Plângere contravenţională. Sentința nr. 5526/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5526/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 5526/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din 29 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte – I. M.
Grefier - VATAMANUTA M.
Sentința civilă nr.5526
La ordine judecarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul H. R. S., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns av. A. A. pentru petentul lipsă, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocată de intimat și acordă părții prezente cuvântul asupra excepției.
Avocat A. A. pentru petent arată că este de acord cu excepția invocată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata :
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 30.12.2014, sub nr._, petentul H. R. S. a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Iași, sa dispună anularea procesului – verbal de contraventie . nr._ din 19.12.2014, prin care a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 810 lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.102, alin.3, lit.e, din OUG 195/2002.
In motivarea plangerii, petentul a aratat, în esențã, cã nu este vinovat de cele constatate în procesul-verbal.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe disp. OUG 195/2002, modificată și completată, OUG nr.2/2001 și HG 1391/2006.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul, I.P.J Iași a formulat întâmpinare (fl.24-25) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei P., motivat de împrejurarea că fapta contravențională a fost săvârșită pe DE 583, km 39+800 m., respectiv pe raza localității S., jud. Iași
Intimatul a depus înscrisuri: raportul agentului constatator (fila 34, 38), fotocopie după buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (fila 31, 35), atestatul operatorului radar (fila 32, 36) fotografii cu înregistrarea abaterii și CD (filele 30, 33).
La termenul de judecata din 29.05.2015, instanta a pus in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, si a ramas in pronuntare pe exceptie.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept :
Exceptia necompetentei teritoriale a instantei de judecata in materia plangerii impotriva procesului - verbal de constatare si sanctionare a contraventiei este o exceptie de procedura, privind o conditie esentiala pentru promovarea unei cereri de chemare in judecata: sesizarea instantei competente.
Totodata, in materia plangerii impotriva procesului – verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, normele de competenta teritoriala sunt de ordine publica, art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001 prevazand in mod imperativ ca plangerea se trimite judecatoriei in carei circumscriptie a fost savarsita contraventia, instituindu-se astfel, in acest domeniu, o competenta teritoriala exclusiva in favoarea instantei locului de savarsire a contraventiei. La aceeasi concluzie conduce si interpretarea per a contrario a art. 126 C.pr.civ., care permite partilor derogarea de la normele de competenta numai in materia bunurilor sau altor drepturi de care acestea pot dispune or, prezenta cauza are ca obiect raspunderea contraventionala, partile fiind tinute sa se adreseze, in mod exclusiv, instantei locului de savarsire a contraventiei.
D. consecinta a caracterului de ordine publica a normelor de competenta in aceasta materie, exceptia de necompetenta are un caracter absolut, astfel ca instanta este obligata sa verifice, cu prioritate fata de fondul cauzei, indeplinirea acestei conditii esentiale, ridicand din oficiu aceasta exceptie si punand-o in discutia partilor. Totodata, exceptia necompetentei este o exceptie dilatorie, impiedicand, in caz de admitere, judecata pe fond a cauzei de catre prezenta instanta, analiza ei impunandu-se a se face cu prioritate fata de alte aspecte legate de procedura si fond.
In analiza acestei exceptii, instanta retine ca, potrivit mentiunilor cuprinse in procesul – verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, locul de savarsire a contraventiei este indicat ca fiind localitatea S., ..
Or, potrivit H.G. nr. 337/1993 cu modificarile ulterioare, Judecatoria Botosani nu are in circumscriptia sa această comună, ea fiind arondată Judecatoriei P..
Pentru aceste motive, instanta urmeaza a admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Botosani, si a dispune declinarea competentei de solutionarea a plangerii impotriva procesului – verbal de contraventie, in favoarea Judecatoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de intimat, prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul H. R. S., domiciliat în mun. B., ..43, jud. Botosani, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, ..6, jud. Iași, în favoarea Judecătoriei P., Județul Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2015.
P., GREFIER,
Red IM/tehnored NL/19.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5568/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8359/2015. Judecătoria... → |
|---|








