Pretenţii. Sentința nr. 6654/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6654/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 3607/193/2015
DOSAR NR._ Acțiune în constatare clauze abuzive
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 25.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6654
Pe rol pronunțarea asupra cererii civile, formulată de reclamanții P. C. N. și P. E. S. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. SA.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 19.03.2015, sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., reclamanții P. C. N. și P. E. S. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. SA BUCUREȘTI, constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii inserate în contractul de credit consum nr. 070CSF_/26.07.2007 la punctul 4 referitor la dobânzi și comisioane, respectiv: pct. 4.1 alin. 1, pct. 4.3; a clauzelor inserate în Actul Adițional Nr. 1/23.09.2010 la art. I pct. 4 și pct. 5, a clauzelor inserate în Anexa nr. I a Actului Adițional referitoare la modalitatea de clacul a dobânzii, conform art. 13 din Legea nr. 193/2000, obligarea pârâtei să modifice contractul de credit menționat și actul adițional, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
De asemenea, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei de a calcula dobânda după formula Libor 3 luni + 6.62 p.p. - marja fixă stabilită de Bancă prin Graficul de rambursare aferent Actului Adițional nr. 1/23.09.2010 pe toată durata contractului, începând cu data de 23.09.2010 și până la finalizarea acestuia; la restituirea sumei de 10.000 CHF, reprezentând diferența dintre dobânda încasată în mod abuziv și dobânda care ar fi trebuit calculată în mod legal, respectiv LIBOR 3 M + marja fixă de 6.62 p.p ce rezultă din graficul de rambursare aferent Actului Adițional nr.1/23.09.2010, comisionul de administrare lunară și comisionul acordare credit, la refacerea scadențarului și la emiterea unui nou grafic de rambursare în sensul celor solicitate mai sus și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că, la data de 26.07.2007 au încheiat cu S.C B. S.A - Sucursala B., Contractul de credit de consum nr. O7OCSF2O72O7OOO1/26.07.2OO7 prin care au primit un credit în sumă de 25.000 CHF pentru nevoi personale, rambursabil pe o perioadă de 120 luni.
Conform Contractului încheiat, la art. IV punctele 4.1 și 4.3, s-a stabilit o dobândă variabilă de 7,95% pe an, un comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului.
Potrivit pct. 4.3 „ pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare. Înștiințarea împrumutatului privind Modificarea dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare se face de către bancă prin afișare la sediul unității și prin notificare scrisă, împrumutatul poate accepta său refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data Modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare se consideră acceptare tacită. În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare, banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente".
La data de 23.09.2010,,1 S.C B. S.A a propus încheierea unui Act Adițional prin care să asigure conformitatea clauzelor contractuale cu dispozițiile OUG 50/2010 privind contractele de credit încheiate cu consumatorii, însă, prin Contractul de credit nr. 070CSF_/26.07.2007 și Actul Adițional la acest contract, Banca a inclus o . clauze abuzive cu privire la comisioane, la modalitatea de calcul a dobânzii și rambursarea creditului. Prin Contractul atacat Banca a stabilit clauze care îi dau dreptul să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, fapt exprimat prin posibilitatea majorării dobânzii fără o motivație întemeiată.
Au mai arătat reclamanții că aceste clauze sunt abuzive, întrucât au fost supuși unor condiții despre care nu au avut posibilitatea reală să ia la cunoștință la data semnării contractului, acestea fiindu-le impuse de Bancă prin Contractul standard, preformulat, fiind privați astfel de dreptul de a negocia aceste clauze cu unitatea bancară.
În Contractul de credit de consum 070CSF_/26.07.2007, la art.4 pct. 4.1 se prevede că „creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 7,95 %pe an. Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 23% din valoare creditului și cornisiùn de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului".
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei inserate la pct.4.1 alin.1 și pct.4.3 din contract, reclamanții susțin următoarele:
Prin clauzele menționate mai sus, susțin reclamanții că Banca le-a stabilit o dobândă variabilă de 7,95% pe an și, întrucât nu aveau cunoștințe de specialitate în domeniul bancar, au întrebat lucrătorul Băncii ce înseamnă dobânda variabilă de 7,95 % iar acesta le-a explicat că dobânda este de 7,95 % și că în rapòrt de evoluta anumitor costuri ale creditării poate să scadă și sub această valoare în anumite perioade, urmând a fi notificați în acest sens de Bancă.
