Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3645/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3645/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1911/193/2015

Dosar nr._ Ordonanță președințială

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 07 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. F.

GREFIER – D. E.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3645

Pe rol, judecarea cauzei civile formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta C. V. în contradictoriu cu pârâta E.ON E. ROMÂNIA S.A.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că părțile au răspuns solicitărilor, instanța comunicând reclamantei răspunsul primit de la pârâtă.

Întrebată fiind, reclamanta susține că respectivul contract de furnizare a gazelor naturale din 24.02.2011 a fost încheiat între tatăl său și pârâtă, apoi s-a încheiat practic, o prelungire a contractului. Nu știe de s-a înnoit contractul, inițiativa contractului a aparținut pârâtei, reclamanta susține că a participat la semnarea contractului și l-a semnat în numele ei, întrucât ea era proprietara imobilului, ce urma să fie alimentat cu gaze naturale, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3766/01.06.2005 de B.N.P. R. A.. Reclamanta susține că nu a fost notificată, măsura a fost luată în mod abuziv și că la data de 29 ianuarie a.c. a depus o petiție prin care a solicitat facturarea lunară, nefiind de acord cu modalitatea de facturare la trei luni.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă prin întâmpinare, reclamanta solicită respingerea excepției ca nefondată, neîntemeiată și nelegală susținând că are calitate procesuală dobândită de drept prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr.3766/2005.

Întrebată fiind, reclamanta recunoaște că are datorii, dar susține că măsura de sistare a fost luată fără a fi notificată; consideră că pârâta nu avea dreptul să îi oprească furnizarea de gaze naturale. Arată că cea mai veche factură restantă datează din ianuarie 2014, iar furnizarea i-a fost întreruptă în luna februarie 2015.

Pe fondul cauzei, reclamanta arată că urgența este dată de faptul că întreruperea gazelor naturale îi aduce prejudicii; din data de 13 februarie a.c. când i s-a sistat furnizarea de gaze naturale a stat în frig, a trebuit să se încălzească cu ajutorul unui calorifer electric ce a determinat un consum major de energie electrică, din lipsa căldurii risca să îi înghețe conductele de apă și apreciază că trebuie să beneficieze în continuare de gaze naturale. Solicită ca instanța să admită cererea și să dispună obligarea pârâtei la reluarea furnizării gazelor naturale.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 16.02.2015, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată sub nr._, cererea formulată pe calea ordonanței președințiale prin care reclamanta C. V., a solicitat obligarea pârâtei E.ON E. ROMÂNIA S.A. la realimentarea cu gaze naturale.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 13 februarie 2015, pârâta a dispus întreruperea furnizării gazului natural fără o prealabilă notificare scrisă, prin care să i se aducă la cunoștință despre intenția luării acestei măsuri. Reclamanta susține că este moștenitoarea în drepturi și obligații a contractului nr._ încheiat de tatăl său –C. V. cu pârâta.

Susține reclamanta, că fluctuația prețurilor la gazele naturale și facturarea consumului la trei luni i-au creat un dezechilibru financiar, ce au determinat înregistrarea de restanțe și imposibilitatea plății la timp a facturilor.

Reclamanta arată că din venitul lunar în sumă de 1800 lei obținut din pensie, are de plătit două rate, una la B.C.R. și una la B.R.D., restul banilor cu greu ajungându-i pentru traiul de zi cu zi.

Reclamanta susține că a adresat mai multe petiții pârâtei, solicitând și eșalonarea plății debitului restant. Apreciază că măsura întreruperii furnizării gazului natural este abuzivă, nelegală, contravine normelor, condițiilor pentru un trai decent, garantate atât de legislația internă cât și cea internațională. De asemenea, susține că pârâta nu a notificat-o în scris, înainte de luarea măsurii abuzive.

Reclamanta precizează că urgența este dată de lipsa furnizării gazului natural în timpul iernii, de pericolul de a îngheța instalația de încălzire și de consumul mare de energie electrică folosită pentru încălzirea locuinței.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 996 C. pr. civ.

În susținerea cererii, creditoarea a solicitat și administrat proba cu înscrisuri printre care petițiile adresate pârâtei, facturile emise de pârâtă, comunicări primite de la pârâtă, somație la plată, preaviz de plată pentru 2014, dovada ratelor lunare la bănci, certificat de deces pentru C. V..

