Plângere contravenţională. Sentința nr. 5249/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5249/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5249/2015

Dosar Nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința publică din data de 22.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - P. A. - M.

Grefier - Terțis G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5249

Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. I., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUN. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că s-au depus precizări din partea intimatei, instanța procedează la identificarea petentului, care se legitimează cu C.I. . Nr._ emis la 0411.2005 de SPCLEP B., CNP_; totodată, petentul depune la dosar copia adresei nr. 4873/27.04.2015 emisă de S.C. U. Serv SA.

Fiind primul termen de judecată, conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 32 din OG 2/2001.

După constatarea competenței, instanța acordă cuvântul pe probe.

Petentul solicită proba cu înscrisuri și planșele foto depuse la dosar.

Conform art. 258 (1) Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

În temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și deschide dezbaterile în fond, acordând cuvântul părții prezente.

Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție, motivând că nu este adevărat că în data de 30.01.2015 vindea de la mașină, deși recunoaște că, uneori, când nu găsește masă liberă, mai vinde direct din mașină, însă nu în data de 30.01.2015, cum a reținut agentul constatator.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 11.02.2015, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată sub nr._, plângerea contravențională formulată de către petentul C. I., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUN. B., prin care a contestat procesul verbal de contravenție . nr. _/30.01.2015.

În motivare, petentul a susținut că nu a luat la cunoștință de încheierea procesului - verbal pe care îl contestă prin prezenta plângere decât în data de 04.02.2015, când a primit la domiciliu procesul - verbal, prin care a fost sancționat cu 800 lei amendă, solicitând anularea acestuia, întrucât în data de 30.01.2015 a vândut în Piața Centrală la masa nr. 290, așa după cum rezultă din bonurile cu valoare fixă emise în acea dată pe numele său, respectiv: . URB nr._ și . URB nr._.

Petentul nu a motivat în drept plângerea.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție contestat (fila 3), copiile bonurilor cu valoare fixă . URB nr._ și . URB nr._ (fila 6).

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei (fila 10).

Intimata POLIȚIA L. A MUN.B. a formulat întâmpinare (filele 13 - 15), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului - verbal cafiind legal și temeinic.

În motivare, intimata arată că, prin plângerea formulată, petentul solicită anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, motivând că la aceea dată a vândut produse în incinta Pieței Centrale. Referitor la aspectele reținute în procesul-verbal, solicită a se reține că, în urma activității de control din data de 30.01.2015 desfășurate în zona Pieței Centrale din municipiul B., a fost identificat numitul C. I., comercializând produse, cu nerespectarea prevederilor legale - efectuarea de acte de comeț în alte locuri decât cele autorizate de către primării sau prefecturi, iar potrivit art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 „Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi”.

Față de cele menționate, se arată că agentul constatator a încheiat procesul-verbal . nr._/30.01.2015, reținând următoarele „Comercializa produse agroalimentare în parcarea auto de pe . din municipiul B., în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi. Susnumitul a fost avertizat să-și comercializeze produsele în Piața Centrală, dar a refuzat să se conformeze" și a dispus aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 800 lei.

Fapta prevăzută de art. 1 lit.b, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5000 lei potrivit art. 2 alin. 1, solicitând a se avea în vedere că scopul adoptării Legii nr. 12/1990 este acela al asigurării protecției populației împotriva unor activități comerciale ilicite, atât prin sancționarea penală sau contravențională, după caz, a celor care incalca dispozițiile acestei legi, cat și prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârșirea de activități comerciale ilicite și că petentul a fost atenționat în repetate rânduri cu privire la caracterul contravențional al faptei, dar acesta a persistat în săvârșirea acesteia.

În susținerea acestei situații a fost depuse planșe foto efectuate de către polițiștii locali cu ocazia verificărilor efectuate în Piața Centrală, astfel petentul a fost identificat și în zilele de 30.09.2014 și 15.12.2014, în timp ce avea expuse spre vânzare produse agroaliamentare direct din autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ - fiind dispusă și sancționarea sa. Prin urmare, petentul persistă în săvârșirea acestui gen de faptă - comercializarea produselor în alte locuri decât cele special amenajate, situația constatată în data de 30.01.2015 nefiind una singulară sau întâmplătoare.

Mai solicită intimata a se avea în vedere că petentul, dar și fiul acestuia, a mai fost sancționat pentru săvârșirea aceleași fapte - comercializarea produselor în alte locuri decât cele special amenajate - C. D. M. - . nr._/15.12.2014, C. I. - . nr._/30.09.2014, C. I. - . nr._/18.01.2015 și că petentul vinde produsele într-o parcare din imediata vecinătate a Pieței Centrale, punând în pericol sănătatea potențialilor cumpărători, produsele fiind expuse spre vânzare în condiții improprii - praf, mizerie. Sunt anexate planșe foto, cu mențiunea că în prima planșă este surprins petentul la portbagajul autovehiculului, iar la apariția organului constatator acesta a închis portbagajul mașinii, refuzând să coopereze, iar în conformitate cu prevederile H.G. nr. 348/2004 - privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, petentul C. I. trebuie să-și desfășoare activitatea în incinta pieței - situație în care aceasta este obligat să facă dovada calității de producător/comerciant și să respecte legislația în vigoare în domeniul comercializării produselor și a serviciilor de piață, precum și în domeniul protecției consumatorilor. Or, petentul nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de legiuitor.