La data încheierii Contractului li s-a eliberat și un Grafic de rambursare cu dobânda de 7,95% stabilită în Contract la pct. 4.1, iar ulterior, în anul 2008, pe fondul creșterii nejustificate a ratei lunare au solicitat eliberarea unui alt grafic de rambursare și au constatat că figura o dobândă curentă de 8.95%. Astfel, au înțeles că Banca le-a majorat nejustificat dobânda de la 7,95% cât era prevăzută la pct 4.1 din Contract la 8,95%, fără să-i notifice în acest sens și fără să le ofere vreo explicației în acest sens, iar în momentul în care au solicitat explicații cu privire la creșterea nejustificată a dobânzii, li s-a spus că Banca are dreptul să majoreze dobânda în baza clauzei inserată la pct. 4.3 din Contract și că înștiințarea s-a făcut prin afișare la sediul unității bancare, așa cum prevăd dispozițiile aceluiași pct 4.3 din Contract. Apreciază reclamanții că Banca a dat dovadă de rea-credință în ce îi privește și că a profitat de situația în care se aflau - nevoia de a obține acest credit, de faptul
că nu aveau cunoștințe de specialitate pentru a înțelege termenii folosiți în Contract și susțin că, dacă li s-ar fi spus de la început că dobânda poate fi modificată oricând de Bancă, fără a avea motive întemeiate, cu siguranță nu ar fi semnat acest contract.
Consideră reclamanții că, clauzele prevăzute la art.4 pct.4.1, pct.4.3 sunt abuzive, fiind contrare dispozițiilor Legii nr.193/2000 întrucât pun problema echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente și comisioanele fără consimțământul lor și fără ca noua rată să poată fi negociată. Faptul că B. nu a definit dobânda variabilă și nu a arătat cum se calculează este un abuz, banca putând majora dobânda fără a fi nevoită să dea vreo explicație în acest sens și fără a arăta după ce criterii o face.
De asemenea, reclamanții au învederat că aceste clauze conferă dreptul Băncii de a modifica în mod unilateral dobânda, clauza fiind atât de vagă, încât în lipsa unor criterii obiective care să ajute la identificarea condițiilor în care Banca ar fi îndreptățită să modifice dobânda, pârâta i-a privat de posibilitatea de a verifica orice modificare a dobânzii, aceasta putând modifica intempestiv dobânda după bunul plac în dauna lor, fapt ce contravine dispozițiilor legale menționate mai sus, iar în situația în care nu ar fi acceptat noul nivel al dobânzii și al comisioanelor așa cum au fost modificate unilateral, pârâta și-a rezervat dreptul prin clauza inserată la pct.4.3 să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei inserate la pct.4.1 alin.2 și pct.3 din contract referitoare la comisionul de administrare și comisionul de acordare credit, reclamanții susțin următoarele:
Potrivit art.4.1 alin.2 din contract, banca și-a rezervat dreptul de a percepe un comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comisionul de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului și apreciază reclamanții că această clauză este abuzivă întrucât nu a fost negociată ci impusă de pârâtă care are o poziție economică privilegiată, contractul de credit fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza menționată.
Susțin reclamanții că acest contract este unul de adeziune, clauza în discuție nu respectă cerințele art.1 din Legea nr.193/2000 întrucât nu li s-a explicat scopul pentru care aceste comisioane sunt percepute, nici dacă pot fi modificate sau restituite și mai mult, creează un dezechilibru semnificativ în sensul art.4 din Legea nr.193/2000, deoarece valoarea totală a comisioanelor pe toată perioada derulării contractelor este una oneroasă pentru împrumutat (5,345.28 CHF - comision de administrate și comision acordare credit 625 CHF), iar, pe de altă parte, aceste comisioane, nu au nicio acoperire, în condițiile în care, pentru creditul acordat reclamanții au plătit lunar dobânda care reprezintă prețul contractului.
Apreciază reclamanții că, prin perceperea acestor comisioane, banca a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în sensul art. 4 din Legea 193/2000, îmbogățindu-se fără justă cauză prin încasarea unor sume de bani în mod necuvenit, motiv pentru care solicită a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 4.1 alin. 2 și obligarea Băncii la restituirea sumelor percepute cu acest titlu.
Reclamanții au arătat că, cu ocazia încheierii Actului adițional nr.1/26.07.2010, pârâta a inclus o . clauze abuzive, contrare dispozițiilor art.37 din O.U.G. nr.50/2010 referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii, respectiv cele inserate la art.I pct.4 și pct.5 și Anexa nr.I a actului adițional întrucât, prin actul adițional, banca era obligată să stabilească o dobândă compusă din indicele de referință Libor+o marjă fixă pe toată perioada derulării contractului, iar prin actul adițional a impus o dobândă abuzivă, a cărei modalitate de calcul este ambiguă, referindu-se la pct.4 și Anexa I la variația RD în funcție de care să fie calculată variația ratei anulate a dobânzii, părțile neavând astfel posibilitatea să verifice modul în care banca a înțeles să calculeze dobânda.
