Plângere contravenţională. Sentința nr. 5247/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5247/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5247/2015
Dosar Nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 22.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5247
Pe rol judecarea plângerii contravenționale, formulată de petenta L. L., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă martorul propus din oficiu, citat cu mandat de aducere - R. S., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, se constată că a fost depus procesul - verbal de punere în executare a mandatului de aducere, după care, conform art. 318, 319, 321, 323 Cod procedură civilă, se legitimează și, sub prestare de jurământ, se audiază martorul prezent, susținerile acestuia fiind consemnate în proces - verbal aparte, atașat la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
La data de 26.08.2014, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată sub nr._ /193/2014, plângerea contravențională formulată de către petenta L. L., prin care a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ..L. nr._ întocmit de către intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI B., în data de 12.08.2014.
În motivare, petenta a susținut că nu a comis contravenția pentru care a fost sancționată, iar amenda i-a fost aplicată fără ca organul constatator să cerceteze situația de fapt, având o percepție eronată asupra acesteia. Totodată, precizează că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. este înregistrată plângerea formulată de ea împotriva numitei R. S., și arată că, la data consemnată în procesul - verbal, pe fondul unui conflict mai vechi, a fost atacată de sus-numita, agentul constatator i-a aplicat amenda în mod nejustificat, deoarece ea nu a dorit să provoace scandal, ci doar s-a apărat de . numitei R. S..
Petenta nu a indicat temeiul de drept al plângerii, iar în dovedire a depus copia actului constatator, copia actului de identitate, certificat medico - legal, planșe foto luate de pe un site de socializare (filele 6 - 14).
Plângere a fost legal timbrată cu 20 lei (fila 5).
Intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI B. a formulat întâmpinare (fila 24), prin care a solicitat respingerea plângerii petentei ca nefondată și menținerea procesului verbal contestat arătând că în data de 12.08.2014, orele 11:20, petenta, aflându-se în Piața Revoluției din mun. B., a participat la scandalul provocat de numita R. S., tulburând fără drept liniștea locuitorilor, prin strigăte și larmă.
Din raportul polițistului local rezultă că fapta contravențională săvârșită de petentă, a fost constatată personal de acesta, în sensul că a văzut altercația ce avea loc între petentă și numita R. S., în Piața Revoluției din mun. B. și a intervenit pentru a le îndepărta una de cealaltă.
Pentru faptele comise, petenta a fost sancționată contravențional conform dispozițiilor art.3 pct. 24 și 25 din Legea nr.61/1991 cu amendă de câte 200 lei pentru fiecare dintre cele două fapte.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 - 208 Cod procedură civilă.
În susținerea apărării, intimata a depus următoarele înscrisuri: înregistrarea video cu faptele reținute în sarcina petentei, raportul agentului constatator din data de 05.11.2014 (fila 18), originalul procesului verbal de contravenție cu dovada de comunicare (fila 20-21).
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat proba testimonială cu martorul R. S., propus din oficiu (fila 50), vizionarea înregistrării video (fila 40) și a solicitat relații de la P. de pe lângă Judecătoria B. cu privire la o eventuală plângere formulată de către petentă împotriva numitei R. S., fiind înaintată la dosar copia Ordonanței de renunțare la urmărire penală din data de 05.01.2015, referatul cu propunere de renunțare și plângerea formulată de petentă (filele 36, 37, 38).
Analizând plângerea contravențională prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . Nr._/12.08.2014, petenta a fost sancționată cu 200 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 și, respectiv 200 lei pentru contravenția prev. de art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, republicată, reținându-se că, petenta, aflându-se în Piața Revoluției din mun.B., a participat la scandalul provocat de numita R. S., tulburând fără drept liniștea locuitorilor prin strigăte și larmă.
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat nici un motiv de nulitate relativă care să poată fi analizat de instanță.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . Nr._/12.08.2014 a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Referitor la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art.34/O.G. nr.2/2001.
Potrivit art.3 pct.24 din Legea nr.61/1991, constituie contravenție provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice, iar potrivit art.3 pct.25 din Legea nr.61/1991, constituie contravenție tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
Prin plângerea formulată, petenta a susținut că nu a comis contravenția pentru care a fost sancționată, ci numita R. S. i-a adresat injurii și lovituri, iar ea doar s-a apărat de . sus-numitei, însă nu a propus nicio probă care să confirme susținerile sale ți să răstoarne prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază actul constatator ca urmare a constatării personale a faptelor de către agentul constatator.
Având în vedere că petenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin actul constatator, faptele fiind constatate în mod direct de agentul de poliție, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condiției de temeinicie.
Cu privire la sancțiunile pecuniare aplicate petentei, instanța apreciază că se impune reindividualizarea doar a sancțiunii cu amendă în cuantum de 200 lei aplicată pentru fapta prevăzută de art.2 pct.24 din Legea nr.61/1991, având în vedere că petenta a participat la scandal întrucât a fost provocată de numita R. S. și va menține sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată pentru fapta prevăzută de art.2 pct.25 din Legea nr.61/1991, întrucât aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social prin aceea că o produs un disconfort locuitorilor din zonă prin strigăte și larmă.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . Nr._/12.08.2014, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta L. L., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUN. B. și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.08.2014 pentru fapta prevăzută de art.2 pct.24 din Legea nr.61/1991, cu avertisment.
Totodată, va menține sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.08.2014 pentru fapta prevăzută de art.2 pct.25 din Legea nr.61/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul L. L., CNP_, domiciliată în mun. B., .. 8, scara B, ., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUN. B., cu sediul în mun. B., .. 16, județul B..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.08.2014 pentru fapta prevăzută de art.2 pct.24 din Legea nr.61/1991, cu avertisment.
Menține sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.08.2014 pentru fapta prevăzută de art.2 pct.25 din Legea nr.61/1991.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. - MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Tehnoredact. T.G.
Ex. 5 - 09.07. 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5250/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5249/2015.... → |
|---|








