persoane care ar putea fi vătămate prin încheierea abuzivă a procesului-verbal de contravenție, limitând însă și obiectul litigiului pe care acestea îl pot declanșa, partea vătămată având posibilitatea de a face plângere în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate având posibilitatea de a contesta exclusiv măsura confiscării.

Chiar dacă în materie contravențională, plângerea poate fi formulată și de către alte persoane ale căror interese se prezumă a fi vătămate prin încheierea procesului-verbal de contravenție, sfera titularilor plângerii contravenționale nu este nelimitată, mai ales în condițiile în care răspunderea contravențională este o răspundere personală cu precădere, aspect de natură să determine atribuirea calității procesuale active în principal contravenientului și, în subsidiar, persoanelor expres prevăzute de lege sau persoanelor asupra cărora se răsfrânge sancțiunea (este cazul, spre exemplu, al formulării plângerii contravenționale de către o altă persoană pe seama unui iresponsabil).

Din ansamblul probator administrat în cauză (în special, procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 16.07.2014), instanța reține că subiectul activ al contravenției consemnate în procesul-verbal contestat este numitul I. M., iar titulara plângerii contravenționale este titulara certificatului de producător, înregistrat sub nr. 030/5923 din 01.07.2014, eliberat de Primăria Comunei M. E., din a cărei gospodărie face parte și numitul I. M.. Or, în condițiile în care petenta nu și-a justificat calitatea procesuală activă nici prin prisma unei persoane vătămate prin săvârșirea contravenției, caz în care ar fi avut posibilitatea de a formula plângere în ceea ce privește despăgubirea și nici din perspectiva unei persoane păgubite prin aplicarea măsurii confiscării, având în vedere că, pe de o parte, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatul de producător mai sus amintit, numitul I. M., ca membru al gospodăriei al cărei titular este C. P., are de asemenea calitatea de producător și poate comercializa în piețe, târguri, oboare sau alte locuri stabilite de consiliile locale potrivit prevederilor legale, produse agroalimentare, iar, pe de altă parte, petenta nu a făcut dovada faptului că marfa a cărei contravaloare a fost confiscată îi aparținea, calitatea de titular al certificatului de producător nu este de natură să îi legitimeze procesual activ demersul în justiție.

Mai mult, instanța reține că, în cauză, petenta nu a făcut nici dovada calității de reprezentant convențional al contravenientului, situație care i-ar fi dat posibilitatea de a-și justifica demersul în justiție.

În considerarea celor expuse mai sus, constatând că petenta nu a făcut dovada legitimării procesuale active, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active a petentei C. P., invocată de intimat prin întâmpinare și să respingă plângerea contravențională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentei C. P., invocată de intimat prin întâmpinare.

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. P., domiciliată în B., ., jud. B., în contradictoriu cu I. Județean de Poliție B., cu sediul în B., .. 57, jud. B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A.-M.H. A.

Aflată în C.O., semnează

președintele instanței

Red.C.M./tehnored. A.H.

4ex./ 22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1005/2015. Judecătoria BOTOŞANI