Plângere contravenţională. Sentința nr. 7733/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7733/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 7733/2015

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – B. P.

GREFIER – C. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7733

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul C. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că a fost invocată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., având în vedere că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit pe raza loc. Cândești, jud. B..

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 29.05.2015 sub nr._, petentul C. V. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., solicitând instanței să dispună în principal anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.05.2015.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

La plângere, petentul a anexat o copie după procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a solicitat pe cale de excepție declinarea cauzei la Judecătoria D. și pe fond respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, deci, menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.

În probațiune, intimatul a depus copie după procesul-verbal de constatare a contravenției, raportul polițistului rutier care a constatat și sancționat contravenția.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, cu prioritate în ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

La locul săvârșirii faptei se raportează competența teritorială a judecătoriei de a soluționa plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor întocmite de polițiștii rutieri care constată încălcări ale normelor rutiere conținute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și de Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat de H.G. nr. 1391/2006, cum este și în cauza de față.

Astfel, conform dispozițiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, competentă să judece plângerea este judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Potrivit art. 109 alin. (9) din același act normativ, ”prevederile prezentei ordonanțe de urgență (O.U.G. nr. 195/2002) referitoare la contravențiise completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel”.

Din dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dreptul comun în materie contravențională, rezultă că soluționarea plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se face de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 126 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care permit părților să convină cu privire la competența teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri, instituie un caz particular de competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga, normele care o reglementează fiind de ordine publică.

Mijlocul de invocare a încălcării normelor de competență este excepția de necompetență.

Întrucât în cazul de față normele de competență sunt de ordine publică, în baza art. 130 alin. (2) Cod procedură civilă, excepția poate fi ridicată de părți sau de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Totodată, art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă obligă judecătorul să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Este evident că în privința competenței teritoriale textul are în vedere doar competența teritorială exclusivă, deoarece competența teritorială reglementată de norme de ordine privată poate fi invocată doar de pârât, în baza art. 130 alin. (3) Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanța se va pronunța cu privire la excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., excepție ridicată de intimată prin întâmpinare.

Văzând că locul săvârșirii și constatării contravenției este loc. Cândești, jud. B., care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei D., instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și, în baza art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei privind plângerea contravențională formulată de petent în favoarea Judecătoriei D..

Reținând că în cauză este incidentă excepția de necompetență teritorială, instanța nu poate proceda la cercetarea pe fond a plângerii contravenționale.

Conform dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B..

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul C. V. cu domiciliul în SOLCA, TOMSA V., nr. 85, jud. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. cu sediul B., în favoarea Judecătoriei D..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, data de 10.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. B.P./ Tehnored. C.A../4 ex./23.09.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar Nr._

CĂTRE,

JUDECĂTORIA D.,

ORAȘ D., JUD. B.

Vă trimitem alăturat dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., întrucât prin sentința civilă nr. 7733 pronunțată la data de 10.09.2015, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D..

Dosarul conține un număr de file.

PREȘEDINTE,GREFIER,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar Nr._

CĂTRE,

JUDECĂTORIA D.,

ORAȘ D., JUD. B.

Vă trimitem alăturat dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., întrucât prin sentința civilă nr. 7733 pronunțată la data de 10.09.2015, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D..

Dosarul conține un număr de file.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7733/2015. Judecătoria BOTOŞANI