Cererea creditoarei a fost legal timbrată, fapt atestat de chitanța nr._ din 13 februarie 2015, în sumă de 20 lei.

Pârâta E.ON E. ROMÂNIA S.A. legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat pe cale de excepție admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca inadmisibilă.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, pârâta susține că nu există un contract de furnizare a gazelor naturale încheiat între reclamantă și pârâtă pentru locul de consum situat în mun. B., .. Pentru locul de consum menționat, pârâta susține că din data de 24.02.2011 are încheiat contract de furnizare a gazelor naturale cu C. V. și deși, reclamanta susține că ar fi moștenitoarea titularului de contract care este decedat, aceasta nu face dovada calității sale în sensul de titular al unui contract de furnizare a gazelor naturale.

Pârâta susține că la data de 03.03.2015, pentru locul de consum indicat exista înregistrată în evidențele sale o datorie totală în valoare de 2678,89 lei din care 2499,88 lei reprezintă contravaloare gaze naturale furnizate și facturate în perioada aprilie 2013- ianuarie 2015. Se arată că în cuprinsul fiecărei facturi emise există informații atât cu privire la valoarea facturii curente cât și cu privire la debitele anterioare neachitate. De asemenea, în cuprinsul facturilor sunt menționate aspecte ce țin de obligația de plată a facturilor, precum și de posibilitatea sistării furnizării în cazul nerespectării obligațiilor contractuale.

Pârâta menționează că facturarea gazelor naturale pentru locul de consum indicat s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, sistarea furnizării gazelor naturale a fost făcută cu respectarea clauzelor contractuale și a celorlalte reglementări în vigoare.

Cu privire la condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, pârâta susține că acțiunea reclamantei nu este justificată, având în vedere că la această dată titularul de contract este decedat, iar reclamanta nu a făcut demersurile legale necesare în vederea încheierii unui contract de furnizare a gazelor naturale pe numele său.

În concluzie, pârâta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și pe cale de consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Pentru termenul de judecată din data de 26 martie 2015, reclamanta a depus precizări și concluzii scrise, prin care a răspuns, printre altele, și la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Pentru termenul de judecată din data de 07.04.2015, pârâta a depus precizări și răspuns la adresa instanței. Pârâta a menționat că anterior întreruperii furnizării serviciului de alimentare cu gaze naturale, consumatorul a fost notificat despre acest fapt conform prevederilor legale. În data de 27.01.2015 a fost transmisă notificarea privind rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale pentru neplată, iar ca urmare a acestei notificări pe data de 11.03.2015 s-a procedat la rezilierea contractului de furnizare a gazelor naturale conform Comenzii de lucru_/03.03.2015. Pârâta susține că la locul de consum menționat se înregistrează un debit total în valoare de 3169 lei din care suma de 2990,24 lei reprezentând contravaloare gaze naturale conform facturilor emise în perioada aprilie 2013- martie 2015 și suma de 179,01 lei reprezentând contravaloare penalități calculate la data de 03.04.2015. Se arată că un nou contract de furnizare a gazelor naturale se poate încheia doar sub condiția achitării integrale a facturilor restante, a majorărilor de întârziere și a cheltuielilor ocazionate de întreruperea și reluarea furnizării gazelor naturale.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța va reține următoarele:

Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Prin urmare, instanța va proceda la analiza cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Potrivit art. 36 C.pr. civilă: Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Așadar, calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre reclamant și unul din subiectele raportului juridic litigios.

În speță, raportul juridic litigios izvorăște din contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale încheiat la data de 24.02.2011 între C. V. și pârâtă.

Deși, reclamanta nu este parte a raportului juridic inițial, trebuie relevat că aceasta este succesoare legală, în calitate de fiică, a numitului C. V., decedat la data de 10.10.2011 ( fila 22), tot ea fiind cea care a semnat și contractul în discuție, astfel că acesta îi este pe deplin opozabil.

Mai mult, la data încheierii contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale din 24.02.2011, reclamanta era proprietara imobilului ce făcea obiectul alimentării cu gaze naturale, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3766/01.06.2005 de B.N.P. R. A. ( filele 34-35).

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că reclamanta are calitate procesuală activă, astfel că va respinge ca nefondată excepția invocată de pârâtă.