Referitor la bonurile din data de 30.01.2015 depuse la dosarul cauzei de către petent, intimata a solicitat a se reține că din cuprinsul bonurilor nu rezultă că acestea au fost emise domnului C. I., acestea putând fi eliberate pentru orice altă persoană. Simpla scriere a numelui C. nu dovedește că acesta a fost eliberat pentru ocuparea unei mese în piața Centrală de către domnul C. I.. Mai mult, acestea nu dovedesc că la ora 10.20 - petentul nu se afla în parcarea din . - comercializând produse, situație atestată și de planșele foto anexate.

În dovedire, intimata a anexat în copie procesele-verbale .. PL nr._/30.01.2015, . nr._/15.12.2014, . nr._/30.09.2014, . nr._/18.01.2015, planșe foto din 30.01.2015, 15.12.2014, 30.09.2014 (filele 16 - 23).

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de ambele părți.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.01.2015, s-a reținut că la data de 30.01.2015, ora 10:20, petentul C. I. a fost surprins în timp ce comercializa produse agroalimentare în parcarea auto de pe . din mun. B., în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi, petentul fiind avertizat să-și comercializeze produsele în Piața Centrală, dar a refuzat să se conformeze, motiv pentru care a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990, cu amendă în cuantum de 800 lei.

În drept, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat nici un motiv de nulitate relativă pentru a putea fi analizat de instanță.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.01.2015 îndeplinește condiția legalității.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art.34/O.G. nr.2/2001.

Cu privire la fapta reținută în sarcina petentului, instanța are în vedere că potrivit art.1 lit-b din Legea nr.12/1990, constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, printre altele, vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi.

În cazul de față, instanța constată că fapta a fost constată personal de agentul constatator, și astfel, procesul verbal de contravenție beneficiază de prezumția relativă de veridicitate, petentul având posibilitatea să administreze probe care să dovedească contrariul celor reținute în sarcina sa.

Deși petentul a depus la dosar adresa nr.4873/27.04.2015 emisă de S.C. U. SERV SA – C. management integrat, calitate, comunicare (fila 37), care atestă faptul că la data de 30.01.2015, numitul C. I. a închiriat masa nr.270 din sectorul Pieței centrale, pentru care a achitat suma de 3,50 lei, potrivit bonului fiscal de la fila 6, instanța apreciază că această probă nu este suficientă pentru a răsturna prezumția de care se bucură actul constatator ca urmare a constatării personale a faptei de către agentul constatator, fiind posibil ca petentul, cunoscut fiind de reprezentanții intimatei că desfășoară activități comerciale împreună cu fiul său, să procedeze atât la închirierea unei mese în piața centrală dar și la comercializarea produselor în parcarea laterală. Mai mult, acesta a avut posibilitatea chiar la momentul săvârșirii faptei să permită fotografierea portbagajului autovehiculului lângă care a fost surprins pentru a demonstra, dincolo de orice dubiu, că nu efectua acte de comerț în parcare, însă acesta a preferat să închidă portbagajul la vederea camerei foto (fila 21), renunțând de bunăvoie la o probă ce putea fi folosită în favoarea sa.

Reținând că prin probele administrate de petent nu s-a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în mod direct de agentul constatator, instanța apreciază că procesul verbal . nr._/30.01.2015 a fost întocmit cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, instanța apreciază că se impune reindividualizarea acesteia, având în vedere că petentul, prin închirierea unei mese în piață pentru comercializarea produselor oferite spre vânzare a făcut un prim pas în vederea adoptării unei conduite corecte în domeniul activităților comerciale licite și astfel, a format convingerea instanței că pe viitor, va respecta dispozițiile legale care interzic comerțul produselor în alte locuri decât cele special amenajate, atrăgându-i-se atenția totodată că, în caz contrar, sancțiunile care i se vor aplica vor fi mult mai aspre, având în vedere că a beneficiat deja de clemența instanței.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.01.2015, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. I. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUN.B., va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 800 lei cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. I., CNP _, domiciliat în satul Chiscovata, ., în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. A MUN. B., cu sediul în mun. B., .. 16, județul B..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 800 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.01.2015, cu avertisment.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

P. A. – MihaelaTerțis G.

Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.

Tehnoredact. T.G.

Ex. 5 - 09.07. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5249/2015. Judecătoria BOTOŞANI