Pretenţii. Hotărâre din 15-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 12067/2015

Dosar civil nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 15.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. L.

GREFIER – B. A.

Sentința civilă nr._

Pe rol judecarea cererii având ca obiect « pretenții», formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 39 B., în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:

JUDECĂTORIA,

Prin cererea înregistrată inițial la data de 03.05.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta Asociația de P. nr. 39 B. prin reprezentant legal a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei ÎNFRĂȚIREA S.C.M.” la plata sumei de 76,72 lei reprezentând contravaloarea cotelor de contribuție și a sumei de 23,44 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate conform desfășurătorului anexat.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, în conformitate cu legislația în vigoare ce guvernează activitatea asociațiilor de proprietari, pârâta are obligația să achite lunar asociației cotele de contribuție în care sunt incluse cheltuielile comune, dar și eventualele cheltuieli cu furnizorii de servicii. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației este de 20 zile calendaristice de la afișarea listelor.

Prin sentința civilă nr. 6196 din 27.05.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a admis în parte cererea, obligând pârâta ă plătească reclamantei suma de 32,81 lei cu titlu de debit pentru perioada ianuarie – septembrie 2010 și suma de 2,48 lei majorări de întârziere.

Împotriva sentinței pronunțate, părțile au formulat recurs, reclamanta la data de 15.11.2013, iar pârâta la 13.11.2013, înregistrându-se la data de 26.11.2013 pe rolul Tribunalului B. – Secția I Civilă, dosarul nr._, în care la data de 11.02.2014 s-a pronunțat Încheierea de scoatere de pe rol a cauzei și trimiterea spre competentă soluționare Tribunalului B. – Secția a II a Civilă și de contencios administrativ și fiscal.

La data de 24.02.2014, pe rolul Tribunalului B. – Secția a II a Civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat dosarul nr._ .

Prin Decizia nr. 922 din 17.11.2014, Tribunalul a admis recursurile declarate de părți, casând sentința recurată și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, astfel că la data de 07.07.2015, pe rolul Judecătoriei B., s-a înregistrat dosarul nr._ .

La primul terme de judecată, pârâta a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că nu are calitatea de asociat și a solicitat ca reclamanta să depună actul în baza căruia apare în calitate de proprietar, având în vedere și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 230/2007.

Prin încheiere, instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive și active invocate, precum și excepția autorității de lucru judecat pentru debitele și penalitățile din perioada 10.2010 – 12.2010.

Ca urmare a adresei instanței, reclamata a depus la data de 30.10.2015 răspuns, prin care a arătat că pârâta nu este membru fondator al Asociației de proprietari nr. 39, neavând depusă nicio cerere ulterioară de aderare și înscriere în Asociație. Faptul că nu este membru al Asociației, nici un proprietar nu este exonerat de la plata cheltuielilor comune, atât timp cât proprietatea face parte dintr-un condominiu.

În concluzie, a arătat reclamanta că, atât timp cât pârâta este proprietara unor spații comerciale ce intră în componența condominiului, îi sunt aplicabile prevederile art. 3 lit. a și art. 3 lit. j din legea nr. 230/2007 și ale art. 32 alin. 3 din HG 1588/2007.

Pârâta a depus la termenul din 04.11.2015 copie de pe planul de amplasament și delimitare a bunurilor imobile, considerații generale, memoriu tehnic, plan de încadrare în zonă, plan de situație, termen la care a precizat că imobilul se află în afara parterului blocului.

Fiindu-i comunicată copie de pe înscrisurile depuse de pârâtă, reclamanta a arătat prin notele de ședință din 25.11.2015, că aceasta încearcă să inducă în eroare instanța, încercând să prezinte o altă situație de fapt decât cea reală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, Asociația de P. nr.39 B. a dobândit personalitate juridică în baza încheierii din 3.10.2002 a judecătorului delegat la organul financiar local – în conformitate cu disp.art.5 alin.2 din REGULAMENTUL-CADRU al asociațiilor de proprietari – Anexa nr.2 a Legii 114/1996.

În drept, potrivit art. 137 din vechiul C.proc.civ., intanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a procesului.

Asupra excepței lipsei calității procesuale active și pasive, invocată de către pârâtă, se reține faptul că excepța lipsei calității procesuale este o excepție de fond, peremptorie și absolută. Calitatea procesuală pasivă presupune justificarea dreptului unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil. Astfel, în privința pârâtului instanța trebuie să verifice dacă, pornind de la raportul juridic dedus judecății, acesta este obligat în acel raport.

În cauză, pârâta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale, raportându-se la faptul că nu are calitatea de asociat potrivit dispozițiilor art. 7 din legea nr. 230/2007.

Instanța reține că potrivit - art. 22 alin.4 din REGULAMENTUL-CADRU al asociațiilor de proprietari – Anexa nr.2 a Legii 114/1996: ,,Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari privind buna întreținere și exploatare a clădirii de locuit sunt obligatorii și pentru proprietarii din aceeași clădire care nu sunt membri ai asociației.’’, iar potrivit art. 3 din Legea 230/2007: În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) clădire-. - proprietatea imobiliară formată din proprietăți individuale, definite apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuințe, și proprietatea comună indiviză. Poate fi definit condominiu și un tronson cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună;

b) proprietate individuală - apartamentul sau spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, parte dintr-o clădire, destinată locuirii sau altor activități, care împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună constituie o unitate de proprietate imobiliară. Cu excepția unor situații pentru care există alte prevederi exprese în prezenta lege sau în acordul de asociere, dreptul de proprietate asupra unei proprietăți individuale dintr-un condominiu trebuie considerat în același mod ca și dreptul de proprietate asupra altor bunuri imobile;

c) proprietate comună - toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință;

f) proprietar al spațiului, respectiv al apartamentului - persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care are în proprietate acel spațiu, respectiv apartament, într-un condominiu;

g) asociație de proprietari - formă de asociere autonomă și nonprofit a majorității proprietarilor dintr-un condominiu;

i) cheltuieli ale asociației de proprietari - cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale;

j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari - suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar .

În aceeași măsură, instanța reține că potrivit art. 24 alin.4 din Legea 230/2007: ,, Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari.’’, iar dispozițiile art.32 alin. 1 și 3 din HG 1588/2007 prevăd că:,, (1) Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

(3) Niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.’’

Potrivit art. 32 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 stabilește că nici un proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuința nu va fi exceptat de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietate sau a spațiului cu alta destinație decât aceea de locuința ori în alte situații.

În speță, instanța constată că prin încheierea din 3.10.2002 a judecătorului delegat la organul financiar local prin care asociația a dobândit personalitate juridică, prin urmare, pârâta, în calitate de proprietarăa unui spațiu din această clădire, a devenit membră acestei asociații independent de poziția exprimată la momentul întrunirii adunării proprietarilor pentru constituire, având deci legitimare procesual pasivă într-o cerere în pretenții, precum cea de față, în care reclamanta urmărește recuperarea cotelor de contribuție pe care pârâta le datorează la cheltuielile asociației de proprietari.

Din memoriul tehnic depus la dosar pentru spațiul deținut de către pârâtă, reiese că spațiul se desfășoară la parterul blocului cu opt nivele(f. 28), aspect ce arată că spațiul deținut de către pârâtă face parte din condominiu format din proprietăți individuale, definite apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuințe, și proprietatea comună indiviză.

Împrejurarea că pârâta nu dorește să facă parte din această asociație este irelevantă atâta vreme cât legiuitorul, dat fiind faptul că pentru spațiile comune este greu de a întruni unanimitatea, a stabilit, prin art.5 alin.2 din Legea nr.230/2007, că este suficient pentru înființarea asociației de proprietari existența acordului scris a jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, din cadrul unui tronson sau scară, cerință ce a fost verificată de către instanță la momentul acordării personalității juridice reclamantei.

Astfel, dispozițiile normative indicate arată că toți proprietarii sunt obligați la plata cheltuielilor la asociație, nu numai pentru care fac parte din asociație.

În considerarea celor expuse, instanța va respinge excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația de P. nr. 39 și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei „ÎNFRĂȚIREA S.C.M.”.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat pentru debitele și penalitățile din perioada 10._, instanța reține că prin Sentința nr._/28.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ *, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 67 R a Tribunalului B.(f. 16-22), pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor asociației aferente perioadei octombrie 2010 – decembrie 2011,– pentru spațiul comercial de la poziția 35 din listele lunare de cheltuieli(f.31 verso, penultimul paragraf), ori în cauza dedusă judecății se solicită cheltuielile de pentru spațiul de la poziția 34 (f. 82 dosar primul ciclu procesual), fapt ce arată că nu suntem în prezența identității de obiect pentru a opera autoritatea de lucru judecat. În aceste condiții, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat pentru debitele și penalitățile din perioada 10._.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listelor de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, cheltuieli enumerate în cuprinsul art. 47 din același act normativ și detaliate conform dispozițiilor art. 32-56 din HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Instanța reține că potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În raport de data scadentă a plății ultimei luni pentru care se solicită pretențiile, respectiv decembrie 2011, și de termenul de 90 de zile, instanța reține că acțiunea este formulată în termen.

În cauză, listele de plată au fost afișate în termenul stabilit de lege, motiv pentru care neplata la scadență a cheltuielilor de întreținere aferente perioadei ianuarie 2010– decembrie 2011, astfel după cum reiese din listele de plată, este nejustificată.

Instanța reține, în aceeași măsură, faptul că pârâta nu a contestat listele de plată și nu a cerut explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, în conformitate cu art. 12 lit. d din H.G. nr. 1588/2007.

Din examinarea listelor de cheltuieli aflate la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta a acumulat în perioada octombrie 2010-decembrie 2011, cu titlul de cotă de contribuție la cheltuielile comune ale asociației, o sumă restantă de 76,72 lei, sumă la plata căreia este obligată, potrivit prevederilor menționate anterior.

În privința penalităților de întârziere în valoare de 23,44 lei, instanța se va raporta la dispozițiile art. 49 al. 1 din Legea 230/2007, dispoziții potrivit cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizarile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășeste termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În același sens sunt și prevederile art. 17 lit. j din HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora comitetul executiv al asociației de proprietari stabilește sistemul propriu de penalizări al asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației.

Potrivit procesului verbal al Adunării Generale a Asociației de P. nr. 39 din 13.01.2011, instanța reține că penalitățile de întârziere au fost stabilite în cuantum de 0.1%/zi, acestea aplicându-se doar după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadentă a plății.

Examinând fișa de calcul a penalităților pârâtei(f. 3 dosar primul ciclu procesual), instanța constată că aceasta datorează penalități de 23,44 lei pentru perioada ianuarie 2010– decembrie 2011, motiv pentru care va obliga pârâta la plata acestor sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația de P. nr. 39 și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei „ÎNFRĂȚIREA S.C.M.”.

Respinge excepția autorității de lucru judecat pentru debitele și penalitățile din perioada 10._.

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 39, cu sediul în B., .. 10, ., în contradictoriu cu pârâta „ÎNFRĂȚIREA S.C.M.”., cu sediul în B., . A, jud. B..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 76,72 lei reprezentând contravaloare cote comune aferente perioadei ianuarie 2010– decembrie 2011 și suma de 23,44 lei majorări de întârziere pentru aceeași perioadă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/ 14.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 15-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI