Plângere contravenţională. Sentința nr. 3935/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3935/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 11158/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 3935
Ședința publică de la 21 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. C.
GREFIER: A. H.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petenții B. L. I. și S.C. B. C. S.R.L. B., în contradictoriu cu intimații POLIȚIA L. A M. B. și P. M. B., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 2015, iar apoi pentru data de 21 aprilie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 01.08.2014, sub nr._, petenții B. L. I. și ., în contradictoriu cu intimații P. M. B. și Poliția L. a M. B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 3346/15.07.2014 emis de Poliția L. a M. B., iar în subsidiar, modificarea în parte a procesului-verbal, în sensul reducerii cuantumului amenzii la 1000 de lei și a menținerii construcțiilor realizate fără autorizație de construire până la redactarea și semnarea de cei în drept a autorizației de construire.
În motivare, petenții au arătat că la data de 08.07.2014, agentul constatator a dispus măsura amendării cu 5000 de lei în mod eronat și desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție până la data de 31.10.2014, potrivit art. 28, alin. 3 din Legea nr. 50/1991.
Astfel, deși s-a reținut că societatea . este reprezentată de B. I.-L., acest lucru nu este conform cu realitatea.
De asemenea, petenții au învederat că societății i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 96 din 19.02.2014, iar în baza certificatului de urbanism, societatea a comandat întocmirea proiectului, a PUD-ului și a obținut toate avizele și acordurile solicitate prin acest certificat, obținând aprobarea construcției în ședința din luna iulie 2014.
În plus, petenții au învederat că societatea a demarat lucrările având acordul verbal al celor în drept în perioada favorabilă de timp pentru construcții, deci de vară, știind că obținerea autorizației, a avizelor și acordurilor se realizează într-un timp mai îndelungat decât construcția în sine, astfel încât în cauză trebuia dispusă amenda minimă de 1000 de lei pentru începerea lucrărilor înainte de redactarea autorizației de construcție și menținerea acestei lucrări până la redactarea și semnarea autorizației de către cei în drept. În mod greșit nu s-a acordat prin procesul-verbal de contravenție un termen pentru .-se eronat dispozițiile art. 28, alin. 3 din Legea nr. 50/1991, astfel încât petenții au solicitat ca instanța să dispună menținerea construcțiilor realizate fără autorizație de construire, aceasta fiind în curs de emitere.
În drept, petenții și-au întemeiat plângerea pe dispozițiile Legii nr. 50/1991.
În dovedire, petenții au anexat la dosar următoarele înscrisuri, în copie: proces-verbal contestat, plan urbanistic de detaliu, certificat de urbanism nr. 96 din data de 19.02.2014, aviz favorabil eliberat de EON Gaz Distribuție SA, aviz de amplasament, aviz eliberat de Romtelecom, decizia nr. 5409/AAA/20.06.2014, formulată de Agenția pentru Protecția Mediului B., aviz definitiv pentru amplasare construcții, aviz de securitate la incendiu.
Plângerea a fost legal timbrată.
La data de 12.11.2014, intimatul P. M. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale.
A arătat intimatul că, în plângerile contravenționale, calitatea de pârât aparține instituției din care face parte agentul constatator și că, în speță, primarul a aplicat doar sancțiunea, fără a proceda la constatarea faptei contravenționale.
Pe fondul cauzei, a mai arătat intimatul P. M. B. că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, nefiind aplicabile în cauză prevederile privind situațiile care atrag nulitatea procesului-verbal reglementate de art. 17 din OG nr. 2/2001.
A mai subliniat intimatul că persoana obligată să prezinte documentele în baza cărora se fac mențiunile în procesul-verbal de contravenție este, potrivit art. 18 din OG nr. 2/2001, contravenientul, neexistând obligația legală pentru agentul constatator de a consulta Registrul Comerțului pentru identificarea reprezentantului legal al societății. În plus, a menționat că din toate documentele întocmite rezultă că are calitatea de reprezentant al societății numitul B. I. L..
Nu în ultimul rând, intimatul a arătat că fapta petentei de a executa lucrări fără a deține autorizație de construcție eliberată de Primăria B. în condițiile Legii nr. 50/1991, republicată, întrunește condițiile legale prevăzute de art. 1 din OG nr. 2/2001 și constituie contravenție.
De asemenea, a precizat intimatul că obținerea autorizației de construire pentru desființarea depozitului comercial în suprafață de 129.38 mp și construirea unui imobil nou nu este o cauză care să înlăture caracterul ilicit al faptei, întrucât atât data constatării faptei și a întocmirii procesului-verbal de contravenție confirmă demararea lucrărilor de construire în condițiile în care nu erau îndeplinite cerințele legii, iar certificatul de urbanism nr. 96 din data de 19.02.2014 a fost eliberat în vederea obținerii Planului Urbanistic de Detaliu și nu pentru obținerea autorizației de construire.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 și pe cele ale OG nr. 2/2001.
În dovedire, intimatul a anexat la dosar, în copie, sentința civilă nr. 3076 din data de 17 mai 2012, cerere pentru emiterea certificatului de urbanism, înregistrată sub nr._ din data de 17.10.2014, certificat de urbanism nr. 718 din 31.10.2014, cerere pentru informarea și consultarea publicului nr._ din 11.08.2014, hotărâre pentru aprobarea documentației ”PUD- .. 97A și nr. 91- CAD 7187 și CF_; CAD (3467-3638)/1 și CF_” în vederea realizării obiectivului ”extindere și etajare construcție existentă în vederea schimbării destinației din funcțiunea de depozit comercial în imobil cu destinația de spațiu alimentație publică”, documentația anexă a Hotărârii Consiliului Local nr. 284 din 17.09.2014.
La data de 16.11.2014, intimata Poliția L. a M. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de sancționare contestat, ca fiind temeinic și legal.
De asemenea, intimata a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a numitului B. L. I., conform art. 36 Cod proc. civ., întrucât în speță, sancțiunea contravențională a fost aplicată persoanei juridice . B., iar nu numitului B. L. I..
În motivare, pe fondul cauzei, intimata a arătat că în zilele de 04.07.2014 și 08.07.2014, polițiștii locali au efectuat verificări, constatându-se că pe amplasamentul din municipiul B., .. 91 și 97A- cu acces din . efectuează lucrări de construire a unui imobil fără a fi eliberată autorizație de construire. Cu ocazia verificărilor efectuate la data de 04.07.2014, s-a întocmit nota de control nr. 66/04.07.2014, iar în urma efectuării de verificări la Direcția Urbanism din cadrul Primăriei M. B., s-a constatat că s-a emis certificatul de urbanism nr. 96/19.02.2014 la solicitarea ., acesta fiind singurul document solicitat de către ., astfel că la data întocmirii procesului-verbal de contravenție nu exista PUD aprobat în Consiliul Local.
De asemenea, intimata a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 6, alin. 5 din Legea nr. 50/1991, ”certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a efectua lucrări de construire”.
A fost efectuat un control la data de 04.07.2014, iar la data de 08.07.2014, în urma unui nou control, s-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii în conformitate cu prevederile art. 26, alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991, fiind încheiat procesul-verbal de contravenție contestat. De asemenea, au fost dispuse următoarele măsuri: oprirea executării lucrărilor de construire și desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire.
În continuare, intimata a arătat, în ceea ce privește calitatea de reprezentant al ., că din înscrisurile anexate la dosar de către numitul B. L. I. rezultă că acesta reprezintă societatea în cauză. În plus, lipsa calității de reprezentant legal al societății sancționate nu constituie un motiv de nulitate absolută.
Cu privire la sancțiunea aplicată și la măsurile dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a arătat că în cuprinsul certificatului de urbanism nr. 96 din data de 19.02.2014 este specificat în mod clar la Regimul special impus terenului- UTR nr. 14- interdicție de construire până la întocmirea și aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, petentul cunoscând așadar faptul că îi este interzisă efectuarea lucrărilor de construire. În plus, în ședința de Consiliu Local din data de 17.09.2014, a fost aprobată documentația PUD, iar nu în luna iulie, însă imobilul construit nu este cel pentru care s-a obținut PUD-ul, cu regim de înălțime P+1E, în contextul în care imobilul are în fapt regimul de înălțime DS+P+1E+M.
Totodată, intimata a învederat că Legea nr. 50/1991 nu reglementează posibilitatea efectuării unor lucrări de construire în baza unui acord verbal.
În ceea ce privește măsura desființării lucrărilor realizate ilegal, aceasta a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale, iar efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de construire și obținerea ei, după finalizarea lucrărilor, nu poate avea ca efect înlăturarea caracterului ilicit al faptei, atât timp cât procesul-verbal de contravenție este legal încheiat.
Nu în ultimul rând, a subliniat intimata că petenta a continuat efectuarea lucrărilor de construire după ce a fost sancționată contravențional, ignorând măsurile dispuse prin procesul-verbal și prevederile legale care condiționează efectuarea lucrărilor de construire de obținerea autorizației de construire.
În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Legii nr. 50/1991.
