Plângere contravenţională. Sentința nr. 5712/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5712/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 5674/193/2014

Dosar Nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - P. A. - M.

Grefier - Terțis G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5712

Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei se prezintă avocat A. M. C., în calitate de reprezentant al petentului și avocat B. D., în calitate de reprezentant al intervenientului forțat, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere fapta comisă de petent, precum și probatoriul administrat în cauză, instanța revine asupra probei cu efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto (astfel încât cererea de ajutor public judiciar formulată de petent privind scutirea de la plata onorariului provizoriu de expert a rămas fără obiect). În temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și deschide dezbaterile în fond, acordând cuvântul părților prezente.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, în sensul anulării procesului verbal și a măsurilor dispuse, cu motivarea că petentul nu are nicio vină în producerea accidentului, acesta a pătruns în intersecție doar până în punctul în care avea vizibilitate maximă, fără a incomoda ceilalți participanți la trafic, iar traversarea străzii a efectuat-o după ce autoturismul în cauză produsese deja accidentul, nefiind necesară nici o manevră de evitare din partea celuilalt conducător auto, întrucât petentul nu pătrunsese pe sensul său de mers. Celălalt conducător auto putea să-și continue nestingherit deplasarea și faptul că la apropierea de intersecție a autoturismului condus de petent, celălalt conducător auto s-a speriat și a virat brusc, intrând în service, se datorează exclusiv conduitei acestuia în trafic, iar situația creată îi este imputabilă.

Reprezentantul intervenientului solicită respingerea plângerii, întrucât aceasta este nulă, nu a fost motivată în drept, contrat dispozițiilor art. 194 lit. d Cod procedură civilă, petentul nu a arătat probele pe care înțelege să le administreze în cuprinsul plângerii, iar cadrul procesual este limitat la plângerea contravențională, unde se pune în discuție nelegalitatea și netemeinicia procesului - verbal de contravenție.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 03.04.2014 pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată sub nr._, plângerea contravențională formulată de către petentul C. D., prin care a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., în data de 31.03.2014.

În motivare, petentul a arătat că este posesor al permisului de conducere categoriile B,E, iar în data de 31.03.2014, în jurul orei 13:30, se deplasa cu auto proprietate personală marca Mercedes Sprinter cu numărul de înmatriculare_ pe . Tulbureni spre mun. B., iar la intersecția cu ., a redus viteza și a pătruns în intersecție până în locul în care avea vizibilitate pentru a se asigura înaintea traversării, moment în care a observat venind cu viteză mare un alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate, iar când l-a observat, conducătorul acestuia s-a speriat și a virat brusc, iar din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, nu a mai reușit să-și continue traseul și a părăsit partea carosabilă, pătrunzând în curtea unui service auto și impactând un alt autoturism ce intenționa să părăsească service-ul. Văzând accidentul, petentul a oprit în imediata apropiere, moment în care conducătorul auto implicat în accident, a început să îi reproșeze că din cauza sa a produs accidentul, deoarece ar fi intrat în intersecție, fără să se asigure și a încercat să evite coliziunea.

A mai arătat petentul că, la sosirea echipajului de poliție la fața locului, a explicat cele întâmplate, iar după vizionarea înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate la service-ul din intersecție, agentul de poliție afirmând că el ar fi vinovat de comiterea accidentului, a întocmit procesul - verbal cu . nr._, prin care a fost sancționat cu amendă în valoare de 510 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 zile.

Apreciind că, față de modul subiectiv în care agentul de poliție C. A. a aplicat măsura sancționării sale, interpretând în mod tendențios imaginile surprinse de camerele de supraveghere și ținând cont doar de declarațiile conducătorului auto implicat în accident, consideră că măsura luată de acesta este netemeinică și nelegală, întrucât nu a avut nicio vină în producerea accidentului, învederând încă o dată că a pătruns în intersecție doar până în punctul în care avea vizibilitate maximă, fără a incomoda ceilalți participanți la trafic de pe artera cu prioritate, fapt ce reiese în mod evident pe înregistrarea video, iar traversarea intersecției a efectuat-o după ce autoturismul în cauză produsese deja accidentul, precizând, totodată că nu era necesar nicio manevră de evitare din partea celuilalt conducător auto, întrucât el nu pătrunsese pe sensul său de mers, celălalt conducător putându-și continua nestingherit deplasarea. Faptul că, la apropierea de intersecție a autovehiculului condus de el, celălalt conducător auto s-a speriat și a virat brusc, intrând în service, se datorează exclusiv conduitei acestuia în trafic, situația creată fiindu-i exclusiv imputabilă.

Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii sale.

În susținerea plângerii, petentul a solicitat și administrat proba cu înscrisuri și a depus la dosar copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat (fila 4) și copia cărții de identitate (fila 5) și a solicitat audierea martorului P. M. I. și vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale service-ului din intersecția menționată în procesul - verbal.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei, taxa judiciară de timbru (fila 6).

Intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. a formulat întâmpinare (fila 14), prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal contestat.

