Plângere contravenţională. Sentința nr. 1995/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1995/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1995/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 1995
Ședința publică de la 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. C.
GREFIER: A. H.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta Î. INDIVIDUALĂ F. V. I., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23 februarie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.06.2014, sub nr._, petenta Î. INDIVIDUALĂ F. V. I., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea sancțiunilor stabilite prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 04.06.2014
În motivare, petenta a arătat că prin procesul-verbal contestat a fost sancționată cu amendă în sumă de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999, fiindu-i confiscată suma de 535 lei și aplicându-se sancțiunea complementară a suspendării activității societății pentru o perioadă de 3 luni, conform art. 14, alin. 2 din OUG nr. 28/1999.
A arătat petenta că, în fapt, la data de 04.06.2014, organele de control au efectuat un control inopinat la punctul de lucru din Piața Centrală B. și au procedat la verificarea sumelor încasate conform casei de marcat. A arătat că, după ce au efectuat inventarierea banilor din sertar și au concluzionat că suma corespunde, au procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra soției reprezentantului legal al petentei, iar după ce au realizat că nu există alte sume de bani, i-a solicitat reprezentantului petentei să arate care sunt sumele de bani pe care le are asupra sa.
În continuare, a învederat că reprezentantul petentei avea asupra sa suma de 535 lei în portofel, sumă cu care a venit de acasă și care era evidențiată într-un caiet personal, pe care l-a prezentat, această sumă nefăcând obiectul controlului.
De asemenea, a arătat reprezentantul petentei că pentru faptul că nu a întocmit procesul- verbal de tranșare, a fost sancționat cu avertisment, conform Legii nr. 82/1991, pct.2, lit. c, iar toate aceste lucruri puteau fi evitate dacă organul de control nu încălca Regulamentul privind inventarierea, respectiv trebuia să se solicite declarație de inventar înainte de începerea controlului.
În plus, a arătat reprezentantul petentei că, în momentul controlului, în fața vitrinei erau mai multe persoane care așteptau să se termine controlul și să cumpere carne, fiind intrigați de ceea ce s-a întâmplat.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedire, petenta a anexat la plângere înscrisuri, respectiv: procesul verbal de contravenție contestat, notă de recepție și constatare diferențe, chitanță, factură fiscală, copie caiet cu banii de acasă, care nu provin din încasări.
Plângerea a fost legal timbrată (fila 17 dosar).
La data de 17.06.2014, petenta a depus la dosar o . înscrisuri, respectiv: notă de recepție din data 04.06.2014; factură fiscală emisă în data de 04.06.2014 de către Practic - Comerț - S.; chitanța aferentă facturii mai sus arătate; Raport zilnic și raport general a întreprinderii individuale F. V. I. din data de 04.06.2014; chitanța emisă de către ANAF B.; declarația 200 pentru anul 2013; declarația 200 pentru anul 2012; acte medicale; Certificat de atestare fiscală emis de ANAF B.; Certificat de înregistrare a întreprinderii I. F. V. I..
Petenta a solicitat în dovedirea plângerii încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martorii P. G. și P. V..
La data de 14.10.2014, intimata a formulat întâmpinare (fila 37-45), prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de către petentă.
În motivare, intimata a arătat că la controlul inopinat efectuat in data de 04.06.2014 la punctul de lucru al petentei, a constatat săvârșirea a două contravenții: petenta nu a putut prezenta raportul de tranșare la punctul de lucru cu toate ca mărfurile comercializate (carne de porc, carne de vită) sunt recepționate în carcasă și vândute ca piese (ceafă, antricot, costiță etc și nu s-au emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct populației, încălcându-se astfel dispozițiile OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin nota explicativa din data de 04 06.2014, reprezentantul II F. V. I. a declarat că nota de recepție ține locul raportului de tranșare, anexând plângerii nota de recepție și constatare diferențe pentru ziua controlului și susținând ca a prezentat acest document organului de control, însă această notă de recepție nu a fost prezentată, motiv pentru care a fost sancționată petenta cu „Avertisment”.
În privința celei de-a doua contravenții, a mai arată intimata că, în urma comparării sumei de bani consemnate în monetarul anexat procesului-verbal de contravenție (671 lei), cu datele înscrise in raportul X emis de aparatul de marcat electronic fiscal (136,43 lei), s-a constatat în plus suma 535 lei, care nu a putut fi justificata prin documente înregistrate de societate sau emise de casa de marcat, această sumă făcându-se venit la bugetul de stat.
