Pretenţii. Sentința nr. 77/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 77/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 26305/193/2013

Dosar nr._ Pretenții bănești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 07 ianuarie 2015

Completul compus din

PREȘEDINTE - M. C. C.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR. 77

Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanta . B., prin lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență D. C. L. în contradictoriu cu pârâta V. N., moștenitoare a defunctului V. V., având ca obiect pretenții bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța reține că, la termenul de judecată anterior - 27.11.2014, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a emis adresă către părți pentru a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, însă acestea nu s-au conformat.

În temeiul art. 248 Noul Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 27.11.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . B., prin lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență D. C. L. a chemat în judecată pe pârâtul V. V. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 67,50 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 29.07._10 și a sumei de 10 lei contravaloare invitație la mediere.

În motivare se arată că pârâtul a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă prestate în perioada amintită, fără a achita contravaloarea acestor servicii, așa cum era menționată în cuprinsul facturilor emise și distribuite lunar de către furnizor. De asemenea, pârâtul nu a contestat niciuna dintre facturile emise, totuși nici nu a înțeles să achite debitele corespunzătoare. Ulterior, pârâtul a fost invitat și la mediere, solicitare căreia nu i-a dat curs.

Cu privire la penalitățile solicitate se menționează că acestea au fost calculate potrivit art. 14 alin.1 din contract, art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și ale art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare, aceste penalități fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar de la data de 01.01.2006 au fost aplicate majorări de întârziere de 0,1% pe zi conform art. III din Legea nr.210/2005, de la data de 01.07.2010 s-au aplicat dobânzi de întârziere la plată de 0,05% pe zi întârziere, potrivit art.1 pct.10 din OUG nr.39/2010, noțiunea de majorări de întârziere fiind înlocuită cu dobânzi de întârziere la plată, iar de la 04.04.2011 s-au aplicat dobânzi de întârziere de 0,04% pe zi de întârziere conform art. 120 alin. 7 din OUG nr. 92/2003 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 46/2011.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1177, 1178, 1270, 1272, 1522, 1526, 1531, 1535 Cod civil, art.43 Cod comercial, Legea nr.51/2006, Legii nr.241/2006, Legea nr.210/2005, OUG nr.39/2010, art. 7201 Cod procedură civilă și art.77 din Legea nr.85/2006.

În dovedire s-au depus copii după contractul de furnizare, fișa abonatului, facturi fiscale, invitație la mediere, factura și chitanța privind invitația la mediere.

Reclamanta a solicitat judecata cauzei și în lipsa reprezentantului unității.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.77 din Legea 85/2006.

Pârâtului V. V. i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, însă plicul a fost restituit cu mențiunea „destinatar decedat”.

Conform fișei DEPABD, pârâtul V. V. a decedat la data de 26.01.2014, act deces nr. 89/2014 înregistrat la Primăria mun. B., fila 21.

Prin adresa nr. 3534 din 14.10.2014, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei V. N., soția supraviețuitoare a pârâtului V. V., fila 40.

Prin încheierea de ședință din 16.10.2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei V. N., fila 41. Legal citată, pârâta V. N. nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 27.11.2014, din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a emis adresă către părți pentru a formula un punct de vedere cu privire la aceasta, însă acestea nu s-au conformat.

La prezentul termen de judecată - 07.01.2015, instanța a reținut cauza spre soluționare pe excepția invocată.

Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține următoarele:

Între părțile în litigiu a fost încheiat contractul nr._ din 13.01.2005 de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, prin care reclamanta . s-a obligat să furnizeze pârâtului V. V. servicii de alimentare cu apă și de canalizare, având astfel dreptul de a factura și încasa lunar contravaloarea serviciilor furnizate, precum și de a calcula și încasa penalitățile de întârziere, potrivit prevederilor legale. Corelativ, debitorul avea dreptul de a primi serviciile menționate, precum și obligația de a achita în termen de 30 de zile calendaristice de la emitere contravaloarea facturilor (art. 7.7 din contract).

În executarea acestui contract, reclamanta a furnizat pârâtului V. V. în luna septembrie 2010 serviciile contractate, aspect ce rezultă din factura fiscală emisă la data de 30.09.2010, aflată la fila 13, în valoare de 67,56 lei conform fișei abonatului (fila 8).

Având în vedere situație de fapt reținută, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la momentul încheierii contractului, față de dispozițiile art. 102 alin.1 din Legea nr.71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit și cu atât mai mult, cele începute și împlinite la data de 01.10.2011 sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1 din 17.01.2014. Astfel, conform deciziei menționate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011, decizia fiind obligatorie în temeiul art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu, se constată că este întemeiată întrucât, potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani în cazul acțiunilor personale, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Cum în cazul de față, pârâtul avea obligația să achite contravaloarea facturilor fiscale emise în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii (art. 7.7 din contract), instanța constată că, pentru debitul facturat în luna septembrie 2010 (factura fiscală emisă la data de 30.09.2010), termenul de prescripție s-a împlinit anterior sesizării instanței - 27.11.2013, fără a fi invocat niciun caz de întrerupere sau suspendare a prescripției de către reclamantă.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitul în sumă de 67,56 lei și va respinge acțiunea formulată de reclamanta . B., prin lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență D. C. L. în contradictoriu cu pârâta V. N., moștenitoare a defunctului V. V., ca fiind prescrisă.

De asemenea, instanța va respinge cererea privind plata sumei de 10 lei contravaloare invitație la mediere întrucât aceasta vizează un debit prescris.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta . B., prin lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență D. C. L., cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B. în contradictoriu cu pârâta V. N., moștenitoare a defunctului V. V., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B., ca fiind prescrisă.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi 07 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat MCC

Tehnoredactat DS

Ex. 4 / 28.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 77/2015. Judecătoria BOTOŞANI