Reclamanții invocă dispozițiile art.40 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010, conform cărora, introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept și mai susțin că, potrivit unui grafic de rambursare emis la data de 25.02.2015, rezultă că banca, în baza actului adițional,a stabilit un procent de dobândă curentă de 5,82%+marja fixă de 6,62 p.p., rezultând astfel o dobândă totală de 12,44%, care este foarte împovărătoare pentru reclamanți și contrară dispozițiilor amintite.
Aceștia mai arată că, în momentul în care a fost încheiat contractul de împrumut, ei ca și consumatori au acționat de pe o poziție inegală în raport cu Banca, contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-le impus, în forma respectivă de către Bancă, iar conform art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000 băncii îi revine obligația să dovedească că a negociat, în mod direct aceste clauze cu ei.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, lege care reprezintă implementarea DIRECTIVEI 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii precum și dispozițiile Legii nr. 190/1999 privind creditele ipotecare pentru investiții imobiliare.
În dovedire, reclamanții au depus înscrisuri la dosar (filele 17 - 35).
Pârâta S.C. B. SA a formulat întâmpinare (filele 38 - 44), prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, arată pârâta că, anterior semnării contractului de credit, reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză. Aceasta este practica bancara obișnuita și a fost respectata și de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia și indiferent de consumator, iar în situația în care reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractele de credit, realizându-și obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, sa vina mai mult in întâmpinarea nevoilor proprii.
Astfel, arată pârâta că reclamanții au avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii, prin a avea posibilitatea reala de a cunoaște condițiile contractuale la momentul încheierii contractului, trebuie sa se înțeleagă faptul ca reclamantul a avut la dispoziție elementele necesare pentru a cunoaște costurile si condițiile contractuale, indiferent dacă, în concret, au valorificat sau nu aceste condiții, că niciuna dintre clauzele contractuale nu obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Referitor la art. 4 din Legea 193/2000 care menționează că: „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei~credintei un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților" pârâta face următoarele precizări:
- la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea impumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimata; prin completarea cererii de credit, reclamantul a optat pentru produsul, care corespundea intereselor proprii;
- contractele de credit prevăd care sunt condițiile si consecințele tipului de dobânda si de comisioane si totodată modul in care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
Pârâta susține că, în data de 26.07.2007 B. a acordat reclamanților, creditul în valoare de_.00 CHF, pe o perioada de 120 luni, iar în momentul acordării creditului, banca punea la dispoziția clienților o anumita oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază in fiecare an in funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar in special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii, iar din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților săi la vremea respectiva, reclamanții au ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in moneda CHF. Apreciază pârâta că, prin semnarea contractului de credit, împrumutatul a confirmat că a citit, înțeles și acceptat termenii și toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului, iar pentru o mai mare transparenta in relația cu clienții, începând cu 2009, toate actele adiționale semnate cu aceștia presupuneau o rescriere a contractului de credit pentru ca prevederile OUG 174/2008 sa fie respectate.
Pârâta apreciază că prezentul contract a fost încheiat cu respectarea cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, că nu poate fi reținută reaua-credință a băncii întrucât nu a făcut decât să respecte prevederile legale și practicile bancare curente, în tot sistemul bancar existând clauze de tipul celor pe care reclamantul le învederează prin cererea de chemare în judecată și susține că, dacă instanța ar constata ca fiind abuzive clauzele atacate de reclamant, ar pune în discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate în perioada de referință, putând genera consecințe grave incalculabile sub aspectul pierderilor masive care s-ar putea înregistra în sistemul bancar.
Pârâta a mai solicitat a se reține faptul că, din punct de vedere subiectiv, poziția paratei B. pe piața serviciilor bancare in perioada de referința a fost una corecta, care s-a in cadrat in comportamentul normal si firesc in contextul economic dat, fiind respectate atât dispozițiile legale, cat si practicile bancare generalizate in sistem, din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credinta, deoarece clauzele criticate de reclamanți din contractul încheiate cu parata B. nu aveau nimic exorbitant in raport cu clauzele general practicate in sistemul bancar in perioada respectiva.
