Plângere contravenţională. Sentința nr. 8454/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8454/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 8454/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
GREFIER R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8454
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentul P. I., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.02.2015 de către intimatul CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C..
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub numărul de mai sus, P. I. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.02.2015, încheiat de intimata C. SA – C..
Față de prevederile art. 17 din OG 2/2001, coroborat cu prev. art. 4-7 din Legea nr. 455/2001 și Decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ, petentul a invocat excepția nulității procesului verbal atacat, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, a invocat prev. art. 17, 31 alin. 1, art. 32 din OG 2/2001, art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, Legea nr. 424/2002, art. 4,7 din Legea nr. 455/2001, Decizia ÎCCJ nr. 6/2015.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-5).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.
În motivare, a arătat că la data de 16.02.2015 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/16.02.2015, prin care s-a constatat că în data de 11.11.2014, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români pentru autovehiculele, structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axă, după caz.
Intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul-verbal a fost emis prin sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Precizează că Decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ nu este un act normativ.
În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 19-21).
Prin sentința civilă nr. 4660/16.06.2015 Juecătoria Bistrița a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, exceptie pe care a admis-o si a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei B.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție . 15 nr._ întocmit la data de 16.02.2015, de către reprezentanții C. S.A. – C., petentul I. P. a fost sancționat cu 250 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 al.3 din O.G. nr.15/2002 reținându-se că la data de 11.11.2014 pe DN 17 B Km 85 + 380 m, Tiha Bârgăului, cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu art. 1 din O.G. 2/2001, constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din interpretarea prevederilor reglementării evocare, se degajă concluzia că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință este una fundamentală, deoarece în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era în vigoare textul legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei, și în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții. Cercetând conținutul procesului verbal atacat, instanța constată că textul legal reținut de organul constatator ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator contestat, deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din norma citată, instanța reține că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 oct. 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriu (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Pe de altă parte, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din O.G. nr.2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu. În speță, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 cod civil trebuie să ceară instanței în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Verificând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, conform art. 34 al.1 din O.G. 2/2001, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca întemeiată în considerarea argumentelor care vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile O.G. 2/2001.
Astfel, art. 2 al.1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 al.2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului”dând așadar caracter administrativ proceselor verbale de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea 455/2001 instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alt caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”
Actul constatator criticat în prezenta pricină reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat în modalitatea prevăzută în Legea 455/2001 adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în O.G. 2/2001. Ori, nici dispozițiile O.G. nr.2/2001 și nici cele ale O.G. nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind știut faptul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Totodată, reține instanța că, prin decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii prin care s-a statuat că, În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Rezultă așadar că nu au fost respectate în cauză dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare, aspect care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din O.G. 2/2001, conduce la admiterea plângerii contravenționale, cu consecința anulării procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ întocmit la data de 11.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. I., cu domiciliul în B., .. 47, jud. B. în contradictoriu cu intimata, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., cu sediul în București, .. 401A sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.02.2015, ca fiind nelegal întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. C. R. R.
Red.CL/tehnored. R.R./2 ex/09.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8359/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8578/2015.... → |
|---|