În dovedirea întâmpinării, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri, în copie: adresă nr. 3524 din data de 03.07.2014, răspuns la adresa nr. 3524 din data de 03.07.2014, notă de control nr. 66 din data de 04.07.2014, planșe fotografice, raport nr. 3581 din data de 07.07.2014, notă de control nr. 67 din data de 08.07.2014, proces-verbal de constatare a contravenției ., nr. 0339 din data de 16.07.2014, notă de control din data de 01.09.2014, certificat de urbanism nr. 96 din 19.02.2014.
La data de 16.12.2014, petentul B. L. I. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu au fost respectate cu ocazia întocmirii procesului-verbal dispozițiile art. 16, alin. 1 din OG nr. 2/2001. În plus, a arătat că este de acord cu excepția privind lipsa calității procesuale active a numitului B. L.-I..
Pe fondul cauzei, a arătat că a obținut mai întâi certificatul de urbanism, iar apoi, după întocmirea PUD-ului a început construcția deoarece a fost asigura de către toți salariații serviciului de sistematizare că poate face acest lucru, întrucât emiterea autorizației durează mai mult.
A mai arătat petentul că nu are cunoștințe despre autorizațiile de construire, iar pentru materializarea proiectului, a apelat la serviciul specializat al Primăriei B. și al practicienilor specializați în acest domeniu.
În plus, a subliniat că această construcție a fost ridicată când PUD-ul a fost finalizat, în certificatul de urbanism consemnându-se că poate începe construirea după întocmirea și aprobarea PUD-ului, care a fost aprobat la data de 17.09.2014, după mai multe amânări.
Nu în ultimul rând, construcția se încadrează în PUD, întrucât definirea ca investiție P+1E este generică, de bază fiind anexele aprobate și planșele, cu respectarea regimului de înălțime.
În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu martorii T. G., D. G., precum și cercetarea la fața locului, anexând la dosar, în copie, adeverință nr._ din data de 26.06.2006, adeverință nr. 182 din data de 15.05.2006, carnet de muncă.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru toate părțile.
În ședința publică din data de 07.04.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. L. I., invocată de intimata Poliția L. a M. B. și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului P. M. B., invocată prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr. 0339, înregistrat sub nr. 3395 din 15.04.2014, întocmit de intimata Poliția L. a M. B., petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 de lei, în baza art. 26, alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constatându-se că, în urma controlului efectuat la data de 08.07.2014, la imobilul situat în B., .. 91 și 97 A, au fost executate fără autorizație de desființare, respectiv construire, următoarele lucrări: desființare depozit comercial în suprafață de 129, 38 mp; construire imobil nou aflat în stadiul de execuție: fundații integral realizate, execuție zidărie demisol, centuri și placă B.A. integral realizate peste demisol, imobilul are suprafața construită la sol de cca. 225 mp și este amplasat la minim 9,15 m de blocul de locuințe nr. 12 din . la 2,4 m de împrejmuirea existentă pe latura de nord a terenului. De asemenea, au fost dispuse următoarele măsuri: oprirea executării lucrărilor și desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr. 0339, înregistrat sub nr. 3395 din 15.07.2014 nu a fost semnat de către petentă, fiind semnat în schimb de un martor-asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petenta ., instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de petentă, respectiv menționarea eronată a reprezentantului legal al societății în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că este neîntemeiat pentru următoarele motive:
În primul rând, potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
De asemenea, în conformitate cu alineatul 6 al aceluiași articol, ” (6) În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.”
Din textul legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională nu sancționează cu nulitate expresă lipsa mențiunilor privind reprezentantul legal al persoanei juridice, fapt ce impune concluzia că nulitatea incidentă este una virtuală și relativă, supusă condițiilor stabilite în art. 175, alin. 1 din Codul de procedură civilă, prevederile O.G. nr. 2/2001 completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă, conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001.
Din studierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat în speță, instanța constată că, într-adevăr, persoana indicată drept reprezentant legal al societății este numitul B. I. L., deși din cuprinsul certificatului constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului- Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. rezultă că are calitatea de persoană împuternicită numita B. N.-Nușa.
Cu toate acestea, instanța reține că, deși petenta a invocat acest motiv de nulitate, nu a făcut nicio dovadă în sensul că lipsa mențiunilor privind reprezentantul legal al societății o vatămă în vreun fel sau că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, de vreme ce, pe de o parte, a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața instanței, putând invoca orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie pe care îl găsește incident, iar, pe de altă parte, sancțiunea a fost aplicată persoanei juridice, iar nu reprezentantului său ca persoană fizică.
