Plângere contravenţională. Sentința nr. 5250/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5250/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5250/2015
Dosar Nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 22.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5250
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul H. F., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUN. B.,
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților la ambele strigări ale cauzei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 32 din OG 2/2001.
Conform art. 258 (1) Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 21.02.2015 pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată sub nr._, plângerea contravențională formulată de către petentul H. F., prin care a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimata POLIȚIA L. A MUN. B., în data de 04.02.2015, solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat, întrucât, la data de 04.02.2015, orele 09:10, fiind în piața centrală din mun. B., a cumpărat de la cetățeni moldoveni mai multe produse alimentare, pe care ulterior le-a oferit spre vânzare. Acesta susține că are grijă de trei nepoți, din care unul minor, aceștia fiind copii surorii sale, care este plecată la muncă în Italia, iar unele din produsele alimentare urma să le ducă nepoților săi, iar celelalte produse le avea expuse pe tarabă la vânzare, întrucât nu are altă sursă de venit, câștigându-și astfel existența. Acesta precizează că a încercat de mai multe ori să intre în legalitate privind comercializarea produselor agroalimentare neperisabile de proveniența Republica M., sens în care a închiriat și o tarabă de la Administrația Pieții Centrale, însă nu a reușit să obțină autorizație în acest sens.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii sale.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat și administrat proba cu înscrisuri și a depus la dosar copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat (fila 9) și copia cărții de identitate (fila 8).
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei, taxa judiciară de timbru (fila 5).
Intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI B. a formulat întâmpinare (filele 12 - 15), prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal contestat, iar referitor la aspectele reținute în procesul-verbal, solicită a se reține că, în urma activității de control din data de 04.02.2015 desfășurate în Piața Centrală din municipiul B., a fost identificat numitul H. F., comercializând produse, cu nerespectarea prevederilor legale. Astfel la momentul controlului acesta avea expuse spre vânzare produse alimentare fară a deține acte de proveniență a acestora, fară a fi autorizat în condițiile legi pentru desfășurarea actelor de comerț și fără a avea afișat prețul.
Mai arată intimata că, potrivit art. 1 lit. a, e și g din Legea nr. 12/1990 „Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:
- efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fară îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;
- efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;
- omisiunea întocmirii și afișării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a prețurilor și tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de prețuri și tarife;".
Față de cele constatate - săvârșirea de către petent a trei fapte contravenționale, agentul constatator a încheiat procesul-verbal . nr._/04.02.2015, reținând următoarele „ a fost depistat în Piața Centrală B. în timp ce oferea spre vânzare produse alimentare de origine Republica M., fără a prezenta la momentul controlului de documente legale de proveniență a mărfii, fără a deține documente legale de înregistrare și autorizare a exercițiului comercial desfășurat, marfa expusă nu avea prețul afișat" și a dispus aplicarea următoarelor sancțiuni: avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 1 lit. e, amenzii în cuantum de 500 lei pentu fapta prevăzută de art. 1. lit a; avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 1 lit. g.
Așadar, deși petentul se face vinovat de săvârșirea a trei fapte contravenționale, agentul constatator a apreciat în mod corect gradul de pericol social, aplicând sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege - 500 lei doar pentru o faptă, pentru celelalte două fiind aplicată sancțiunea avertismentului.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1990, agentul constatator a dispus ridicarea produselor în vederea confiscării, respectiv: două kilograme halva, șase kilograme biscuiți simpli, nouăsprezece pungi semințe a 70 de grame fiecare, două vigora a 200 grame bucata, douăzeci pachete cu unt a 200 grame bucata, patruzeci supe a 60 de grame bucata, treizeci cutii chibrituri, un kilogram și opt sute grame bomboane amestecate vrac.
De asemenea, intimata solicită a se avea în vedere că scopul adoptării Legii nr. 12/1990 este acela al asigurării protecției populației împotriva unor activități comerciale ilicite, atât prin sancționarea penală sau contravențională, după caz, a celor care incalca dispozițiile acestei legi, cat și prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârșirea de activități comerciale ilicite, iar aplicarea sancțiunii avertismentului a fost dispusă pentru efectuare de acte de comerț cu produse a căror proveniență nu a fost dovedită și pentru neafișarea prețului produselor expuse spre vânzare. La momentul controlului petentul nu a făcut dovada provenienței produselor expuse spre comercializară, or potrivit prevederilor legale trebuie să documentele de proveniență însoțesc mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, borderoul de achiziție, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege. Referitor la neafișarea prețului, solicită intimata s se reține că în acest mod, petentul poate solicita orice suma ca și contravaloare a bunurilor expuse spre vânzare, existând premiza înșelării eventualilor cumpărători.
