Plângere contravenţională. Sentința nr. 1696/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1696/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 13168/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1696
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Z. A. A.
GREFIER: C. I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul B. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.09.2014, sub numărul_, petentul B. C., în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A. - CESTRIN, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.08.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 250 lei, pentru faptul că, la data de 28.04.2014, a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 29 Baisa, județul B., fără a deține rovinietă valabilă.
A invocat petentul nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție constestat, motivat de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, învederând că semnătura electronică nu este reglementată de prevederile legale privind regimul juridic al contravențiilor, astfel că nu poate fi asimilată unei semnături aplicate în mod legal.
Petentul a mai susținut că, în cauză este prescrisă executarea sancțiunii contravenționale, întrucât întocmirea și comunicarea actului sancționator s-a făcut în afara termenului prevăzut de lege, respectiv acela de 30 de zile de la data constatării faptei contravenționale, așa cum prevăd dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002.
În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, la dosar, în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat (fila 4).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 14.11.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.
În fapt, a arătat intimata că, la data de 28.04.2014 pe DN 29, km 31+289m, pe raza localității Baisa, județul B., vehiculul cu nr. înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins circulând, fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 19.08.2014, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenție . nr._.
A menționat intimata că, tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale este aplicabil tuturor utilizatorilor români, pentru toate autoturismele folosite pe rețeaua de drumuri naționale. Intimata a mai învederat că, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Totodată, a susținut intimata că, procesul-verbal respectă exigențele prevăzute de OG nr. 15/2002 și de OG nr. 2/2001, dar și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de agentul constatator V. M., cu certificatul calificat emis de Cert Sign SA.
Intimata a menționat că, apărarea petentului potrivit căreia lipsește semnătura agentului constatator, motiv pentru care procesul verbal de contravenție este nul, este neîntemeiată. Astfel, a arătat aceasta că, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de contravenție, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice. Mai mult, nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice. De asemenea, intimata a arătat că, nu i se comunică contravenientului originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform dispozițiilor art.25 alin.1 din O.G. 2/2001. În plus, a susținut intimata că, un înscris care are asociată o semnătură electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică, astfel că nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenție să existe și semnătura olografă a agentului constatator. Intimata a mai susținut că, și în situația în care semnătura electronică s-ar aplica numai în raporturile dintre privați, privați-autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumarea celor consemnate în acestea.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001, ale O.G. 15/2002, ale Legii 455/2001 și Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire, intimata a depus, la dosar, în copie: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR (filele 19-20), certificatul calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator (fila 14), dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție (filele 15-17) și un înscris din care rezultă procesele verbale încheiate pe numele petentului (fila 18).
La data de 15.12.2011, petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență cele susținute în plângerea contravențională, precizând în plus că, susținerea intimatei, potrivit căreia semnătura electronică este asimilată celei olografe, este lipsită de suport legal.
La termenul de judecată din data de 06.02.2015, petentul a depus la dosar concluzii scrise, prin care, în afară de susținerile deja expuse în plângere și în răspunsul la întâmpinare, a invocat absența omologării sistemului de verificare a rovinietei.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . 14 nr._, din data de 19.08.2014 (fila 4), încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, prin CESTRIN București, petentul B. C. a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că, în data de 28.04.2014, ora 06:33, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 29 km 31+289 m, în localitatea Baisa, județul B., fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentului, motiv pentru care nu a fost semnat de acesta.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube
pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Totodată, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de petent, referitor la lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că procesul-verbal contestat conține mențiunea expresă că documentul a fost a generat și semnat electronic, potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale H.G. nr. 1259/2001, de către agentul instrumentator M. V., acesta deținând certificatul nr._VM8, din data de 10.03.2014.
Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile. Pe de altă parte, art. 7 din același act normativ statuează că în situațiile când, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Constată instanța, așadar, că semnătura electronică reprezintă forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, în sensul că servește la identificarea semnatarului și atestă, pentru speța de față, că cele constatate în procesul-verbal corespund stării de fapt și de drept reținute de agentul instrumentator, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.
Se mai observă, pe de altă parte, că în speță sunt respectate exigențele din materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, la dosar existând dovada calității de agent constatator a persoanei care a întocmit procesul-verbal de contravenție (autorizație de control 0.8.7 valabilă la data constatării faptei și certificatul calificat emis de CERTSIGN SA, având ca titular pe numitul M. V. – fila 14).
De asemenea, conform certificatului calificat emis de CertiSIGN și având ca titular pe M. V., agent constatator, instanța constată a fi respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.
Tot cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că dispozițiile art. 13 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează prescripția răspunderii contravenționale, prescripție ce intervine dacă sancțiunea nu este aplicată într-un anumit termen de la data săvârșirii faptei. Termenul de drept comun al prescripției răspunderii contravenționale este de 6 luni, dar instanța reține că prin art. 9 alin. (3) din O.G. 15/2002 s-a instituit un termen special de prescripție în materia contravențiilor sancționate de acest act normativ. Astfel, potrivit acestui text de lege, în forma în vigoare la data săvârșirii contravenției de către petent, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.
Instanța constată că procesul verbal contestat, prin care s-a aplicat petentului amenda contravențională, a fost încheiat la data de 19.08.2014, contravenția fiind săvârșită la 28.04.2014.
În situația de față, data constatării contravenției nu poate fi decât data săvârșirii acesteia deoarece, acela a fost momentul când petentul a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Contrar mențiunilor din cuprinsul procesului verbal, instanța apreciază că nu se poate reține ca dată a constatării contravenției aceea când agentul a constatat (19.08.2014) că la o dată anterioară (28.04.2014) vehiculul aparținând petentului a circulat fără rovinietă valabilă, deoarece fapta reținută în sarcina petentului nu a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale, conform art. 9 alin. (2) din O.G. 15/2002, la data de 28.04.2014.
Astfel, data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii este 28.04.2014 or, având în vedere data încheierii procesului verbal de contravenție, acesta este în mod evident depășit. În consecință, dreptul de aplicare a amenzii apare ca prescris astfel încât, în mod greșit agentul constatator a procedat la sancționarea petentului cu amendă contravențională.
Având în vedere considerentele anterior menționate, instanța apreciază că nu se mai impune și analizarea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, sub aspectul temeiniciei.
În consecință, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. și va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._, din data de 19.08.2014.
În temeiul art. 453 C.pr.civ. instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C., cu domiciliul în B., .. 6, ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, Bulevardul I. M., nr. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal ., nr._, din data de 19.08.2014, întocmit de intimată.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Z. A.-ALIOARACUȘNIR I. V.
Red. Z.A.A./tehnored. C.I.V../ex.4/12.03.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2102/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2094/2015. Judecătoria... → |
|---|