Aceasta susține că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr.193/2000, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text, practic, contractele de credit ipotecar/de credit de consum au, în privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele părți având atât șansa unui câștig, cât și riscul unei pierderi, în cazul în care dobânda scade, cel care câștigă este consumatorul, dacă dobânda crește, cea care obține un câștig este banca. Astfel, acest risc a existat și a fost asumat de ambele părți la momentul încheierii contractului, iar nu doar pentru consumator, însă deși reclamanții critică faptul că banca avea dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca această modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință, fiind important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă si dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, si modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare.
În acest sens, arată pârâta că, din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul fată de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractelor), practic, reclamanții critică faptul că banca a modificat dobânda (dar nu oricum, ci făcând aplicarea clauzelor contractuale care îi permiteau să procedeze astfel, în condițiile acolo menționate), în mod unilateral, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Însă, această critică este vădit neîntemeiată din moment ce debitorii și-au exprimat consimțământul la aceste modificări ale dobânzii încă de la momentul încheierii contractului, fiind firesc ca în cazul dobânzii variabile, banca să aibă inițiativa modificării acesteia, dobânda fiind unul din elementele esențiale ale contractului de credit, în lipsa căruia banca nu ar încheiat contractul, reprezentând practic „fructul civil” al sumei împrumutate.
În privința comisionului de administrare de 0,3% aplicat la valoarea soldului, susține pârâta că este recunoscut de dispozițiile art.93 lit.d teza I din O.G. nr.21/1992 privind protecția consunatorilor potrivit cărora, în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli: în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere de numerar și/sau depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane.
Invocă pârâta considerentele deciziei nr.4520/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, prin care s-a reținut că, „recurentele nu sunt îndreptățite să obțină modificarea prețului prin intervenția instanței, întrucât aceasta nu este îndreptățită să intervină în raporturile juridice dintre părți și să fixeze un cuantum al dobânzii care nu este rezultatul acordului părților…”.
În concluzie, clauza care stabilește obligația de plata a unui comision de administrare nu este abuziva, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nu se poate susține că reclamantul nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, când acestea reflectă chiar operațiunile în care el însuși a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
Referitor la solicitarea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului, învederează pârâta că reprezintă costul suportat de banca cu serviciile de analiza a bonității clientului si nu o garanție reținuta de către banca. Acesta a fost reținut o singura data, in momentul acordării creditului, fără a fi returnat odată cu rambursarea creditului. Susține pârâta că, în vederea analizării profilului reclamantului, ca potențial client al băncii, au fost indisponibilizate importante resurse pentru ca reclamantul să primească aprobarea creditului și mai mult, reclamantul nu a făcut dovada condițiilor de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze.
Mai susține pârâta că, cauza perceperii dobânzilor si comisioanelor este reprezentata de contractul de credit, contractul este valabil in integralitatea lui și își produce efectele ca atare. In temeiul acestora, dobânzile si comisioanele au fost datorate către banca si corect percepute de aceasta, motiv pentru care solicită respingerea acestui capăt de cerere, arătând că prin cererea de credit formulate, reclamanta a optat pentru un produs de creditare într-o monedă naționala, fără a fi împiedicata să opteze pentru contractarea unui credit în într-o monedă diferită/străina, odată cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de voință al părților, care au agreat integral condițiile stipulate în acest act juridic si a luat naștere legea părților, conform art. 969 și art. 1864 Cod civil.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.9 indice 3 lit. d) teza I din OG nr. 21/1992, art. 36 alin. 3 din OUG Nr. 50/2010, art. 56 alin. 1, alin. 3, teza I, art. 205 - 208 Cod procedură civilă.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (filele 48 - 50), prin care au solicitat respingerea excepției invocate, precum și apărările de fond ale pârâtei, ca neîntemeiate. Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul civil al reclamantei (filele 126 - 129 ).
La termenul de judecată de astăzi, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.000 CHF, reprezentând diferența dintre dobânda încasată în mod abuziv și dobânda care ar fi trebuit calculată în mod legal, după formula propusă de reclamantă, respectiv LIBOR 3 M + marfa fixă de 6,62 puncte procentuale, comisionul de administrare lunară și comisionul acordare credit, fiind format un nou dosar în care s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.
Analizând cererea principală, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 26.07.2007, între reclamanți, în calitate de împrumutat și pârâta B. SA prin reprezentantă Sucursala B., a fost încheiat contractul de credit de consum nr.070CSF_, prin care banca a pus la dispoziția împrumutaților suma de 25.000 CHF pentru o perioadă de 120 luni (fila 17), iar ulterior, la data de 23.09.2010, a fost încheiat Actul adițional nr.1 (fila 29), cu consimțământul ambelor părți.