De asemenea, arată intimata că sancțiunea amenzii a fost aplicată în conformitate cu prevederile art. 1 lit a din Legea nr. 12/1991 - potrivit cărora efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege constituie contravenție, că însuși petentul recunoaște că efectuează acte de comerț fără a fi autorizat în condițiile legii, activitate pe care o desfășoară de mai mult timp - „am încercat de mai multe ori să intru în legalitate privind comercializarea produselor alimentare neperisabile de proveniență Republica M., întrucât mi am închiriat o tarabă de la administrația Pieței Centrale pe care o plătesc lunar". Mai mult, susținerea petentului că produsele erau pentru consumul familiei nu este decât o încercare de inducere în eroare a instanței de judecată, atâta tip cât produsele confiscate erau expuse spre vânzare, sens în care anexăm planșe foto efectuate cu ocazia controlului.
Mai mult în conformitate cu prevederile H.G. nr. 348/2004 - privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, petentul pentru desfășurarea activității în incinta pieței -este obligat să facă dovada calității de producător/comerciant și să respecte legislația în vigoare în domeniul comercializării produselor și a serviciilor de piață, precum și în domeniul protecției consumatorilor. Or, petentul nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de legiuitor.
De asemenea, a mai arătat intimata că petentul a mai fost sancționat contravențional și în anul 2013, fiind încheiat procesul-verbal . nr._/28.11.2013 pentru efectuare de acte de comerț în Piața Centrală a municipiului B. fără a deține documente de proveniență pentru marfa comercializată, situație în care a fost aplicată sancțiune avertismentului, astfel încât petentul desfășoară această activitate cu nerespectarea prevederilor legale de mai multă vreme, ignorând obligațiile ce îi revin, fără a întreprinde demersurile necesare în vederea intrăriii în legalitate, iar sancțiunea a fost aplicată în mod corect, nejustificându-se înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, de vreme ce petentul a fost sancționat cu sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 1 lit e și g.
Față de cele arătate mai sus, intimata a solictat ca instanța să aibă în vedere că faptele reținute constituie contravenții, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției .. nr._/04.02.2015 este legal și temeinic și în consecință, astfel încât solicită respingerea ca nefondată a plângerii formulate împotriva acestuia și menținerea procesului-verbal și a măsurilor dispuse.
În dovedire, intimata a anexat în copie proces-verbal . nr._/04.02.2015, PLC nr._/28.11.2013, planșe foto, raport nr. 715/06.02.2015 (filele 16 - 19).
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de către ambele părți.
Analizând probele administrate, instanța constată următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria_ din 04.02.2015 s-a reținut că la data de 04.02.2015, ora 09:10, petentul a fost depistat în piața centrală B., în timp ce oferea spre vânzare produse alimentare de proveniență Republica M., fără a prezenta la momentul controlului documente legale de proveniență a mărfii, fără a deține documente legale de înregistrare și autorizare a exercițiului comercial și fără a avea afișat prețul produselor comercializate.
Pentru fapta prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, petentul a fost sancționat cu avertisment, pentru fapta prev. de art. 1 lit. a cu amendă în cuantum de 500 lei, iar pentru fapta prev. de art. 1 lit. g din Legea nr. 12/1990 avertisment.
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, iar petentul nu a invocat motive de nulitate relativă care să poată fi analizate de instanță.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a respectă condiția legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța constată că prin acesta s-au reținut faptele prev. de art. art. 1 lit. a, e și g din Legea nr. 12/1990, conform cărora, constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:
- efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fară îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;
- efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;
- omisiunea întocmirii și afișării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a prețurilor și tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de prețuri și tarife.
Prin plângerea formulată, petentul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, invocând în apărare situația financiară dificilă, precum și faptul că a încercat să între în legalitate în sensul autorizării în scopul desfășurării unei activități de comerț, însă acest demers nu a fost finalizat.
Având în vedere împrejurarea că faptele au fost constatate personal de agentul constatator, situație în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția relativă de veridicitate, că petentul nu a administrat probe prin care să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin actul constatator, ba mai mult, prin plângerea formulată a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, instanța apreciază că nu există nici un dubiu cu privire la faptele reținute în sarcina petentului și apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 04.02.2015 îndeplinește condiția de temeinicie.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, respectiv amenda în cuantum de 500 lei, instanța apreciază că a fost corect individualizată de agentul constatator, având în vedere că în sarcina acestuia au fost reținute trei fapte contravenționale și doar pentru una dintre acestea s-a aplicat o sancțiune pecuniară, că fapta pentru care a fost aplicată această sancțiune prezintă un pericol social ridicat consumatori și că petentul a mai fost sancționat anterior pentru fapte similare.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . Nr._ din 04.02.2015, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul H. F., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUN. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul H. F., CNP_, domiciliat în mun. B., ., etaj 4,., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUN. B., cu sediul în mun. B., .. 16, județul B., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. – MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Redact. T.G.
Ex. 5 - 09.07. 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5243/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5247/2015.... → |
|---|








