Pretenţii. Sentința nr. 3411/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3411/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 15798/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 01.04.2015
Completul compus din
PREȘEDINTE – C. L.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3411
Pe rol judecarea acțiunii civile, având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul S. Județean Mavromati B., în contradictoriu cu pârâtul A. P.-C..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 01.04.2015, când:
I N S T A N T A,
Deliberand asupra cauzei civile de fata :
Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Botosani, reclamantul S. Judetean de Urgenta Mavromati Botosani, a chemat in judecata pe pârâtul A. P.-C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3928,089 lei si dobanzi legale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată Erdic G., internat în perioada 10-23.04.2012.
În motivarea cererii, s-a arătat că partea vătămată a fost internată urmare a unei daune aduse sănătății cauzate de pârât. Pentru a se vindeca partea vătămată a beneficiat de îngrijiri medicale, medicamente, materiale sanitare, investigații paraclinice etc.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar.
Pârâtul nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, probă încuviințată și administrată.
La data de 19.03.2015 s-a depus la dosar precizări de către reclamantă prin care arată că își menține cererea așa cum a fost formulată.
Analizand actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :
În data de 10.04.2012, numitul Erdic G. a fost internat în S. Județean de Urgență “Mavromati” B., cu diagnosticul fractură pertrohanteriană complexă stângă, așa cum rezultă din fișa de observație clinică generală (f. 7 ds.). Leziunile au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale ale căror costuri s-au ridicat, potrivit devizului depus la dosarul cauzei, la suma de 3928,089 lei.
Urmare a agresiunii s-au efectuat cercetări penale în dosarul nr. 1713/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., astfel cum rezultă din informațiile comunicate de reclamant (fila 9 ds).
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Instanța constată astfel că prezentul litigiu se întemeiază pe o dispoziție legală ce reglementează un caz special de răspundere civilă delictuală, anume situația cauzării de prejudicii furnizorului de servicii medicale ca urmare a spitalizării victimei unei agresiuni. Prejudiciul este reprezentat de contravaloarea îngrijirilor medicale acordate.
Din probele administrate în dosar, respectiv constatările medicale și susținerile persoanei spitalizate, rezultă cu certitudine că aceasta din urmă a fost victima unui accident rutier, fapt ce i-au cauzat leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare îngrijiri de specialitate. Perioada propriu-zisă de spitalizare a ocazionat cheltuieli în cuantum de 3928,089 lei, astfel cum rezultă din decontul îndosariat la fila 10. În ceea ce privește autorii faptei și vinovăția acestuia, este de reținut că din dosarul de urmărire penală reiese că pârâtul nu a contestat săvârșirea faptei.
Totodată instanța constată că la săvârșirea faptei pârâtului a concurat și partea Vătămată, Erdic G. prin faptul că și acesta din urmă avea o alcoolemie de 0,70 g0/00, în timp ce pârâtul avea o alcoolemie de 1 g0/00, așa cum rezultă din rezoluția de încetare a urmăririi penale în dosarul nr. 1713/P/2012, ceea ce rezultă o cotă de vinovăție a pârâtului de 70% iar a părții vătămate de 30% în săvârșirea faptei prejudiciabile constând în accidentul reținut în dosarul de urmărire penală.
Pentru aceste motive, instanța, apreciind ca pârâtul este autorul accidentului rutier in care a fost implicata partea vătămata, că acesta a acționat cu vinovăție la săvârșirea faptei, si ca urmare a faptei, s-a cauzat reclamantului un prejudiciu constând in echivalentul îngrijirilor medicale acordate parții vătămate, urmează sa admită acțiunea reclamantului în parte si sa dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2749,66 lei, proporțional cu cota parte de vină a pârâtului în producerea evenimentului rutier, restul prejudiciului urmând a fi recuperat de la partea vătămată asemănător potrivit cotei sale părți de vinovăție.
Arată instanța că în virtutea rolului activ, a pus în discuția părților, necesitatea introducerii forțate a părții vătămate din ds. penal, Erdic G., în temeiul art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă,însă reclamantul a refuzat să prezinte un punct de vedere, astfel încât instanța a constatat că rămâne învestită doar cu petitul inițial în privința părților din cadrul procesual prezent.
Întrucât, in cadrul răspunderii delictuale, pârâtul este de drept in întârziere de la data cand prejudiciul catre reclamanta este cert – care este data încetării îngrijrilor medicale si externarii partii vatamate 23.04.2012, instanta urmează a dispune ca obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data scadenței până la achitarea integrală a debitului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S. Judetean de Urgență Mavromati B., cu sediul în mun. Botosani, ., jud. B., împotriva pârâtului A. P.-C., domiciliat în loc. V., .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2749,66 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată Erdic G., precum și la dobânda legală începând cu data de 23.04.2012 până la achitarea integrală a debitului principal.
Respinge restul pretențiilor reclamantului ca nefondate.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2015
P.,GREFIER,
C. L.R. R.
Red. C.L./tehnored RR.
5ex./07.05.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2678/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3320/2015. Judecătoria... → |
|---|








