Pretenţii. Sentința nr. 4029/2015. Judecătoria BOTOŞANI

În motivarea cererii, se arată că, în baza facturilor nr._/17.10.2013, nr._/22.11.2013, nr._/23.08.2013, nr._/26.08.2013, nr._/09.05.2012, nr._/14.05.2012, a livrat către pârât mărfuri alimentare și nealimentare, pârâtul însușindu-și marfa primită prin semnarea/ștampilarea facturilor. Contravaloarea acestor mărfuri este de 5372,70 lei, iar scadenta este menționată în cuprinsul fiecărei facturi, la data introducerii acțiunii nefiind achitată contravaloarea lor. Întrucât, potrivit mențiunilor din fiecare factură însușită de către pârâtă, acesta s-a obligat la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, solicită obligarea pârâtului și la plata sumei de_ lei cu titlu de penalități calculate, conform anexei nr. 1 la prezenta acțiune.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, art. 1538 și art. 1650 și urm. Cod civil.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta . nu a trimis reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cererea reclamantei, prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Intre reclamanta . SUCEAVA și pârâta . s-au desfășurat relații specifice raporturilor dintre profesioniști, reclamanta livrând pârâtei mărfuri alimentare și nealimentare, în contravaloare de 5372,70 lei, conform facturilor fiscale nr._/17.10.2013, nr._/22.11.2013, nr._/23.08.2013, nr._/26.08.2013, nr._/09.05.2012, nr._/14.05.2012, însușite de pârâtă prin semnătura.

Rezultă, așadar, existența unei convenții încheiate între reclamantă și pârâtă, în virtutea căreia reclamanta și-a îndeplinit obligația de a livra mărfurile către pârâtă, însă aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a achita contravaloarea lor la scadență. Se constată astfel, existența certa a unei creanțe in favoarea creditoarei, corespunzătoare facturilor emise, întrucât in materia răspunderii civile contractuale, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale, iar apoi, odată dovedita existenta creanței, ii revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. In cauza, așa cum arata reclamanta, parata nu a făcut nici o dovada in sensul plații, neexecutarea obligației restante de către acesta rezultând cu certitudine, si fiindu-i imputabila.

Având în vedere că, potrivit art.1270 alin.1 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5372,70 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate conform facturilor fiscale nr._/17.10.2013, nr._/22.11.2013, nr._/23.08.2013, nr._/26.08.2013, nr._/09.05.2012, nr._/14.05.2012.

În ceea ce privește capătul accesoriu referitor la penalitățile de întârziere, instanța amintește că o clauză penală are caracterul unei convenții și ea trebuie să întrunească toate condițiile de valabilitate ale convenției, între care - desigur - esențială este cerința acordului de voință valabil exprimat pentru ca această clauză să aibă aceeași forță obligatorie ca și contractul încheiat între părți.

Este evident că între părți s-au derulat relații specifice raporturilor dintre profesioniști și că acestea au valoarea unui contract întrucât creditoarea a livrat produse iar debitoarea le-a acceptat. Creditoarea a menționat pe facturi că debitorul datorează penalități în caz de neplată, iar facturile sunt înscrisuri ce au rolul de a constata efectuarea operațiunii de solicitare a prețului (operațiune comercială), dar mai ales stau la baza dovedirii obligațiilor fiscale ce se stabilesc în sarcina beneficiarului plății. Factura se emite în baza raportului contractual încheiat de părți, acest înscris nu se confundă cu contractul însuși, indiferent dacă acesta s-a încheiat în forma scrisă sau numai verbal prin simplul acord de voință. Factura este un instrument utilizat pentru a solicita plata contravalorii prestației și poate fi un mijloc de probă a existenței raportului juridic. În speță, instanța urmează să admită doar în parte acest capăt de cerere obligând pârâta la plata penalităților într-un cuantum care să nu depășească valoarea debitului principal.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada suportării unor cheltuieli de judecată de către reclamantă, instanța va respinge și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Față de cele menționate, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. D. .>în contradictoriu cu pârâta ., în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5372,70 lei reprezentând contravaloarea neachitată a mărfurilor livrate, precum și suma de 5372,70 reprezentând penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. D. . în insolvență cu sediul în mun. Suceava, . nr. 47, județul Suceava, înregistrată în R.C. sub nr. J_, CUI RO_, prin administratorii judiciari ALFA INSOLV IPURL, MGA INSOLVENCY SPRL și ACCERR IPURL, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în loc. Popeni, jud. B., CUI R_, Nr. ORC J_, având ca obiect pretenții.