Prin acțiunea formulată de reclamanți, aceștia au invocat caracterul abuziv al clauzelor inserate la pct.4 referitor la dobânzi și comisioane, respectiv 4.1 alin.1 și 2 și 4.3 din contractul de credit și art.I pct.4 și pct.5 din Actul adițional și Anexa I a Actului adițional, referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii.
Potrivit clauzei de la pct.IV.4.1 alin.1 din contractul de credit, creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 7,95% pe an, potrivit alin.2, clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului, formula de calcul a dobânzii este: produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărțit la 360 zile, iar potrivit pct.4.3, pe parcursul derulării creditului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare, înștiințarea se va face de către bancă prin afișare la sediul unității și prin notificare scrisă, în cazul modificării dobânzilor se va modifica și graficul de rambursare, împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea, neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării se consideră acceptare tacită, iar în situația neacceptării de către împrumutat a modificării, banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.
Potrivit art.I pct.4 și 5 din Actul adițional nr.1/23.09.2010, articolul privitor la dobânzile, comisioanele bancare și/sau alte costuri percepute de creditor se modifică, se completează și va avea următorul conținut, astfel: Dobânda curentă, dobânda penalizatoare, comisioanele bancare și alte costuri percepute de către creditor sunt menționate în Anexa II, variația RD va fi rezultatul efectului cumulativ al schimbărilor pozitive și negative înregistrate de media zilnică a indicelui LIBOR la 3 luni de-a lungul unei perioade de calcul determinate, conform metodologiei descrisă în Anexa I, atât timp cât acest efect este mai mare sau egal cu 25 de puncte de bază (adică 0,25%), în valori absolute; creditorul va calcula eventuala variație (majorare/reducere) a RD conform metodologiei descrisă în Anexa I, iar noua valoare efectivă a RD astfel revizuită va fi valabilă și aplicată/implementată de creditor începând cu data de 01 (întâi) a primei luni din cadrul fiecărui trimestru (1 aprilie, 1 iulie, 1 octombrie, 1 ianuarie), atât timp cât aceasta este o zi bancară, altfel noua valoare a RD va fi aplicată/implementată începând cu prima zi bancară următoare.
Anexa I a Actului adițional cu privire la care s-a invocat caracterul abuziv conține formula de calcul a variației ratei anuale a dobânzii (RD), respectiv: Variația RD=Media (LIBOR la 3 luni) – Media (LIBOR la 3 luni)t-1, dacă valoarea rezultată în urma aplicării formulei de mai sus este mai mare sau egală cu 25 puncte de bază (adică mai mare sau egală cu 0,25%), această valoare va fi adăugată la valoarea curentă RD, dacă valoarea rezultată în urma aplicării formulei de mai sus este sub valoarea negativă de -25 de puncte de bază (adică – mai mică sau egală cu 0,25%), această valoare va fi scăzută din valoarea curentă RD, dacă valoarea rezultată în urma aplicării formulei de mai sus este între -0,25% și +0,25%, atunci valoarea RD va rămâne neschimbată.
Verificând condițiile în care a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.070CSF_/22.06.2007 cu pârâta B., instanța constată că acesta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant, iar potrivit practicii constante, atât a instanței supreme din România, cât și a CJUE, respectiv cauzele C-484/08 și C-241/98, o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil, deci inclusiv clauzele privind prețul contractului.
În drept, instanța constată că, prezentului contract de credit încheiat la data de 26.07.2007 nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.50/2010, deși reclamanții au invocat dispozițiile acestui act normativ, întrucât, conform art.II din O.U.G. nr.73/2012, contractele de credit în curs de executare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, se supun legii în vigoare la data la care au fost încheiate, dacă părțile nu convin altfel, fiind aplicabile însă dispozițiile Legii nr.193/2000.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direcți cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Din definiția data clauzelor abuzive, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru stabilirea caracterului abuziv, respectiv clauza să nu fie rezultatul unei negocieri, clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei – credințe în detrimentul consumatorului.