A mai precizat intimata că în mod corect echipa de control a dispus măsura confiscării sumei de 535 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 11, alin. 3 din Oug nr. 28/1999, republicată, suma respectivă neputând fi justificată.
În ceea ce privește apărarea petentei, consemnată și în nota explicativă dată de reprezentantul intimatei în timpul controlului privind proveniența sumei de 535 lei, care nu ar fi rezultat din încasări, intimatul a arătat că acestea sunt simple susțineri nedovedite prin niciun mijloc de probă.
A mai subliniat că agentul constatator a aplicat sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Cu privire la sancțiunile complementare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. (3) din OUG nr. 28/1999 si ale art. 14 alin. (2) din același act normativ, acestea se aplica ope legis, nefiind lăsate la latitudinea agentului constatator. Sancțiunea complementară se aplică automat, odată cu sancțiunea principală, conform prevederilor OG nr.2/2001 și nu poate fi interpretată sub aspectul caracterului disproporționat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
În susținerea apărărilor formulate, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție contestat, nota explicativă, bon raport informativ și raport general, monetar.
La data de 03.11.2014, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinse apărările intimatei ca neîntemeiate și nefondate și să se admită plângerea contravențională astfel cum a fost formulată.
Cu privire la susținerile enunțate de intimată conform cărora nota de recepție nu se încadrează în noțiunea de document justificativ, așa cum prevăd disp. art.6 din Legea nr. 82/1991, a arătat că se acordă o interpretare proprie a textului de lege și că petenta a depus la dosarul cauzei nota de recepție din data de 04.06.2014, notă în baza căreia a recepționat marfa înscrisă în factura fiscală nr._ din 04.06.2014, în baza acestor două documente, întreprindere Individuală F. V. loan realizând și operațiunile de înregistrare în contabilitate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991.
Din cuprinsul acestor două documente justificative reiese recepționarea cantității de 74,2 kg de carcasă de porc și a cantităților de piese rezultate în urma tranșării, respectiv mușchiuleț, pulpă, spată, ceafă, cotlet, costiță, rasol, oase, carne tocată și slănină.
În ceea ce privește a doua contravenție, a arătat că suma de 535 lei nu aparținea agentului economic, în speța de față petentei, fiind o sumă de bani deținută de reprezentantul acesteia, numitul F. loan. Din acest punct de vedere, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu reflectă realitatea, organele de control menționând în mod eronat și voluntar faptul că suma de bani aparține agentului economic, deși explicațiile acordate în timpul controlului de F. loan au fost suficiente pentru a stabili situația faptică existentă, suma fiind scoasă din portofelul acestuia și nu din casa de marcat a petentei.
Susținerile intimatei conform cărora suma de bani consemnată în monetarul încheiat la data și ora controlului și suma cuprinsă în raportul „X" de verificare nu sunt reale, monetarul incluzând și sumele personale ale numitului F. loan.
A apreciat că organele de control nu au făcut diferența între patrimoniul petentei și patrimoniul reprezentantului întreprinderii I. F. V. loan, persoana fizică F. loan.
În plus, a arătat că apărările formulate de către intimată referitoare la proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, sunt lipsite de orice fundament.
Astfel cum va reieși și din probatoriul ce urmează a fi administrat în cauză, organele de control au săvârșit o . abuzuri cu ocazia desfășurării controlului, prin percheziționarea persoanelor găsite la punctul de lucru al petentei, prin prezentarea unei situații contrare realității și prin reținerea unei contravenții pentru o faptă care nu a fost săvârșită. Această situație s-a datorat comportamentului subiectiv adoptat de către organele de control, care, intrând în conflict verbal cu numitul F. loan, au luat decizia de a sancționa petenta independent de existența sau inexistența unei contravenții.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile anexate la dosarul cauzei și proba cu martorul P. G. pentru petentă.
Totodată, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată, pentru a comunica dacă petenta a mai fost sancționată pentru nerespectarea normelor privind regimul fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 04.06.2014, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală- Direcția Regională Antifraudă fiscală (DRAF) 1 Suceava, petenta Î. Individuală ”F. V. I.” a fost sancționată cu avertisment pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, republicată, în temeiul art. 5,6 și 7, alin. 1 din OG nr. 2/2001 și cu amendă contravențională în cuantum de 8000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999, republicată și sancționate de art. 11, alin. 1, lit. b din același act normativ.