Pe fondul cererii, instanța reține următoarele:

Potrivit art.996 alin.(1) C.pr. civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Prin urmare, textul evocat instituie o . condiții de admisibilitate, respectiv: aparența dreptului în favoarea reclamantului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor situații urgente, enumerate în norma procesuală.La acestea se mai adaugă o a patra condiție, respectiv neprejudecarea fondului, instituită de art. 996 alin.(5) teza I C.pr civilă.

În speță, instanța constată că exigențele evocate nu sunt întrunite, prin prisma considerentelor ce succed:

Astfel, în privința caracterului provizoriu al măsurilor, instanța constată că reclamanta a indicat momentul până la care să fie dispuse, respectiv până la soluționarea dosarului nr._, având ca obiect obligație de a face.

Referitor la aparența dreptului în favoarea reclamantei instanța constată că nu este îndeplinită.

Astfel, la o cercetarea sumară a fondului dreptului instanța observă că întreruperea furnizării cu gaze naturale a locuinței reclamantei s-a produs în condițiile înregistrării unor debite restante din 2013, conform situației facturilor neîncasate depuse de pârâtă și necontestate de reclamantă ( fila 44).

În ce privește legitimitatea întreruperii furnizării gazelor naturale, se observă că această măsură este prevăzută în contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale încheiat la data de 24.02.2011 între autorul reclamantei și pârâtă, fiind prevăzută și de prevederile legale în materie, care impun ca o condiție prealabilă sistării furnizării gazelor notificarea consumatorului, prin emiterea unui preaviz ( pct. VII art. 10 lit. b) din Condițiile Standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, ce fac parte integrantă din Contractul-cadru, aprobat prin Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 77/10.09.2009, în vigoare la data încheierii contractului în discuție).

Or, așa cum a dovedit pârâta, această condiție prealabilă a fost îndeplinită încă din luna ianuarie 2014, fiind emis un preaviz odată cu factura de regularizare nr._/28.01.2014.

Cu privire la cerința urgenței măsurii, textul art. 996 C. proc. civ. enumeră cazurile grabnice în care se poate solicita pronunțarea unei ordonanțe președințiale.

Astfel, în ceea ce privește îndeplinirea conditiei referitoare la urgență instanța reține faptul că aceasta trebuie să subziste pe tot intervalul judecării ordonanței președințiale.

Or, în speță, reclamanta a justificat urgența prin aceea că, fiind iarnă există pericolul să înghețe instalația de încălzire, instalația de apă de la baie, ceea ce i-ar afecta dreptul la un trai decent. De asemenea, a mai arătat că de la întreruperea furnizării de gaze naturale de către pârâtă i-a crescut semnificativ consumul de energie electrică, fiind nevoită să folosească pentru încălzire un radiator, în dormitor, iar pentru prepararea hranei un reșou electric.

Cum de la momentul introducerii cererii și până în prezent, temperaturile au fost în general pozitive, odată cu ., riscul învederat de reclamantă de a îngheța instalația de încălzire și cea de alimentare cu apă de la baie este unul redus, astfel că urgența nu mai subzistă, sub acest aspect.

De asemenea, trebuie relevat că odată cu creșterea temperaturii aerului scade și consumul de energie electrică necesar pentru încălzirea locuinței și prepararea hranei, la care a făcut referire reclamanta.

Pe de altă parte, acest din urmă aspect, respectiv creșterea consumului de energie electrică învederat de reclamantă, nici nu poate fi privit ca o urgență, în sensul art. 996 alin.(1) C.pr. civilă.

În ceea ce privește neprejudecarea fondului instanța constată că este îndeplinită, în condițiile în care acest fapt se rezumă la o cercetare sumară a fondului, necesară analizării aparenței dreptului, efectuată anterior.

În concluzie, în raport de cele expuse în precedent, instanța reține faptul că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de procedura sumară a ordonanței președințiale, și, prin urmare, va respinge cererea de emitere a ordonanței președințiale, astfel cum aceasta a fost formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta S.C.E.ON E. ROMÂNIA S.A. Tg-M..

Respinge cererea, având ca obiect ” ordonanță președințială”, formulată de reclamanta C. V., domiciliată în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta S.C.E.ON E. ROMÂNIA S.A. Tg-M. cu sediul în mun. Târgu M., ., jud. M. și sediul procesual ales în mun. Bacău, . nr. 22, jud. Bacău, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică din 07.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. VF/Tehnored. DE/4 ex./14.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3645/2015. Judecătoria BOTOŞANI