Plângere contravenţională. Sentința nr. 953/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 953/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 953/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BOTOSANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din 28.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. L.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA C I V I L Ă NR.953
Pe rol judecata cauzei civile formulată de petentul V. P. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă se încuviințează și se administrează în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată în data de 07.01.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul V. P. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Judetean B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor . nr._/06.01.2014 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. f din HG nr. 1391/2006.
În motivare se arată de către petent că în fapt in ziua de 06.01.2014 a oprit mașina pe Calea Națională lângă o parcare de lângă Fabrica de Cofectii și când a vrut să pornească din nou a fost implicat fără voia sa într-o coliziune.
Mai arată petentul că el a fost cel ce a chemat politia la fața locului, agentul constatator a considerat că accidentul s-a produs din vina sa și i-a aplicat o amendă în cuantum de 510 lei cu ridicarea permisului de conducere.
Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.
În dovedire s-a anexat procesul verbal de contravenție contestat (fila 5 ds.).
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 12 ds.).
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse prin acesta, procesul verbal fiind legal întocmit, iar fapta dovedită corespunzător.
În motivare se arată că în fapt, în data de 06.01.2014, în jurul orelor 08.00. reclamantul fiind in trafic in timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . mun.B. nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe Ioc fata de autoturismul cu nr._ care se afla deja in trafic circulând regulamentar, ceea ce a dus la coliziune intre cele doua autoturisme fara a rezulta victime.
Menționează intimatul ca, fapta petentului a fost constatata imediat dupa coliziunea, pe baza declarațiilor tip avarii date la citeva momente dupa ce a survenit incidentul.
Se mai arată de asemenea, ca petentul era obligat sa se asigure la schimbarea direcției de mers la plecarea de pe loc intrucât un alt autoturism se afla deja angaja trafic.
În dovedire s-au depus originalul procesului verbal (fila 20 ds.), raportul agentului constatator (fila 21ds.), declaratii tip avarii (filele 22-23 ds)..
În temeiul art. 411 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului inspectoratului.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
În data de 06.01.2014, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._/06.01.2014 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 135 lit. f din HG nr. 1391/2006.
Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că, în data de 06.01.2014, în jurul orelor 08.00. reclamantul fiind in trafic in timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . mun.B. nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe Ioc fata de autoturismul cu nr._ care se afla deja in trafic circulând regulamentar, ceea ce a dus la coliziune intre cele doua autoturisme fara a rezulta victime.
Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia aceluiași proces verbal instața reține că potrivit art. 129 din H.G. nr. 1391/2006 „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:… f) când se pune în mișcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia față de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare;”
În privința temeiniciei actului contestat, instanța reține că agentul constatator, învestit cu atribute de autoritate publică, în limitele competenței sale, poate încheia procese verbale exclusiv cu privire la fapte pe care le percepe personal, forța juridică a procesului verbal, de act autentic, derivând tocmai din acest atribut, conform art. 269 Cod procedură civilă în vigoare la data săvârșirii presupusei fapte.
În speță este vorba despre o contravenție constatată pe loc, prin propriile simțuri, de către agentul constatator, iar constatările personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța reține că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt contrară celei reținute în procesul verbal de contravenție, astfel că prezumția conform careia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.
Așadar, instanța reține că probele existente la dosar constituie motive suficiente pentru a constata vinovăția petentului și a conchide că procesul-verbal îndeplinește condiția de temeinicie.
Însă, instanța va avea în vedere că nu s-a dovedit că fapta imputată a avut amploarea descrisă în procesul verbal pentru a justifica aplicarea sancțiunii pecuniare
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de aceste împrejurări, examinând sancțiunea aplicată petentului prin prisma criteriilor instituite de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că fapta săvârșită de contravenient și prevăzută de art. 135 lit. f din HG nr. 1391/2006 prezintă un grad de pericol social redus, nu au produs urmări grave, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment corespunde cel mai bine faptelor săvârșite.
Având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și dispozițiile art. 7 alin. 2 potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui cu avertisment sancțiunea de 510 lei amendă aplicată petentului prin procesul verbal de contravenției . nr._/06.01.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contraventională formulată de petentul V. P., domiciliat în B., ., ., ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în B., Bulevardul M. E. nr. 57, jud. B..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Mentine celelalte dispozitii ale procesului verbal . nr._/06.01.2014.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R.
redCL/teh. RR/4 ex/19.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 954/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 1147/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








