Evacuare. Sentința nr. 2755/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2755/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 5818/196/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2755/2013
Ședința publică de la 29 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. J.
Grefier D. B.
La ordine fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect evacuare formulată de reclamanții C. Vița și C. M.-G., ambii cu domiciliul în B., ., ., . cu pârâții C. Ș. și C. R. M., ambii cu domiciliul în B., ., .> Dezbaterile orale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.03.2013 care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea, la data de azi 29.03.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.04.2012 sub nr._, reclamanții C. VIȚA și C. M. G. a solicitat evacuarea pârâtului C. Ș. din imobilul situat în Mun. B., ., jud. B., cu cheltuieli de judecată
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că imobilul situat în Mun. B., ., jud. B. a fost cumpărat de C. VIȚA împreună cu soțul acesteia, C. I. la data de 15.06.2012. În urma decesului lui C. I. la data de 17.06.2002 imobilul a revenit reclamanților. Pârâtul este fratele decedatului C. I. care, în această calitate, a fost tolerat până în prezent în imobil. În prezent reclamanții au nevoie de imobil.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 555 NCC și 274 C...
În dovedire au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâtul C. Ș. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe cale de excepție arătându-se că acțiunea este inadmisibilă. Astfel, întrucât între părți nu există un contract de locațiune, reclamații erau obligați a formula cererea lor pe calea acțiunii în revendicare.
Întâmpinarea a fost întemeiată în baza disp. art. 1824 și urm. NCC, 115-119 C..
La termenul din 29.01.2013 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, C. R. M..
La termenul din 29.01.2013 pârâtul a formulat în scris cerere de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului_ aflat pe rolul Judecătoriei B. referitor la acțiunea pârâților în anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. R. M. a solicitat respingerea cererii pe cale de excepție arătând că acțiunea în evacuare a reclamanților este prescrisă în termenul general de 3 ani de la data în care reclamanții au devenit proprietarii imobilului.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât din anul 2003 pârâții s-au comportat ca adevărați proprietari ai imobilului, achitând taxele, impozitele și plata utilităților. S-au adus îmbunătățiri apartamentului. Nu a cunoscut faptul că apartamentul nu este al soțului ei – pârâtul C. Ș. iar reclamanții nu au solicitat niciodată încheierea unui contract. Pe rolul Judecătoriei B. se află înregistrată acțiunea pârâților în anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâta a reiterat motivele inadmisibilității acțiunii în evacuare.
Întâmpinarea a fost întemeiată în baza disp. art. 1824 și urm. NCC, 115-119 C..
Instanța a încuviințat pentru pârâți proba cu 1 martor și interogatoriul reclamantei C. VIȚA. S-a administrat și proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța va respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâtul C. Ș. (fila 39) având în vedere că titlul de proprietate îl constituie un act autentic încheiat în anul 2003 pentru care nu se mai pot invoca decât motive de nulitate absolută.
Imobilul situat în Mun. B., ., jud. B. a fost cumpărat de C. VIȚA împreună cu soțul acesteia, C. I. la data de 15.06.2012. În urma decesului lui C. I. la data de 17.06.2002 imobilul a revenit reclamanților și numitului C. D.. Pârâtul C. Ș. este fratele decedatului C. I.. Proprietarii imobilului au înscris dreptul lor la OCPI B. (fila 45).
Instanța constată totodată că pârâții nu au niciun titlu locativ asupra imobilului.
Instanța apreciază că, a impune proprietarului exercitarea acțiunii costisitoare a revendicării oricărui neproprietar care îi tulbură posesia, ar fi o sarcină mult prea oneroasă pentru acesta. Astfel, nu numai în cazul existenței unui titlu locativ dar și în absența unui titlu de proprietate pe care l-ar opune pârâții, reclamantul are posibilitatea a alege între acțiunea în revendicare și acțiunea în evacuare. Art. 555 NCC. constituie temei de drept inclusiv pentru acțiunea în evacuare, ca mijloc procedural de valorificare a posesiei și folosinței asupra bunurilor. Pentru aceste motive excepția inadmisibilității va fi respinsă.
Acțiunea în evacuare nu este o acțiune ce valorifică un drept de creanță ci este o acțiune ce apără posesia și folosința bunului. În acest caz, posesia și folosința bunului sunt atributele dreptului de proprietate invocat de reclamanți, drept de proprietate ce nu se stinge extinctiv. Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Instanța va înlătura proba cu martorul P. Ș. ca fiind nerelevantă, din declarația acestuia nereieșind existența unui titlu de proprietate al pârâților.
Constând astfel că pârâții nu au un titlu valabil în temeiul căruia să locuiască în imobilul în cauză, în baza disp. art. 555 și următoarele din NCC, reclamanții coproprietari bucurându-se în această calitate de toate prerogativele dreptului de proprietate, instanța consideră cererea de evacuare întemeiată, motiv pentru care o va admite.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., întrucât pârâta este cea care a căzut în pretenții, o va obliga să plătească reclamantei suma de 1010,3 lei reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a cauzei.
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea reclamanților C. VIȚA și C. M. G., ambii cu domiciliul în B., ., ., . cu pârâții C. Ș. și C. R. M., ambii cu domiciliul în B., ., ., ..
Dispune evacuarea pârâților C. Ș. și C. R. M. din imobilul situat în Mun. B., ., jud. B..
Obligă pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1010,3 lei reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.03.2013.
Președinte, Grefier,
S. J. D. B.
SJ/DB/6 ex./09.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 3920/2013. Judecătoria BRĂILA | Pretenţii. Sentința nr. 3590/2013. Judecătoria BRĂILA → |
---|