In ce privește prima condiție, potrivit dispozițiilor legale, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
In ce privește cea de-a doua condiție, dezechilibrul contractual reprezintă o nepotrivire, o discrepanță între elementele conținutului contractului, adică alterarea globala a armoniei sale, înclinarea într-o parte sau alta a balanței justului contractual. Libertatea de voință constituie, de asemenea, un criteriu util în aprecierea dezechilibrului, clauza urmând a fi apreciată ca dezechilibrată în cazul în care consumatorul nu ar fi acceptat-o daca ar fi avut posibilitatea de alegere efectiva. Totodată, potrivit art. 4, la aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului, trebuie avute în vedere, pe lângă criteriile ideale, toate circumstanțele de fapt legate de încheierea contractului, cum ar fi natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, împrejurările existente la încheierea lui, celelalte clauze ale contractului sau clauzele unui alt contract de care este legala clauza respectiva.
Legea nr. 193/2000 oferă doua modalități de determinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, una principala, conturată în criteriile generale prevăzute de art. 4 alin. 1 și una suplimentară, reprezentată prin lista indicativă a clauzelor abuzive din anexa la lege, fără însă ca, clauzele ce pot fi apreciate ca abuzive să se reducă la cele indicate în aceasta listă, revenind doctrinei și practicii judecătorești sarcina de a califica ca abuzive si alte tipuri de clauze, în măsura în care se constată îndeplinirea criteriilor de evaluare reglementate în lege.
Raportat la dispozițiile legale incidente, instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, reclamanții au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, însă prin administrarea probei cu înscrisuri nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Instanța mai reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la prima clauză repudiată de reclamanți ca fiind abuzivă, respectiv cea inserată la pct.IV.4.1 alin.1 din contractul de credit, conform căreia, creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 7,95% pe an, instanța constată că nu respectă dispozițiile Legii nr.193/2000 întrucât creează un dezechilibru între părțile contractante prin aceea că nu a explicat consumatorilor ce semnifică caracterul său variabil, care este formula de calcul a acesteia și care este variabila din formula de calcul în funcție de care se va modifica pe parcursul derulării contractului, fapt ce a și determinat o evoluție ascendentă inexplicabilă a acesteia, întrucât în graficul de rambursare eliberat la data de 02.05.2008 (fila 25), la mai puțin de 1 an de la încheierea contractului, dobânda a fost majorată de la 7,95% pe an (fila 22), la 8,95% pe an (fila 25), iar ulterior, în graficul de rambursare emis la data de 25.02.2015 (fila 35), cuantumul acesteia a fost majorat la valoarea de 12,44%, menționându-se de această dată, că este formată din marja băncii de 6,62% și dobânda curentă de 5,82%.
Apreciind că, din analiza modului de reglementare a clauzei contractuale privind dobânda nu se poate deduce în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamanții trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitate băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, instanța va constata caracterul abuziv al mențiunii „variabilă”, inserată la pct.4.1 alin.1 din contractul de credit și, ca urmare a înlăturării acestei mențiuni, se constată că, dobânda curentă ce trebuia aplicată pe parcursul derulării creditului era de 7,95% pe an, cuantum acesteia fiind invariabil.
Cu privire la clauza inserată la pct.4.1 alin.2 din contractul de credit, conform căreia clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului, formula de calcul a dobânzii este: produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărțit la 360 zile, instanța apreciază că nu se poate reține caracterul abuziv al acesteia, întrucât cele două comisioane reprezintă costul serviciilor prestate de pârâtă către reclamanți - care nu se confundă cu dobânda „fruct civil” de care trebuie să beneficieze banca pe parcursul derulării contractului, aceasta având o destinație diferită de cea a comisioanelor percepute - respectiv cel de analiză al dosarului de creditare și pentru care prețul de 2,5% din valoarea creditului a fost acceptat de către reclamanți la momentul încheierii contractului, fiind unul rezonabil și cel de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la sold, care reprezintă costul serviciului de operare a plății lunare, de emiterea a chitanțelor de plată, ambele servicii fiind făcute în beneficiul exclusiv al clientului ce a beneficiat de un împrumut cu plata în rate și care presupune o evidență exactă și corectă a plăților efectuate pe parcursul derulării creditului.
