Pretenţii. Sentința nr. 3064/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3064/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 15397/193/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SEDINTA PUBLICA DIN 23.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – B. P.
GREFIER - C. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3064
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. T. SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, constatând că are nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.02.2015, 05.03.2015, 13.03.2015 apoi pentru data de astăzi, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 22.07.2013, sub nr._, reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâta . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună obligarea pârâtei la restituirea contravalorii autoturismului marca Dacia L. MCV în cuantum de 5460 euro (24.924 lei), daune cominatorii în sumă de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, despăgubiri materiale în sumă de 1000 euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare pentru înmatricularea unei mașini, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, arată reclamanta că la data de 01.05.2012 s-a încheiat un contract de comodat cu pârâta având ca obiect autoturismul marca de mai sus, înmatriculat sub nr._, pentru o perioadă de 1 an de zile, reclamanta predând și certificatul de înmatriculare al mașinii și certificatul de autenticitate în original, iar la data de 23.06.2012 s-a încheiat și o poliță de asigurare facultativă . nr._ pentru o perioadă de 1 an de zile începând cu data de 24.06.2012, în care autovehiculul a fost apreciat la suma de 5460 euro, fiind încheiat și un act adițional la aceeași dată în care se arată că autoturismul a fost predat în baza unui contract de comodat către pârâtă, care trebuia să plătească și polița de asigurare, însă aceasta a achitat doar prima rată.
Învederează reclamanta că ulterior pârâta a închiriat mașina unei persoane fizice, predând și actele mașinii în original, iar această persoană nu a restituit-o nici până în prezent ceea ce duce la concluzia că autoturismul a fost vândut, pârâta fiind în culpă pentru că nu a luat nici o măsură de prevedere privind riscul nerestituirii acesteia, acesta fiind și motivul pentru care a promovat prezenta acțiune.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2146 - 2157 C.civ.
În dovedire, s-au anexat înscrisuri.
Reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru a fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1484,72 lei, cerere admisă de instanță prin încheierea de ședință din data de 13.01.2014.
Pârâta ., legal citată, a formulat întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că au fost încheiate mai multe contracte de închiriere cu privire la autovehiculul în cauză, ultima dată acesta fiind închiriat numitului B. T., care nu l-a restituit la data de 22.10.2012, conform contractului, moment la care pârâta a și sesizat organele penale, fiind deschis dosarul nr. 5716/P/2012 și solicită suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal.
Învederează pârâta că nerestituirea autoturismului nu poate fi imputată pârâtei de vreme ce aceasta a folosit bunul în scopul prevăzut în contract, care a fost asumat de reclamantă, iar la închirierea autovehicului a fost percepută o garanție de 100 euro.
În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri.
La data de 09.05.2014, numita R. M. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei, arătând că ea este de fapt proprietare autovehicului, acesta figurând fictiv pe numele reclamantei, sora ei, doar ca o garanție pentru o sumă de bani pe care reclamanta i-a împrumutat-o. Arată că fiind într-o relație de concubinaj cu numitul C. M., administratorul societății pârâte, i-a lăsat acestuia mașina pentru a avea grijă de ea în momentul în care a fost nevoită să plece în Italia, în baza unui contract de comodat, dar nu pentru a o închiria mai departe unor diverse persoane.
La data de 21.05.2014, instanța a dispuns introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a numitului B. T., acest capăt de cerere fiind ulterior disjuns la data de 15.12.2014, dată la care instanța a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de numita R. M. și cererea de suspendare a cauzei, în sensul respingerii cererii accesorii din precizările depuse de reclamantă la termenul din data de 13.05.2014.
Numita R. M. a formulat la data de 29.05.2014 o cerere de intervenție în interes propriu arătând că ea încă achită rate pentru autovehiculul în cauză, solicită respingerea întâmpinării depuse de pârâtă, fiind evidentă reaua – credință a acesteia, arătând că acțiunea de față are ca obiect atât o acțiune în răspundere contractuală, cât și o acțiune în îmbogățire fără justă cauză, ca petit subsidiar, pe care înțelege să îl formuleze în cadrul prezentului proces.
La data de 16.02.2015, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a reiterat cele susținute prin cererea de chemare în judecată, arătând că nu este corect ca pârâta să rămână cu chiria obținută din închirierea autoturismului, cu garanția de 100 euro achitată pentru acest bun și să nu răspundă în nici un fel pentru pieirea acestuia, ceea ce ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză.
Pârâta a formulat și ea concluzii scrise prin care a reluat solicitarea de respingere a acțiunii, învederând că nu exista o obligație pentru ea de a încheia contracte de asigurare obligatorie sau facultativă și chiar dacă a fost încheiată o poliță de asigurare facultativă pentru furt, aceasta nu era valabilă în cazul de față pentru că încadrarea juridică dată de organele de poliție este de înșelăciune.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii S. Lilian și proba cu interogatoriile părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 01.05.2012, între reclamanta N. M., în calitate de comodant și pârâta S.C. M. T. SRL, în calitate de comodatar, s-a încheiat un contract de comodat pe durată de un an (fila 20 dosar).
Conform clauzelor contractuale (art. 8) comodatarul (S.C. M. T. SRL) s-a obligat la restituirea, la data încetării contractului, a bunului împrumutat. De asemenea, conform art. 9 din contract comodatarul s-a obligat la a răspunde pentru „deteriorarea sau pierderea – în tot sau în parte – a lucrului, dacă nu dovedește că deteriorarea ori pierderea s-a produs fortuit sau că deteriorarea este consecința folosirii potrivit destinației și fără culpă din partea sa.