În motivare, intimatul a susținut că, la data de 31.03.2014, în jurul orelor 14:45, agentul de poliție se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a fost sesizat în privința faptului că pe . cu ., a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, astfel încât, pentru verificarea celor sesizate, agentul de poliție s-a deplasat la locul indicat, unde a constatat că cele sesizate se confirmă, în accident fiind implicate trei autoturisme, ai căror conducători au fost identificați și invitați la sediul Poliției mun. B.. De asemenea, agentul de poliție a procedat și la vizionarea unei înregistrări a unei camere video amplasate la intersecția străzilor Tulbureni și P. de Piatră, aparținând unui service auto aflat în apropierea locului producerii accidentului.

S-a mai arătat că, la sediul Poliției Mun. B., conducătorii auto au completat declarațiile de avarie, iar în urma coroborării acestora cu imaginile vizionate la service-ul auto, agentul de poliție a stabilit că vinovat de producerea accidentului rutier se face numitul C. D. care, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ pe . Alfa Land către Oborul B., ajuns la intersecția cu ., a pătruns pe sensul opus de deplasare, intenționând că vireze spre stânga, determinând pe conducătorul auto al autoturismului marca VW cu numărul de înmatriculare_, P. O. C., să vireze brusc spre dreapta, impactând gardul unui service auto din zonă, ulterior fiind proiectat în portierele unui autoturism marca Audi înmatriculat în Bulgaria, ce era staționat în curtea service-ului auto.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă.

În susținerea apărării, intimatul a depus următoarele înscrisuri: fișa antecedentelor contravenționale ale petentului (filele 17 - 19), raportul agentului constatator din data de 21.07.2014 (fila 20 ).

Instanța, în temeiul art. 119 din OUG Nr. 195/2002, a dispus introducerea în cauză a celeilalte persoane implicată în evenimentul rutier, precum și a societăților de asigurare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de către ambele părți.

Analizând probele administrate, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.03.2014, la data de 31.03.2014, ora 14:45, petentul a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr.de înmatriculare_ pe . Alfa Land spre Oborul B. și, ajuns în intersecția cu ., a pătruns pe sensul opus de deplasare intenționând să vireze spre stânga, determinând pe conducătorul autoturismului marca VW cu nr.de înmatriculare_, P. O., să vireze brusc spre dreapta, impactând gardul unui service auto din zonă, ulterior fiind proiectat în portierele unui autoturism marca Audi ce era staționat în curtea service-ului auto.

Pentru fapta prevăzută de art.101 alin.3 lit.d din O.U.G. nr.195/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, iar petentul nu a invocat motive de nulitate relativă care să poată fi analizate de instanță.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a respectă condiția legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța constată că prin acesta s-a reținut fapta prevăzută de art.101 alin.3 lit. d din OUG nr.195/2002, respectiv de a circula pe sensul opus.

Prin plângerea formulată, petentul a contestat faptul că se afla pe sensul opus la momentul aproprierii de intersecție a numitului P. O. C., deși recunoaște că intenționa să vireze stânga, însă din înregistrarea video depusă la dosar reiese fără nici un dubiu că petentul, angajat în efectuarea manevrei spre stânga, a pătruns pe sensul opus de mers determinând astfel conducătorul autoturismului care circula din sens opus să evite impactul prin viraj brusc dreapta, cu consecința avarierii atât a acestui autoturism, cât și a gardului unui service auto și a unui alt autoturism marca Audi, parcat în curtea service-ului.

Pentru a reține aceste aspecte, instanța a avut în vedere faptul că, din înregistrarea video rezultă că petentul a efectuat virajul stânga, ocolind prin stânga centrul imaginar al intersecției, deși nu era dată nicio situație din cele prevăzute expres de art.110 alin.1 și 2 din H.G. nr.1391/2006 când este permisă o astfel de manevră, respectiv atunci când există benzi speciale în acest sens sau când se intersectează cu un alt autovehicul care circulă din sensul opus și care efectuează la rândul său manevra spre stânga. Astfel, intenționând să vireze stânga, petentul avea obligația de a se apropia de centrul imaginar al intersecției pentru a pătrunde pe sensul corect de mers al drumului din partea stângă or, cum din imagini se observă că aceasta, imediat după impactul autoturismului intervenientului P. O. C., petentul a pătruns ușor pe sensul opus de mers al străzii pe care a virat, fără a se apropia de centrul imaginar al intersecției, posibil și din cauza faptului că avea atașată o remorcă care făcea incomodă o astfel de manevră, dovedește faptul că petentul a încercat „să taie intersecția”, pătrunzând pe sensul de mers al autoturismului care se deplasa din sensul opus, determinând astfel conducătorul auto să vireze brusc dreapta pentru a evita coliziunea cu autoutilitara pe care o conducea.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că nu există nici un dubiu cu privire la fapta reținută în sarcina petentului și apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la 31.03.2014 îndeplinește condiția de temeinicie.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, respectiv amenda în cuantum de 510 lei, instanța apreciază că a fost corect individualizată de agentul constatator, având în vedere poziția incorectă adoptată de petent prin neasumarea faptei săvârșite și care, prezintă un pericol social ridicat având în vedere consecințele produse.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 31.03.2014, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul C. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. D., CNP_, domiciliat în mun. B., ., etaj 3, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .. 57, județul B., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 04.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

P. A. – MihaelaTerțis G.

Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.

Redact. T.G.

Ex. 5 - 22.07. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5712/2015. Judecătoria BOTOŞANI