În plus, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr. 0339, înregistrat sub nr. 3395 din 15.04.2014, respectă condiția legalității.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art.34 din O.G. nr.2/2001.
Referitor la fapta reținută în sarcina petentului, instanța constată că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil, în cazul în care legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 26 alin.1 lit.a, executarea fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3 de către investitor și executant, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională de la 1.000 lei la 10.000 lei.
De asemenea, în baza art. 28, alin. 1 din același act normativ, ” Odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar în conformitate cu alineatul 2, prima teză, al aceluiași articol, ”Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță.”
Instanța constată faptul că petenta ., legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar la cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, anexat o . înscrisuri. De asemenea, prin răspunsul la întâmpinare a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorii T. G. și D. G., dar și efectuarea unei cercetări la fața locului.
Tot sub aspect probatoriu, instanța arată că a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru toate părțile și a respins ca nefiind utile cauzei proba testimonială și proba cu cercetarea la fața locului.
Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Din materialul probator administrat in cauză, instanta reține ca petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contraventie cu privire la contravenția reținută în actul constatator.
Astfel, din aspectele consemnate în procesul-verbal contestat, coroborate cu nota de control nr. 66 din 04.07.2014, emisă de Poliția L. B.- Serviciul de Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, cu raportul nr. 3581 din data de 07.07.2014 și cu planșele fotografice, alături de documentația anexată la dosar de către societatea petentă, rezultă că la imobilul situat în B., .. 91 și 97 A, au fost executate fără autorizație de desființare, respectiv construire, următoarele lucrări: desființare depozit comercial în suprafață de 129, 38 mp; construire imobil nou aflat în stadiul de execuție: fundații integral realizate, execuție zidărie demisol, centuri și placă B.A. integral realizate peste demisol, imobilul având suprafața construită la sol de cca. 225 mp.
În acest context, instanța învederează că, potrivit art. 2, alin. 2 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, ”Autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor planurilor urbanistice și de amenajare a teritoriului, avizate și aprobate potrivit legii”, obținerea autorizației fiind o condiție prealabilă realizării construcției. Din interpretarea textului de lege mai sus amintit se desprinde așadar concluzia că autorizația de construire, astfel cum aceasta este definită în alineatul 1 al articolului 2 din același act normativ, constituie un act de sine stătător în baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții, act emis în temeiul și cu respectarea documentației urbanistice, astfel cum este aceasta reglementată în Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, obținerea certificatului de urbanism și a planului urbanistic de detaliu, astfel cum este cazul în speță, neechivalând cu obținerea autorizației de construire. În plus, instanța amintește, în acord cu susținerile intimatei Poliția L. a M. B., că potrivit art. 6, alin 5 din Legea nr. 50/1991, ” Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții”, apect ce reiese și din mențiunile inserate în certificatul de urbanism nr. 96 din data de 19.02.2014, acesta putând fi utilizat pentru întocmirea planului urbanistic de detaliu, în vederea obținerii autorizației de construire fiind eliberat ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenție un al certificat de urbanism (nr. 718 din data de 31.10.2014). Tot astfel, din cuprinsul certificatului de urbanism nr. 718 din data de 31.10.2014 rezultă că planul urbanistic de detaliu, astfel cum este acesta definit în art. 48, alin. 2 din Legea nr. 350/2001 constituie un studiu de specialitate ce este necesar în vederea autorizării construcției, astfel încât eventualele neconcordanțe privind regimul de înălțime stabilit prin documentele urbanistice și regimul de înălțime efectiv exced obiectului cauzei, care vizează strict verificarea de către instanță a temeiniciei actului sancționator prin care s-a reținut lipsa autorizației de construire, iar nu nerespectarea unui asemenea act administrativ.
În plus, societatea petentă nu a negat faptul că a demarat construirea imobilului fără a avea autorizație de construire, ci și-a justificat conduita prin prisma faptului că a efectuat demersurile necesare obținerii acestei autorizații și a început lucrările de construcții, având asigurarea salariaților de la serviciul de sistematizare că poate face acest lucru, având în vedere că obținerea autorizației durează mult timp și că avizele și documentația tehnică constituie partea reprezentativă a autorizației.
În acest sens, instanța reține că susținerile societății petente privind faptul că a demarat lucrările de construire ale imobilului cu acordul verbal al autorităților în drept să elibereze autorizația de construire nu pot fi primite, întrucât existența unui asemenea acord, chiar dacă ar fi demonstrată, nu constituie o împrejurare dintre cele prevăzute la art. 11 din OG nr. 2/2001, care să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că norma în baza căreia a fost constatată fapta are caracter general, iar amenda aplicată petentei, în cuantum de 5.000 de lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinările depuse de intimați și formulând răspuns la întâmpinare, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisuri.