În cuprinsul actului constatator s-a reținut că, urmare a controlului operativ și inopinat efectuat prin sondaj astăzi, data de mai sus, în intervalul orar 11:10-12:45 la punctul de lucru aparținând agentului economic situat în B., Piața Centrală- Hala M., în prezența reprezentantului legal F. I., s-au constatat următoarele: agentul economic nu a putut prezenta raportul de tranșare la punctul de lucru, deși sortimentele de carne comercializată (carne de porc, carne de vită) sunt recepționate în carcasă și vândute ca piese (ceafă, antricot, costiță etc.), fiind încălcate astfel prevederile Legii nr. 82/1991, republicată. De asemenea, în cuprinsul actului constatator s-a mai reținut că, în urma inventarierii numerarului existent în casieria punctului de lucru, a fost constatată o diferență în plus de 535 lei, neînregistrată cu aparatul de marcat electronic fiscal de la punctul de lucru (nici măcar ca și sold inițial), iar din nota explicativă anexată procesului-verbal, redactată olograf de către F. I., rezultă că banii provin din buzunarul acestuia și îi notează într-un caiet. De asemenea, în procesul-verbal de contravenție s-a inserat faptul că organele de control consideră că sumele de bani provin din neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, fiind încălcate astfel prevederile OUG nr. 28/1999, republicată.
Totodată, în temeiul art. 11, alin. 3 din OUG nr. 28/1999, s-a dispus confiscarea sumei de 535 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute și neînregistrate de aparatul de marcat electronic fiscal, iar în temeiul art. 14, alin. 2 din OUG nr. 28/1999, republicată, s-a dispus suspendarea activității de comerț către persoane fizice, derulată la punctul de lucru verificat, pe o perioadă de trei luni.
Petenta, prin reprezentant, a semnat de luare la cunoștință procesul-verbal, iar la rubrica „alte mențiuni”, au fost consemnate următoarele: ”Nu sunt de acord cu amenda pentru că banii respectivi sunt trecuți în caietul special cu suma, data și ziua; caietul este stampilat cu stampila II F. V. I.”.
Față de cele consemnate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta a formulat plângere în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivând că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, iar petenta nu a învederat niciun motiv de nulitate relativă pentru a fi analizat de către instanță.
Totodată, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentei au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 04.06.2014, respectă condiția legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În ceea ce privește prima faptă reținută în cuprinsul procesului-verbal, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 41, pct. 2, lit. c și ale art. 6, alin. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, ” Constituie contravenție următoarele fapte: (...)2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la: (...) c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.”
În privința noțiunii de document justificativ, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 6, alin. 1 din actul normativ mai sus amintit, un înscris dobândește calitatea de document justificativ atunci când operațiunea economică-financiară efectuată se consemnează în cuprinsul său în momentul efectuării ei, iar acest înscris stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în cuprinsul actului sancționator al conduitei petentei, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 10, lit. b, ale art. 11, alin. 1, lit. b și alin. 3 și ale art. 14, alin. 2 din OUG nr. 28/1999, republicată, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 10, lit. b din actul normativ mai sus amintit, ”Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: (...) b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.”
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 11, alin. 1, lit. b din OUG nr. 28/1999, ” (1) Amenzile pentru contravențiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepția celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel: ) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h^1), i), j), l) și m) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei”, iar alin. 3 al aceluiași articol statuează următoarele ” (3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activității operatorilor economici, potrivit art. 14.”
Nu în ultimul rând, instanța mai reține că, potrivit art. 14, alin. 2 din OUG nr. 28/1999, ” (2) Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.”
Instanța constată faptul că petenta, legal citată, s-a prezentat, prin reprezentant legal și asistată de apărător la termenul din data de 13.01.2015 și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorii P. G. și P. V.. Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile anexate la dosarul cauzei și proba cu martorul P. G. pentru petentă.