Instanța apreciază că, prin înlăturarea celor două comisioane s-ar crea un dezechilibru în defavoarea băncii, atât timp cât dobânda „fruct civil” nu include costul serviciilor prestate clienților, aceasta reprezentând doar un preț al lipsei de folosință al sumei împrumutate de către creditoare, fiind reglementată și acceptată de legiuitor inclusiv în cazul creditorilor necomercianți, iar aceste servicii de acordare credit și administrare credit, presupun costuri pentru remunerarea personalului și achiziționarea resurselor materiale angrenate în componentele de analiză a unui dosar de creditare și de administrare a unui credit cu plata în rate, și nu se poate reține caracterul lor abuziv atât timp cât aceste servicii au fost și sunt efectiv prestate în favoarea clienților, au un cuantum rezonabil, comisionul de administrare este aplicabil soldului rămas iar în situația plății integrale a creditului, acesta nu se mai percepe pentru perioada convenită inițial pentru rambursarea creditului, fapt ce dovedește destinația acestui comision pentru acoperirea costului suportat de bancă prin acordarea unui împrumut cu plata în rate, prin plata personalului și a consumabilelor utilizate în acest proces de administrare a creditului.
Cu privire la clauza inserată la pct.4.3 din contract, conform căreia, pe parcursul derulării creditului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare, înștiințarea se va face de către bancă prin afișare la sediul unității și prin notificare scrisă, în cazul modificării dobânzilor se va modifica și graficul de rambursare, împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea, neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării se consideră acceptare tacită, iar în situația neacceptării de către împrumutat a modificării, banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente, instanța apreciază că are caracter abuziv, întrucât dezechilibru creat în defavoarea reclamanților constă în faptul că banca și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a fi necesară o negociere în acest sens cu consumatorii, aceștia având la dispoziție doar două opțiuni, respectiv să accepte modificările operate de bancă și care pot fi împovărătoare pentru ei sau să le refuze, însă și în acest caz li se poate crea o situație împovărătoare întrucât pot fi obligați la restituirea integrală a creditului. Această atitudine dominantă a băncii față de consumator, nu poate fi tolerată nici chiar în situația în care ar fi justificată o eventuală modificare a costurilor creditului, deoarece banca acționează în raportul cu consumatorul ca un profesionist, deține cunoștințele necesare pentru evaluarea corectă încă de la momentul încheierii unui contract de credit a costurilor aferente acestuia, și astfel, spre deosebire de consumator, poate să prevadă eventualele modificări ce ar putea să apară pe piața bancară și să identifice un mecanism de calcul a dobânzilor și comisioanelor care să acopere inclusiv situația majorării costurilor pe piața bancară, singura condiție fiind ca acest mecanism să fie transparent iar formula de calcul să fie ușor inteligibilă și pentru un consumator lipsit de cunoștințe financiare.
Cu privire la clauzele inserate la art.I pct.4 și 5 din Actul adițional nr.1/23.09.2010, conform căruia, variația RD va fi rezultatul efectului cumulativ al schimbărilor pozitive și negative înregistrate de media zilnică a indicelui LIBOR la 3 luni de-a lungul unei perioade de calcul determinate, conform metodologiei descrisă în Anexa I, atât timp cât acest efect este mai mare sau egal cu 25 de puncte de bază (adică 0,25%), în valori absolute; creditorul va calcula eventuala variație (majorare/reducere) a RD conform metodologiei descrisă în Anexa I, iar noua valoare efectivă a RD astfel revizuită va fi valabilă și aplicată/implementată de creditor începând cu data de 01 (întâi) a primei luni din cadrul fiecărui trimestru (1 aprilie, 1 iulie, 1 octombrie, 1 ianuarie), atât timp cât aceasta este o zi bancară, altfel noua valoare a RD va fi aplicată/implementată începând cu prima zi bancară următoare și în Anexa I a Actului adițional ce conține formula de calcul a variației ratei anuale a dobânzii (RD), respectiv: Variația RD=Media (LIBOR la 3 luni) – Media (LIBOR la 3 luni)t-1, dacă valoarea rezultată în urma aplicării formulei de mai sus este mai mare sau egală cu 25 puncte de bază (adică mai mare sau egală cu 0,25%), această valoare va fi adăugată la valoarea curentă RD, dacă valoarea rezultată în urma aplicării formulei de mai sus este sub valoarea negativă de -25 de puncte de bază (adică – mai mică sau egală cu 0,25%), această valoare va fi scăzută din valoarea curentă RD, dacă valoarea rezultată în urma aplicării formulei de mai sus este între -0,25% și +0,25%, atunci valoarea RD va rămâne neschimbată, instanța apreciază că nu se poate reține caracterul abuziv al acestora, întrucât conțin referiri generice la indicele în funcție de care poate varia dobânda anuală, respectiv LIBOR la 3 luni, fără a conține și o formulă de calcul în care să fie inclus acest indice de referință, precum și cum se calculează variația dobânzii, dar nu și a dobânzii însăși, fapt ce nu poate fi reținut că către instanță că ar putea crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, atât timp cât nu conține formula de calcul a dobânzii curente, iar variația dobânzii este determinată, în mod just, de variația indicelui LIBOR la 3 luni. Pentru a se verifica caracterul abuziv al acestor clauze, era necesar să fie menționată și eventuala marjă a băncii care se adaugă acestui indice sau altă valoare care, alături de indicele LIBOR la 3 luni compune dobânda curentă, însă doar aceste mențiuni, prin ele însele, referitoare la indicele LIBOR la 3 luni și la variația acestuia, nu pot determina caracterul abuziv al clauzei privind dobânda aplicabilă.