Pe cale de consecință, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul- verbal de contraventie.
În considerarea celor expuse mai sus, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptei prevăzute de art. 26, alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia, apreciază că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.
În ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate, instanța constată că nivelul acesteia, în contextul în care societatea petentă a înțeles să efectueze demersurile în vederea obținerii autorizației de construire abia după sancționarea sa contravențională, obținând certificatul de urbanism la data de 31.10.2014, în urma cererii înregistrate la data de 17.10.2014, corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentei, mai ales prin raportare la implicațiile pe care nerespectarea normelor referitoare la disciplina în construcții le poate avea cu privire la împiedicarea dezvoltării echilibrate, coerente și durabile a teritoriului.
În ceea ce privește posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, instanța învederează că, potrivit art.26 alin. 6 din Legea nr.50/1991, pentru faptele incriminate de dispozițiile acestei legi nu se aplică sancțiunea avertismentului.
Referitor la măsurile dispuse prin procesul-verbal de contravenție în temeiul art. 28, alin. 1 din Legea nr. 50/1991, respectiv oprirea executării lucrărilor și desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, instanța apreciază că sunt oportune pentru ca societatea petentă să înțeleagă regulile privind disciplina în construcții, necesitate nu numai legală, dar și morală de a respecta aceste reguli, în vederea îndeplinirii întocmai a scopului pentru care s-a eliberat autorizația.
În acest context, instanța reține că efectuarea demersurilor pentru obținerea autorizației de construcție ulterior sancționării contravenționale nu constituie un motiv în sine pentru înlăturarea mpsurilor dispuse, atât timp cât, prin raportare la pericolul social al faptei și la mijloacele și modul de săvârșire al contravenției, instanța apreciază că nu se impune o astfel de măsură, fiind necesară și executarea acestor măsuri pentru realizarea scopului educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale.
În plus, instanța reține dispozițiile art. 32, alin. 1 din Legea nr. 50/1991, conform cărora: ” (1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.” Raportând acest text de lege la dispozițiile art. 28, alin. 2 din același act normativ, instanța concluzionează că măsurile de menținere sau de desființare a construcțiilor realizate fără autorizație de construire pot fi luate de către instanță la cererea organului care a aplicat sancțiunea, iar nu a contravenientului, pe calea plângerii contravenționale instanța având însă posibilitatea de a verifica dacă individualizarea sancțiunii a fost corectă, în caz contrar instanța putând dispune înlăturarea acestei sancțiuni (cu consecința, în cazul de față, a menținerii construcției). Cu toate acestea, astfel cum s-a arătat mai sus, în cauză nu se impune înlăturarea măsurii de desființare a lucrărilor executate fără autorizație de construire.
Cu aceste argumente, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de intimatul P. M. B. ca neîntemeiată, va admite excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. L. I., invocată de intimata Poliția L. a M. B. prin întâmpinare și va respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. L. I., în contradictoriu cu intimații Poliția L. a M. B. și P. M. B. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fondul cauzei, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect plângerea contravențională, formulată de petenta ..R.L., în contradictoriu cu intimații Poliția L. a M. B. și P. M. B. și va menține procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 3345 din 15.07.2014 (., nr. 0339 din 15.07.2014), inclusiv sancțiunea complementară a desființării lucrărilor executate fără autorizație de construire.
Totodată, în temeiul art. 453 C.pr.civ și al dreptului de dispoziție al părților prevăzut de art. 9 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de intimatul P. M. B. ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. L. I., invocată de intimata Poliția L. a M. B. prin întâmpinare.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. L. I., cu domiciliul în B., ., scara B, ., în contradictoriu cu intimații Poliția L. a M. B. și P. M. B. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect plângerea contravențională, formulată de petenta ..R.L., cu sediul în ., . cu intimații Poliția L. a M. B., cu sediul în B., .. 16, jud. B. și P. M. B., cu sediul în B., Piața Revoluției, nr. 1, jud. B..
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 3345 din 15.07.2014 (., nr. 0339 din 15.07.2014), inclusiv sancțiunea complementară a desființării lucrărilor executate fără autorizație de construire.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A.-M.H. A.
Aflată în concediu de maternitate,
semnează președintele instanței
Red.C.M./Tehnored.CM./ex.4/28.07.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 3458/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3557/2015. Judecătoria... → |
|---|