Cu privire la probațiune, instanța arată că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că normele în baza cărora au fost constatate faptele au caracter general, iar amenda aplicată petentei, în cuantum de 8.000 de lei, respectiv avertismentul, nu au scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptelor ca ”acuzații în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzațiile aduse petentei sunt acuzații penale în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În privința faptei prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, coroborat cu înscrisurile anexate la dosarul cauzei (în special, nota de recepție și constatare diferențe nr._ din data de 04.06.2014 și factura fiscală ., nr._ din data de 04.06.2015, alături de chitanța anexată la fila 21 din dosar), rezultă, în acord cu susținerile petentei, că, la data controlului, petenta a achiziționat de la . SRL o carcasă de porc, cântărind 74,2 kg, în valoare de 809, 67 lei, din cuprinsul notei de recepție rezultând atât recepționarea cantității stipulate în factură, cât și cantitățile de piese rezultate în urma tranșării, alături de prețul de vânzare cu amănuntul, calculat fără și cu TVA. Pe cale de consecință, instanța constată, referitor la carcasa de porc, că înscrisurile prezentate de către petentă au valoare de documente justificative, în sensul prevăzut de art. 6, alin. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare, aceste înscrisuri stând la baza înregistrărilor în contabilitate.
Cu toate acestea, instanța reține că prezentarea acestor documente justificative în instanță, ulterior efectuării controlului, chiar în contextul în care în nota explicativă, reprezentantul petentei a arătat că se află în posesia notei de recepție și constatare diferențe, nu este de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei pentru următoarele motive:
În primul rând, procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât aceasta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Or, atât timp cât petenta nu a furnizat mijloace de probă din care să rezulte cu claritate faptul că la data controlului a prezentat documentele justificative anexate la dosarul cauzei, instanța nu poate reține o altă situație de fapt decât cea arătată în actul constatator al conduitei petentei.
În al doilea rând, chiar dacă petenta ar fi prezentat documentele justificative cu privire la carcasa de porc în valoare de 809, 67 lei, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, agenții constatatori au reținut că petenta nu a putut prezenta raportul de tranșare pentru toate mărfurile comercializate, printre care se numără și carnea de vită, care este de asemenea recepționată în carcasă. În acest context, instanța mai învederează că declarația martorului P. G. confirmă aspectele inserate în procesul-verbal, în sensul că petenta comercializa la data controlului atât carne de porc, cât și de bovină, iar în funcție de cererile clienților, se efectua și porționarea carcaselor de animale.
Pe cale de consecință, nu se poate susține că, prin prezentarea documentelor justificative pentru carcasa de porc recepționată și porționată, petenta poate fi exonerată de răspundere pentru neprezentarea raportului de tranșare sau a unui document echivalent în baza căruia să poată fi înregistrată operațiunea economică-financiară în contabilitate pentru celelalte mărfuri comercializate pentru care este necesară evidențierea cantităților de carne obținute în urma tranșării.
Având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul- verbal de contraventie, astfel încât contravenția prevăzută de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 a fost temeinic reținută de către agentul constatator.
În privința celei de-a doua contravenții reținute în sarcina petentei, prevăzute de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999, republicată, instanța apreciază că din declarația martorului audiat în cauză, coroborată cu susținerile petentei din cuprinsul plângerii contravenționale și din răspunsul la întâmpinare, dar și cu aspectele consemnate în nota explicativă anexată la fila 48 din dosar și chiar cu obiecțiunile formulate de reprezentantul întreprinderii individuale și inserate în actul constatator, se desprinde concluzia că diferența de 535 de lei, neînregistrată cu aparatul de marcat electronic fiscal nici măcar ca rol inițial și rezultată în urma comparării sumei de bani consemnate în monetar (671 lei) cu datele înscrise în raportul emis de de aparatul de marcat electronic fiscal (136,43 lei) a fost solicitată de către agenții constatatori de la petent, acesta punând-o la dispoziția organelor de control în momentul în care a scos din buzunar portofelul personal.
Astfel, din depoziția martorului audiat în cauză, în privința căruia instanța nu are niciun indiciu asupra lipsei de sinceritate, astfel că nu se poate îndoi de corectitudinea afirmațiilor sale, organul de control i-a solicitat reprezentantului petentei să depună banii din portofel la un loc cu banii care fuseseră numărați, astfel încât a început o discuție contradictorie între reprezentantul petentei și agentul constatator. Potrivit aceleiași declarații, chiar dacă nu a fost atent la discuția dintre cei doi, martorul se afla în fața vitrinei, unde au purtat discuții organul de control și reprezentantul petentei. În plus, martorul a mai menționat că, atunci când reprezentantul ANAF i-a solicitat reprezentantului întreprinderii individuale să pună banii din portofel împreună cu banii care fuseseră anterior numărați, provenind din sertarul de lângă casa de marcat, acesta din urmă nu a fost de acord, arătând că sunt bani personali.
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că nu se poate stabili cu certitudine dacă petenta a comis sau nu contravenția constând în neemiterea de bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct către populație, dubiul fiind generat de posibilitatea ca suma de bani reprezentând diferența ce a rezultat prin compararea datelor înscrise în raportul de verificare emis de aparatul electronic fiscal cu cele prevăzute în monetarul încheiat la data și ora controlului să aibă o altă proveniență decât cea rezultată în urma livrării de bunuri cu amănuntul sau a prestării de servicii către clienți. Chiar dacă declarația martorului audiat în cauză nu confirmă susținerile reprezentantului petentei din cuprinsul notei explicative și din plângerea contravențională, în sensul că suma respectivă se află trecută într-un caiet personal, al cărui extras a fost anexat în copie la dosar, instanța apreciază că în cauză, probatoriul administrat este suficient pentru a crea un dubiu rezonabil cu privire la proveniența diferenței de 535 de lei, existând posibilitatea ca aceasta să facă parte din patrimoniul reprezentantului petentei, iar nu din patrimoniul întreprinderii individuale.
În plus, mențiunea din cuprinsul procesului-verbal, privind aprecierea organelor de control, care consideră că sumele de bani provin din neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate nu este de natură să creeze convingerea instanței în sensul reținerii contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 în sarcina întreprinderii individuale, de vreme ce diferența de bani a fost depusă de către reprezentantul petentei împreună cu suma provenită din sertarul de lângă casa de marcat, fiind scoasă din portofelul acestuia, chiar în contextul în care în extrasul din caietul personal, anexat în copie, este trecută o sumă mai mare, respectiv 1615 lei, aferentă zilei de 04.06.2015.
Având în vedere că probele administrate în cauză nu sunt decisive în stabilirea vinovăției contravenientei, instanța nu-și poate forma convingerea cu privire la faptul că petenta nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, astfel că se va da eficiență dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, drept ce implică și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real ,,ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59).
În raport de toate aceste considerente, instanța va da eficiență unui principiu corelativ prezumției de nevinovăție, respectiv principiului in dubio pro reo, în sensul că probele administrate în cauză nu susțin cu certitudine vinovăția petentei în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999, astfel că instanța are obligația de a valorifica îndoiala ce rezultă din probe în favoarea petentei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la criteriile prevăzute de textul de lege: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, apreciază că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.
Astfel, avertismentul este o sancțiune pur morală ce se aplică în cazul în care, în funcție de împrejurările concrete, contravenția a adus o atingere minimă relațiilor sociale ocrotite prin normele juridice încălcate, astfel cum este cazul și în speță.
În ceea ce privește sancțiunile complementare aplicate societății petente ca urmare a reținerii în sarcina acesteia a faptei prevăzute de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999 (confiscarea sumei de 535 lei, potrivit art. 11, alin. 3 din OUG nr. 28/1999, respectiv suspendarea activității de comerț către persoane fizice derulată la punctul de lucru respectiv pentru o perioadă de trei luni, potrivit art. 14, alin. 2 din OUG nr. 28/1999), instanța învederează că, urmare a anulării procesului-verbal de contravenție cu privire la fapta prevăzută de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999, acestea devin lipsite de temei legal, impunându-se și anularea lor. În plus, suma confiscată urmează a fi restituită petentei, conform art. 41, alin. 2 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, având în vedere modul de rezolvare al cererii de chemare în judecată, în sensul admiterii în parte a acesteia și a anulării procesul-verbal doar cu privire la una dintre contravenții, ținând cont de dispozițiile art. 453, alin. 2 din codul de procedură civilă și de faptul că valoarea cheltuielilor de judecată urmează a fi apreciată de instanță în funcție de culpa procesuală a părților, va obliga intimata să plătească petentei suma de 360 lei, reprezentând 1/2 din contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate și a onorariului de avocat, achitat potrivit chitanței nr. 659 din data de 16.02.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta Î. INDIVIDUALĂ F. V. I., cu sediul în B., . nr. 6, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, sector 5, ..
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 04.06.2014 și măsurile dispuse prin acesta cu privire la contravenția prevăzută de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999 și sancționată conform art. 11, alin. 1, lit. b din același act normativ.
Menține restul dispozițiilor din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 04.06.2014.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 360 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A.-M.H. A.
Aflată în C.O., semnează
președintele instanței
Red.C.M./tehnored. A.H.
4ex./ 11.06.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 627/2015. Judecătoria... → |
|---|