Astfel, la data de 01.05.2013, contractul a încetat, împlinindu-se termenul de un an pentru care a fost încheiat, potrivit art. 4 din contract fără ca pârâta să restituie bunul împrumutat.
Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtă s-a folosit de bunul împrumutat, în mod gratuit, fără a face dovada restituirii acestuia, așa cum s-a obligat prin contract. De asemenea, ținând cont de motivele invocate de pârâtă, instanța reține că aceasta a pierdut în tot bunul și nu a restituit contravaloarea sa.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța în drept, arată că potrivit art. 1270 C.civ., contractul încheiat cu respectarea dispozițiile legale are forță obligatorie între părți, potrivit principiului pacta sunt servanda, acestea fiind ținute să-și exercite drepturile, respectiv să-și îndeplinească obligațiile întocmai cum au fost prevăzute în contract.
Totodată, în ceea ce privește condițiile care generează răspundere contractuală, acestea sunt următoarele: existența unei fapte ilicite a debitorului, care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului; existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Conform art. 2148 alin. 2 C.civ. „Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinația acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terț să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului.”
Raportat la această dispoziție, instanța reține că închirierea mașinii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor contractuale și legale în materie. Astfel, simpla mențiune că obiectul contractului poate fi folosit ca mașină de intervenții și ca mașină de închiriat ( art. 3 contract), nu înlătură necesitatea acordului expres al proprietarului în privința folosirii autoturismului de către un terț determinat. Practic, voința expres exprimată a părților a fost în sensul încheierii unui contract de comodat și nu a unui alt tip de contract (comision, mandat, agenție, intermediere etc) motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2146 și urm. C.civ.
Mai mult decât atât, instanța reține că pârâta este un profesionist care are ca obiect de activitate tocmai oferirea spre închiriere a autoturismelor, ceea ce implică cunoașterea riscurilor unor astfel de operațiuni și necesitatea luării unor măsuri pentru preîntâmpinarea producerii unor pagube importante obiectului de activitate. Astfel, a admite că tot riscul sustragerii, pierderii bunului închiriat, este transferat persoanei fizice ce a pus la dispoziția societății, în mod gratuit, bunul mobil, înseamnă a admite că o parte importantă a rscului activității societății este suportat de neprofesionist ceea ce este, nu numai absurd, ci și ilegal (art. 7 lit. f L 31/90).
Din acest punct de vedere, instanța reține că nu se poate înlătura culpa pârâtei, atât din punctul de vedere al alegerii terțului cu care a subcontactat, cât și cu privire la neluarea tuturor măsurilor pentru înlăturarea producerii unui prejudiciu în patrimoniul proprietarului. Lipsa încheierii unui contract de asigurare a autoturismului de către profesionist, în caz de pierdere a bunului, dovedește tocmai lipsa de diligență a acestuia în folosirea bunului, contrară prevederilor art. 2149 C.civ. Astfel, din declarațiile martorului S. L. (f. 31) reiese că părțile s-au înțeles chiar și asupra încheierii unei poliței casco și plata acesteia de către pârâtă, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Acest aspect este susținut și de polița facultativă de asigurare pentru furt și deteriorare încheiată de pârâtă pentru autoturismul reclamantei (f. 26) dar neprelungită dar și de răspunsul pârâtei la interogatoriu (f. 280 pct. 5, 6).
În consecință, în ceea ce privește împrejurarea neexecutării obligației pârâtei de restituire a bunului și de pierdere a acestuia din culpa sa, instanța reține că au fost confirmate în cauză de către probele administrate.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează să admită cererea în parte și să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 6460 euro reprezentând contravaloarea prejudiciul suferit din nerestituirea autovehiculului marca Dacia L. MCV respectiv 5460 euro contravaloarea autoturismului (valoare apreciată de către societatea de asigurare f. 26) la care se adaugă valoarea apreciată la suma de 1000 de euro ce reprezintă contravaloare cheltuielilor cu înmatricularea autoturismului. În ceea ce privește suma de 1000 de euro instanța reține că aceasta este datorată ca parte integrantă din valoarea bunului, în temeiul art. 2149 alin. 1 coroborat cu art. 1350 C.civ., cu sublinierea aspectului că valoarea bunului, așa cum a fost stabilită prin aprecierea din polița de asigurare, nu cuprinde și cheltuielile efective pentru înlocuirea acestuia în patrimoniul comodantului.
Raportat la soluția ce urmează a se pronunța și reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, respectiv la plata sumei de 2270 lei lei (taxă judiciară de timbru, onorariu curator av. Și onorariu avocați).
De asemenea, raportat la dispozițiile art. 18 din OUG 51/2008 instanța va obliga pârâta la plata sumei de 1484,72 lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru de la care a fost scutită reclamanta prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N. M. domiciliată în mun. B., .. 35, ., . cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual de avocat Gontiniac M. din mun. B., .. 3, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. T. SRL, cu sediul în mun. B., .. 66 și cu sediul procedural ales la SCA „P., P., Aruștii și D.” din mun. B., .. 101, ., jud. B..
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 6460 euro reprezentând contravaloarea prejudiciul suferit din nerestituirea autovehiculului marca Dacia L. MCV.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pârâta la plata sumei de 1484,72 lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru de la care a fost scutită reclamanta prin admiterea cererii de ajutor public judiciar.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 23.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Jud. B.P./Tehnored. C.A./
5 ex./ 23.07.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2412/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3240/2015. Judecătoria... → |
|---|
