Contestaţie la executare. Sentința nr. 4519/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4519/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 423/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 4519/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier M. M.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorul I. B. cu sediul in Braila, .. 10-12, jud. Braila, în contradictoriu cu intimații E. C., B. I., T. M. S., U. I., M. D., I. S., N. C., MISAROȘ M., M. N., R. C. citați prin serv. pers. Inspectoratul de Politie al Judetului Braila cu sediul in B., .. 10-12, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul B. I. avocat V. I. A. cu delegație la dosar fila 258 si pentru intimatul E. C. avocat C. C. cu delegație la dosar fila 231, lipsă fiind ceilalți intimați si contestatorul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare a fost legal îndeplinită la dosarul cauzei întorcându-se dovada de comunicare a procedurii de citare, stadiul judecății – al 7-lea termen de judecată, după care:
Instanta pune in discutia părtilor prezente, prin apărători, cererea de conexare a dosarului nr._ la prezentul dosar.
Av. V. I. A., pentru intimatul B. I., nu se opune conexarii celor doua dosare.
Av. C. C., pentru intimatul E. C., solicită conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar.
Instanța în temeiul art. 164 C.pr. civ. dispune conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității contestației formulate cu privire la dosarele de executare nr. 72/2012, nr. 73/2012, nr. 79/2012, nr. 80/2012, nr. 81/2012, nr. 82/2012, nr. 83/2012 și nr. 84/2012 ale B. P. G. și pune in discuția părtilor prezente, prin apărători, această excepție și exceptia tardivității invocate de intimatul B. I. și intimatul M. N., precum și fondul cauzei.
Av. V. I. A., pentru intimatul B. I., consideră că aceasta contestație a fost formulată tardiv după termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 C.pr. civ. iar contestatorul a lut cunostinta de primul act de executare in data de 13.03.2012 iar contestatia a fost formulată la data de 11.01.2013 la aproape 10 luni peste termenul prevazut de lege. Pe fondul cauzei solicită respingerea contestatiei, ca nefondată având in vedere ca prevederile OUG 71/2009, invocata de contestatoare, contravin principiilor constitutionale de separare a puterior in stat si de egalitate in fața legii. Solicită plata cheltuielilor de judecată potrivit chitantei depusă la dosar.
Av. C. C., pentru intimatul E. C., cu privire la exceptia tardivității achieseaza la concluziile puse de aparatoarea intimatului B. I., contestatia nefiind formulată in termenul legal de 15 zile. Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestatiei cu mentiunea ca executorul judecătoresc a indeplinit procedura conform legii demarând procedurile specific executării silite ulterior prevederilor OUG nr. 71/2009.Mai arata că, contestatoarea a actionat in mod discriminator fata de cei doi intimati având in vedere ca titlu executoriu, sentinta nr. 706/FCA/14.10.2009 acorda despagubiri reprezentand drepturi salariale unui numar de peste 100 de salariati iar cei doi salariati nu au primit drepturile salariale.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.01.2013 sub nr._, contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. a chemat în judecată pe intimatii E. C., B. I., T. M. S., U. I., M. D., I. S., N. C., MISAROȘ M., M. N. și R. C. formulând contestație la executare și solicitând anularea executărilor silite și a popririi demarate asupra conturilor sale.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin adresele emise în dosarele de executare silită nr. 72/2012, nr. 73/2012, nr. 74/2012, nr. 79/2012, nr. 80/2012, nr. 81/2012, nr. 82/2012, nr. 83/2012, nr. 84/2012 și nr. 85/2012 a fost înștiințat că asupra conturilor sale se instituie poprire până la concurența sumelor datorate conform titlului executoriu iar executare silită este lovită de nulitate absolută generată de dispozițiile OUG nr. 71/2009, hotărârea judecătorească supunându-se regimului stabilit de ordonanță care stabilește eșalonarea drepturilor salariale restante. Totodată, pe perioada plății drepturilor salariale, respectiv 2011 - 2016, orice procedură de executare silită este suspendată de plin drept astfel că poprirea este contrară dispozițiilor legale și implicit lovită de nulitate absolută.
Contestatorul nu a întemeiat contestația în drept.
La termenul din 13.02.2013 intimatul R. C. a depus întâmpinare (f. 223-224) prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată. În motivare a arătat că OUG nr. 71/2009 a fost modificată prin OUG nr. 45/2010, act normativ care prevede procedura de executare a sumelor de bani iar OUG nr. 71/2009 este criticabilă pentru caracterul său contrar Constituției și CEDO întrucât se bucură de un drept de creanță născut în patrimoniul său prin pronunțarea hotărârii judecătorești și nu își poate vedea satisfăcut dreptul în mod efectiv.
În drept a invocat dispozițiile art. 115, art. 399 și urm. C.pr.civ.
La termenul din 13.02.2013 intimatul T. M. S. a depus întâmpinare (f. 225-226) prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată. În motivare a arătat că OUG nr. 71/2009 a fost modificată prin OUG nr. 45/2010, act normativ care prevede procedura de executare a sumelor de bani iar OUG nr. 71/2009 este criticabilă pentru caracterul său contrar Constituției și CEDO întrucât se bucură de un drept de creanță născut în patrimoniul său prin pronunțarea hotărârii judecătorești și nu își poate vedea satisfăcut dreptul în mod efectiv.
În drept a invocat dispozițiile art. 115, art. 399 și urm. C.pr.civ.
La termenul din 27.02.2013 intimatul E. C. a depus întâmpinare (f. 240-241) prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată. În motivare a arătat că executorul judecătoresc a procedat în mod corect și legal, demarând procedurile specifice executării silite ulterior prevederilor OUG nr. 71/2009 care priveau doar anul 2011.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
La data de 22.03.2013, prin serviciul registratură al instanței, intimatul B. I. a depus întâmpinare (f. 255-257) prin care a invocat excepția tardivității contestației iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. În motivare a arătat că somația a fost primită de contestatoare la data de 13.03.2012 iar comunicarea privind înființarea popririi la data de 21.12.2012 astfel că introducerea contestației la data de 11.01.2013 este tardivă. Pe fond a arătat în esență că prevederile OUG nr. 71/2009 contravin principiilor constituționale de separare a puterilor în stat și de egalitate în fața legii cât și dispozițiilor Protocolului nr. 1 adițional la CEDO.
S-au depus la dosarul cauzei, în copie, dosarele de executare silită nr. 72/2012, nr. 73/2012, nr. 74/2012, nr. 79/2012, nr. 80/2012, nr. 81/2012, nr. 82/2012, nr. 83/2012, nr. 84/2012 și nr. 85/2012 ale B. P. G..
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2013 sub nr._, contestatorul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. a chemat în judecată pe intimatii B. I. și M. N. formulând contestație la executare și solicitând anularea actelor de executare și a executărilor silite demarate împotriva sa.
În motivare a arătat că cei doi intimați au demarat executarea silită a sentinței civile nr. 706/FCA/2009 a Tribunalului B. deși executare silită este lovită de nulitate absolută generată de dispozițiile OUG nr. 71/2009, hotărârea judecătorească supunându-se regimului stabilit de ordonanță care stabilește eșalonarea drepturilor salariale restante. Totodată, pe perioada plății drepturilor salariale, respectiv 2011 - 2016, orice procedură de executare silită este suspendată de plin drept astfel că poprirea este contrară dispozițiilor legale și implicit lovită de nulitate absolută.
Contestatorul nu a întemeiat contestația în drept.
La data de 26.03.2013, prin serviciul registratură al instanței, intimatul M. N. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
La data de 05.04.2013, prin serviciul registratură al instanței, intimatul B. I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. În motivarea excepției a arătat că factura contestată a fost emisă de B. P. G. astfel raporturile s-au creat între cele două părți.
La termenul din 12.06.2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I..
Prin încheierea din data de 12.06.2013 instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
La termenul din 12.06.2013 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității contestației formulate cu privire la dosarele de executare 72/2012, nr. 73/2012, nr. 79/2012, nr. 80/2012, nr. 81/2012, nr. 82/2012, nr. 83/2012 și nr. 84/2012 ale B. P. G..
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția tardivității contestației invocată de instanță din oficiu și de contestatorii M. N. și B. I., instanța reține că aceasta este întemeiată, urmând să o admită:
Împotriva contestatorului s-a început executarea silită în dosarele de executare nr. 72/2012 privind pe intimatul E. C., nr. 73/2012 privind pe intimatul R. C., nr. 74/2012 privind pe intimatul B. I., nr. 79/2012 privind pe intimatul T. M. S., nr. 80/2012 privind pe intimatul U. I., nr. 81/2012 privind pe intimatul M. D., nr. 82/2012 privind pe intimatul I. S., nr. 83/2012 privind pe intimatul N. C., nr. 84/2012 privind pe intimatul Misaros M. și nr. 85/2012 privind pe intimatul M. N., toate ale B. P. G., fiind întocmite mai multe acte de executare printre care și adrese de poprire din data de 21.12.2012. Totodată, din actele depuse la dosar rezultă că adresele de poprire au fost comunicate contestatorului la data de 21.12.2012 conform dovezilor de comunicare semnate și ștampilate de contestator.
Potrivit dispozițiilor art. 401 C.pr.civ. contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.
În acest sens, instanța reține că de adresele de poprire contestatorul a luat cunoștință la data de 21.12.2012 iar prezenta contestație la executare a fost formulată și înregistrată pe rolul instanței la data de 11.01.2012, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 C.pr.civ., termen ce se calculează pe zile libere conform art. 101 C.pr.civ., ceea ce înseamnă că se împlinea la data de 07.01.2013.
Față de aceste considerente, instanța va respinge contestațiile la executare ca tardiv formulate.
În baza art. 274 C.pr. civ. de la 1865 conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, având în vedere și culpa procesuală a contestatorului în declanșarea prezentei proceduri, instanța va obliga contestatorul să plătească intimatului B. I. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat achitat în cauză.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului E. C. privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității contestațiilor.
Respinge contestațiile la executare, formulată de contestatorul I. B. cu sediul in Braila, .. 10-12, jud. Braila, în contradictoriu cu intimații E. C., B. I., T. M. S., U. I., M. D., I. S., N. C., MISAROȘ M., M. N., R. C. citați prin serv. pers. Inspectoratul de Politie al Judetului Braila cu sediul in B., .. 10-12, având ca obiect contestație la executare, ca tardiv formulate.
Obligă contestatorul să plătească intimatului B. I. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea intimatului E. C. privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2013.
Președinte Grefier
C. A. M. M.
AC/M.M. 15 Iunie 2013/11 ex
← Pretenţii. Sentința nr. 4179/2013. Judecătoria BRĂILA | Pretenţii. Sentința nr. 4703/2013. Judecătoria BRĂILA → |
---|