Pretenţii. Sentința nr. 4041/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 4041/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 4041/2015

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din data de 23.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. N.-E.

GREFIER – L.-M. V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4041

Pe rol cauza civilă având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta S.C. A. G. SA B., în contradictoriu cu pârâtul P. C..

La apelul realizat în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa părților, care nu au depus înăuntrul termenului de perimare o cerere de repunere pe rol, instanța invocă excepția de perimare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 24.09.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A. G. S.A. B. a solicita în contradictoriu cu pârâtul P. C., ca instanța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 166,92 lei din care suma de 70,96 lei debit restant aferent perioadei 17.09._11, suma de 00 lei penalități de întârziere și 25 lei contravaloare invitație mediere.

Prin încheierea de ședință din data de 16.09.2014, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.242 alin.1 Cod procedură civilă întrucât reclamanta nu s-au conformat obligațiilor impuse de instanță prin încheierea din 23.05.2014.

Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul excepției perimării acțiunii, invocate din oficiu, absolute si peremptorii, instanța o apreciază drept întemeiată pentru următoarele considerente:

De precizat este in primul rând ca, fiind reglementata de norme de ordine publica, perimarea poate fi invocata, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate, potrivit art.416 Cod procedură civilă, invocarea pe cale de excepție vizând situația in care s-a procedat totuși la continuarea soluționării cauzei după expirarea termenului de perimare si se constata ulterior ca acesta se împlinise.

Potrivit art.416 Cod procedură civilăorice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni iar potrivit alin.2termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Instanța constată ca ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 16.09.2014, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.242 alin.1 Cod procedură civilă întrucât reclamanta nu s-au conformat obligațiilor impuse de instanță prin încheierea din 23.05.2014.

Instanța constată că în cauză niciuna dintre părți nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. În consecință, termenul legal de perimare, de șase, a început să curgă de la data de 16.09.2014, dată de la care părțile, din culpa lor, nu au mai stăruit la judecarea prezentei cauze.

Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din culpa părților, care nu au depus înăuntrul termenului de perimare o cerere de repunere pe rol, instanța va admite excepția de perimare și va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. B. în contradictoriu cu pârâtul P. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE Admite excepția perimării. Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. B., societate în faliment, cu sediul social în municipiul B., ..3, județul B., înregistrată la O.N.R.C. B. sub nr. J_, C.U.I._, reprezentată de lichidator judiciar C.I.I. D. L., în contradictoriu cu pârâtul P. C., cu domiciliul în municipiul B., . nr.16, ., județul B.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. B.N./ex.4/5.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4041/2015. Judecătoria BOTOŞANI