Mai mult, instanța a constatat anterior caracterul abuziv al mențiuni „variabilă” din cuprinsul pct.4.1 alin.1 din contract și astfel, poate fi apreciat și ca lipsit de obiect capătul de cerere privind variația ratei anuale a dobânzii.
Cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtei la modificarea contractului și a actului adițional în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum și cel privind obligarea acesteia la refacerea scadențarului și la emiterea unui nou grafic de rambursare, instanța apreciază că sunt lipsite de interes, având în vedere că, în situația constatării caracterului abuziv al unei clauze, consecința directă este cea a înlăturării clauzei respectiv din cuprinsul contractului, nefiind necesar încheierea unui act adițional în sensul modificării clauzelor contractuale inițiale și nici a refacerii scadențarului, deoarece consumatorul-reclamant va respecta în continuare clauzele contractuale cu modificările implicite ale acestora ca urmare a constatării caracterului abuziv al unei clauze și va achita lunar, la scadență, rata formată din cuantumul debitului principal evidențiată în scadențar, dobânda în cuantumul convenit inițial de 7,95% pe an și comisionul de administrare evidențiat în scadențar.
Cu privire la capătul de cerere referitor la formula de calcul pe care o apreciază reclamanții ca fiind cea corectă, respectiv LIBOR 3 luni+6,62 marja fixă a băncii, instanța apreciază că este inadmisibil, întrucât, instanța nu poate interveni asupra clauzei privind dobânda aplicabilă în sensul modificării ei în forma solicitată de reclamanți ci doar în sensul anulării acesteia sau a părții din clauză care este găsită abuzivă, această concluzie rezultând și din jurisprudența CJUE care, în cauza C-618/10, a statuat că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, iar când constată existența unei astfel de clauze, instanța națională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. C. N. și P. E. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. SA, va constata ca fiind abuzivă, în parte, clauza inserată la pct.4.1 alin.1 din contractul de credit de consum nr. 070CSF_/26.07.2007, respectiv doar în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii convenite, va constata ca fiind abuzivă clauza inserată la pct. 4.3 din contractul de credit de consum nr.070CSF_/26.07.2007, va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. I pct.4 și 5 din actul adițional nr.1/23.09.2010 și Anexa I a actului adițional nr.1/23.09.2010, va respinge ca fiind lipsite de interes capetele de cerere privind obligarea pârâtei la modificarea contractului și a actului adițional în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum și cel privind obligarea pârâtei la refacerea scadențarului și la emiterea unui nou grafic de rambursare și va respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtei la adoptarea unei formule de calcul a dobânzii în sensul indicat de reclamanți, respectiv Libor 3 luni+6,62 p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. C. N., CNP_ și P. E. S., CNP_, ambii domiciliați în mun. B., Calea Națională Nr. 65, scara A, etaj 4, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. SA, cu sediul în București, .. 6 A, sector 2, J_, CUI_/1992, cont bancar R018BPOS_ RONO8 deschis la B. SA.
Constată ca fiind abuzivă în parte clauza inserată la pct.4.1 alin.1 din contractul de credit de consum nr. 070CSF_/26.07.2007, respectiv doar în ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii convenite.
Constată ca fiind abuzivă clauza inserată la pct. 4.3 din contractul de credit de consum nr.070CSF_/26.07.2007.
Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. I pct.4 și 5 din actul adițional nr.1/23.09.2010 și Anexa I a actului adițional nr.1/23.09.2010.
Respinge ca fiind lipsite de interes capetele de cerere privind obligarea pârâtei la modificarea contractului și a actului adițional în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum și cel privind obligarea pârâtei la refacerea scadențarului și la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtei la adoptarea unei formule de calcul a dobânzii în sensul indicat de reclamanți, respectiv Libor 3 luni+6,62 p.p.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțata în ședința publică din data de 25.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. - MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Tehnoredact. T.G.
Ex. 5 - 07.08. 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6254/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5712/2015.... → |
|---|
