Plângere contravenţională. Sentința nr. 9301/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9301/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 9301/2015

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOSANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 14 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. C. C.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR. 9301

La ordine pronunțarea cu privire la excepția tardivității și excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale în cauza civilă formulă de petenta . B., prin reprezentant în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Concluziile cu privire la excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale au fost formulate în ședința publică din 05.10.2015, în prezența consilierului juridic C. F. pentru petentă, lipsă reprezentantul intimatei, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea dată și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. plângerea înregistrată în data de 04.05.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petenta . B., prin reprezentant a chemat în judecată pe intimata C.N.A.D.N.R. SA - C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să anuleze procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 22.02.2012, prin care a fost sancționată contravențional cu o amendă în sumă de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, petenta a fost obligată la plata sumei de 28 euro, adică suma de 121,35 lei cu titlu de tarif de despăgubire.

În motivare se arată că, prin adresa nr. 18 din 24.03.2015, petenta s-a adresat Administrației Județene a Finanțelor Publice B. pentru a comunica procesele verbale de contravenție pentru care a fost somată la plată, fără a avea cunoștință despre acestea, iar la data de 20.04.2015, prin adresa nr._, organul fiscal a înmânat o listă cu procesele verbale de contravenție și copii ale acestora, pe listă regăsindu-se și procesul verbal de contravenție contestat în prezentul dosar.

Cu privire la procesul verbal de contravenție . nr._ din 22.02.2012 se susține că nu a fost respectată procedura legală de comunicare, aceasta realizându-se după 30 zile de la data săvârșirii presupusei contravenții, iar procesul verbal nu conține semnătura olograf a agentului constatator. În plus, se mai invocă absența omologării sistemului de verificare a rovinietei.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001.

În dovedire s-a depus copie după procesul verbal de contravenție contestat.

Pentru plângerea contravențională s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

Intimata C.N.A.D.N.R. SA - C. nu a formulat întâmpinare, însă a înaintat la dosar copii după certificatul calificat pentru semnătura electronică emis de Certsign SA, legitimația agentului constatator, planșă foto și dovada comunicării procesului verbal de contravenție contestat.

La termenul din 05.10.2015, instanța a pus în discuție excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale invocată de petentă și excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată din oficiu, a acordat cuvântul părților prezente cu privire la acestea și a rămas în pronunțare pe excepții.

Asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale și excepției prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

P. procesul verbal de constare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 22.02.2012 încheiat de intimata Compania Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - C., petenta . B. a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, petenta a fost obligată la plata sumei de 28 euro, adică suma de 121,35 lei cu titlu de tarif de despăgubire.

Pentru a aplica această sancțiune, agentul constatator a reținut că, în ziua de 08.09.2011, în jurul orei 12:43, pe DN 2 km 115+80 m, pe raza loc. Mărăcineni, jud. B., autovehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentei a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale, fără a deține o rovinietă valabilă.

În ce privește excepția tardivității, potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.

Potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr.2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie introdusă în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Așadar, textul legal anterior menționat stabilește două date de la care termenul de 15 zile începe să curgă, respectiv, de la data înmânării sau de la data comunicării acestuia, comunicare care în speța de față s-a efectuat prin afișare. Termenul de 15 zile se calculează pe zile libere, neintrând în calcul ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Obligația de a dovedi data la care a fost comunicat procesul-verbal revine, în temeiul art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2001 organului constatator, iar nu contravenientului.

Intimata a depus la dosar un proces verbal de afișare din data de 22.02.2012 a actului constatator (fila 18), din cuprinsul acestuia reieșind că operațiunea de afișare s-a realizat în prezența unui martor asistent, care a semnat procesul verbal de afișare.

Scopul comunicării procesului verbal de contravenție nu este pur formal, ci trebuie să asigure petentului cunoașterea efectivă a acestuia și posibilitatea de a contesta legalitatea și temeinicia actului. În condițiile în care nu exista certitudinea că procesul verbal a ajuns efectiv la cunoștința contravenientului, existând așadar un dubiu cu privire la regularitatea comunicării, acest dubiu îi profită, astfel încât singura soluție, în acord cu principiile dreptului la un proces echitabil, este respingerea excepției de tardivitate și posibilitatea acordată petentului de a-i fi analizată cauza pe fond.

De altfel, prin Decizia Î.C.C.J. nr. 10 din 10 iunie 2013 (RIL) dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cu toate că procesul verbal a fost încheiat la o dată anterioară publicării deciziei sus menționate, considerentele Curții confirmă practica instanțelor, care au apreciat că procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Nefiind precedat de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, procesul verbal de afișare este nelegal din această perspectivă.

Pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă excepția tardivității plângerii contravenționale invocată din oficiu.

Referitor la excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța apreciază că, în speță, devin incidente dispozițiile art. 34 alin. 1, art. 14 alin. 1 și art. 27 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prevede că executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Comunicarea procesului verbal de contravenție, așa cum prevede art. 27 din OG nr. 2/2001 se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operațiunea de afișare fiind consemnată într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța „hotărăște asupra sancțiunii”, ceea ce semnifică că instanța va verifica inclusiv faptul dacă această sancțiune poate fi executată, respectiv dacă nu a intervenit prescripția executării sancțiunii. În procedura contravențională, instanța nu verifică numai legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, ci examinează, la cerere ori din oficiu, în concret dacă poate fi angajată răspunderea contravențională a persoanei și dacă nu există inclusiv vreun impediment de executare a sancțiunii.

Așadar, dacă procesul verbal de contravenție nu se comunică contravenientului în termen de o lună de la aplicarea sancțiunii, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale poate constata prescripția executării amenzii, în condițiile art. 14 din OG nr. 2/2001, fără să fie nevoie a se formula contestație la executare (în acest sens este și minuta CSM pentru unificarea practicii judiciare din data de 19 noiembrie 2008, pct.13).

În speță, intimata a depus la dosar un proces verbal de afișare din data de 22.02.2012 a actului constatator (fila 18), din cuprinsul acestuia reieșind că operațiunea de afișare s-a realizat în prezența unui martor asistent, care a semnat procesul verbal de afișare, comunicarea prin afișare nefiind precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire.

P. urmare, intimata nu a făcut dovada comunicării către petentă a procesului verbal de contravenție contestat în termenul de o lună prevăzut de art. 14 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Având în vedere că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 22.02.2012 nu a fost comunicat petentei . în termenul prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale invocată din oficiu, să constate prescrisă executarea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro, adică suma de 121,35 lei aplicate petentei și, pe cale de consecință, să exonereze petenta de plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire aplicate.

În final, față de considerentele mai sus reținute, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 22.02.2012 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. SA - C., motiv pentru care va dispune și anularea procesului verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Admite excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Admite acțiunea având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . B., prin reprezentant, cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C., cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenției . 12 nr._ din data de 22.02.2012.

Ia act de faptul că nu s-au pretins cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Redactat MCC

Tehnoredactat DS

Ex. 4 / 25.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9301/2015. Judecătoria BOTOŞANI